Trei dintr-o lovitură! Gloria Bistrița a transferat trei jucătoare cheie ale echipei naționale

Andrei Nicolae

Publicat 16/01/2022 la 18:50 GMT+2

Gloria Bistrița a anunțat duminică seara transferul a trei jucătoare ale echipei naționale, Cristina Laslo, Bianca Bazaliu și Yuliya Dumanska.

Cristina Laslo

Credit imagine: Getty Images

Gloria Bistrița a fost învinsă azi de Rapid București cu 24-21 într-un meci din etapa a 11-a a Ligii Naționale de handbal feminin, dar a trecut peste amărăciunea acestui rezultat. În această seară, clubul ardelean a anunțat trei achiziții de excepție pentru sezonul următor, cele ale jucătoarelor Cristina Laslo, Bianca Bazaliu și Yuliya Dumaska.
Toate trei au fost componente de bază la ultima ediție a Campionatului Mondial 2021 și probabil vor constitui scheletul primei reprezentative în următorii ani, având în vedere că au 25-26 de ani.

Gloria Bistrița pregătește revanșa pentru sezonul următor

Gloria Bistrița a plecat la drum în acest sezon cu mari ambiții, sperând că se poate implica în lupta pentru titlu în handbalul feminin, dar dezamăgirile au fost mari. Nu doar că nu contează în lupta pentru cupele europene, dar este doar pe locul 10 în campionat, după 11 runde având deja un handicap de 17 puncte față de liderul Rapid București.
Din acest motiv, clubul a și renunțat la Kim Rasmussen și l-a readus pe bancă pe Horașiu Pașca, antrenorul naționalei de tineret. Iar după ce în această iarnă le-a transferat pe Nina Zulic și Jelena Trifunovic, clubul a anunțat alte trei achiziții de marcă pentru sezonul următor: Cristina Laslo, Bianca Bazaliu și Yuliya Dumanska.
Bazaliu
"Super transferuri la Gloria 2018! Suntem bucuroși să vă anunțăm că trei jucătoare de top mondial vor juca din sezonul viitor pentru #EchipadeSufletABistrițenilor! Clubul nostru a obținut semnătura coordonatorului de joc Cristina Laslo, a portarului Yuliya Dumanska, a interului stânga Bianca Bazaliu, toate jucatoare de lot național, cu o vastă experiență internațională, apreciate deopotrivă de specialiștii din domeniu dar și de suporteri. Fetelor, vă mulțumim că ne-ați ales și suntem convinși că aportul vostru la performanțele Gloriei 2018 va fi unul decisiv", a anunțat Gloria Bistriâa pe pagina oficială de Facebook.
Cristina Laslo este în acest moment liderul echipei Minaur Baias Mare, iar în trecut a evoluat și la Buducnost Podgorica. Bianca Bazaliu și Yuliya Dumanska vor veni la Bistrița de la Podravka Koprivnica, formație cu care evoluează în acest sezon în Liga Campionilor.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo