Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Beijing 2022 | Americanii mizează la hochei pe gheaţă pe jucători de la cluburi europene

Andrei Nicolae

Publicat 14/01/2022 la 13:49 GMT+2

Jucătorii din NHL nu vor participa la Jocurile Olimpice de iarnă Beijing 2022, iar SUA sunt una dintre cele mai afectate naționale din acest punct de vedere. Americanii fac deplasarea în China pentru turneul olimpic masculin de hochei pe gheață cu jucători din campionatul universitar și legitimați la cluburi din Europa.

Brian O'Neill ist der einzige Spieler, der schon 2018 bei Olympia dabei war

Credit imagine: Getty Images

Naționala masculină de hochei pe gheaţă a Statelor Unite pentru Jocurile Olimpice Beijing 2022 are în componenţă 15 jucători din campionatul universitar şi 8 de la cluburile europene pe lista de 25 de hocheişti selecţionaţi pentru a juca la turneul olimpic.
Chiar înainte de Crăciun, Liga profesionistă nord-americană (NHL) a refuzat să permită jucătorilor săi să participe la JO 2022 (4-20 februarie), pentru a asigura derularea campionatului deja perturbat de numeroase cazuri pozitive la Covid-19.
Fără posibilitatea de a apela la cei mai buni jucători, la fel ca în 2018, la JO de la Pyeong Chang, unde SUA au ocupat locul şapte, iar titlul olimpic a revenit Rusiei, antrenorul John Vanbiesbrouck a fost nevoit încropească o echipă din jucători universitari şi din ligile europene, dar a rămas optimist: ''Suntem încântaţi de efectivul pe care l-am construit. Avem şansa unui rezervor profund de talente şi suntem nerăbdători să ne batem pentru medalia de aur la Beijing''.

Cei mai mulți jucători americani din Europa provin din KHL

Din lotul pentru JO 2022, un singur jucător a participat şi la turneul olimpic de acum patru ani, Brian O'Neill, care evoluează la clubul finlandez Jokerit din Liga continentală (KHL), care reuneşte echipe europene şi asiatice. Kenny Agostino, de la Torpedo Nijni Novogorod, tot în KHL, a fost de asemenea convocat.
Printre jucătorii chemaţi de la cluburile europene, cu experienţă în NHL, se mai numără Nick Shore (Sibir Novosibirsk/Rusia), Steven Kampfer (Ak Bars Kazan/Rusia), în timp ce titularul din poartă va fi Strauss Mann (AIK Stockholm).
Din rândul jucătorilor universitari se remarcă Nathan Smith (Minnesota), golgheterul ligii universitare, Matthews Knies, Ben Meyers, Sean Farrell, Nick Abruzzese, toţi de la Havard, Matty Beniers şi Brendan Brisson, ambii de la Michigan.
Selecţionata Statelor Unite va debuta la turneul olimpic de la Beijing contra Chinei pe 10 februarie. SUA au câştigat doar de două ori titlul olimpic la hochei pe gheaţă masculin, în 1960 şi 1980.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo