De MARIAN URSESCU
Jocurile Olimpice de Iarnă debutează pe 4 februarie la Beijing. China este deja pregătită pentru a organiza a doua competiție olimpică planetară, după Jocurile Olimpice de Vară de la Beijing 2008.
Sportivii au început să sosească în China, cele trei Sate Olimpice s-au animat, au început antrenamentele. În așteptarea Festivității de deschidere, programată să aibă loc pe celebrul Stadion Olimpic, ”Cuib de pasăre”, Eurosport vă prezintă câteva nume uriașe din sporturile de iarnă pe care nu trebuie să le ratați la Beijing. Vor urma și altele, în zilele următoare.
Beijing 2022
Beijing 2022: Cum au trăit comentatorii Eurosport cele mai tari momente de la Jocurile Olimpice
23/02/2022 LA 11:05

Mikaela Shiffrin, schioarea care a doborât toate recordurile

Shiffrin (26 de ani) are un palmares impresionant și candidează la titlul de cea mai cunoscută sportivă la ediția actuală a Jocurilor Olimpice. Este dublă medaliată olimpică cu aur și la Beijing ar putea câștiga a treia medalie de aur. S-a impus la slalom feminin la Soci 2014 și la slalom uriaș la PyeongChang 2018. Schiffrin deține câteva recorduri greu de egalat în schiul mondial. Este de trei ori campioană mondială la general, deținătoare al Globului Mare de cristal, în 2017, 2018 și 2019.
Este singurul schior, și la masculin și la feminin, cu victorii în toate cele șase discipline ale Cupei Mondiale: slalom feminin, slalom paralel, slalom gigant, super-G, coborâre și combinată alpină. A câștigat 73 de curse în Cupa Mondială. Cu cele 17 succese obținute în 2019, a doborât recordul de 14 victorii pe care Vreni Schneider îl deținea timp de 30 de ani.

Hanyu Yuzuru, japonezul de aur

Hanyu (27 de ani)și-a asigurat prima dintre cele două medalii olimpice de aur la Soci 2014, unde a devenit primul bărbat care a câștigat aur pentru Japonia la patinaj artistic masculin și primul patinator care a obținut peste 100 de puncte la proba individuală masculină, în program scurt. A câștigat al doilea aur la Pyeongchang 2018 - primul sportiv care a câștigat medalii de aur consecutive la patinaj artistic de la Dick Button la St. Moritz 1948 și Oslo 1952.
https://i.eurosport.com/2019/03/19/2547216.jpg
Hanyu mai are în palmares două titluri mondiale (2014, 2017), dar este și campion al celor patru continente (2020). Japonezul a devenit primul patinator la masculin, în proba de simplu, care a obținut un Super Slam, câștigând toate competițiile importante atât în ​​cariera sa de seniori, cât și în cea de juniori.

Sofia Goggia, italianca pe care nu o prinde radarul

Sofia Goggia (29 de ani) este una dintre marile speranțe ale Italiei la titlul olimpic în China. Ea a câștigat aurul la coborârea feminină la PyeongChang 2018, deși forma ei de atunci a continuat să stabilească standarde de cel mai înalt nivel. Cele mai multe succese în Cupa Mondială au fost în disciplina ei favorită, coborâre, unde a avut o serie recentă de șapte victorii consecutive. Din păcate, Goggia s-a accidentat în timpul unei curse din ianuarie, la Cortina d'Ampezzo, lăsându-șifanii să aştepte să vadă dacă va fi pregătită pentru coborârea feminină de la Beijing 2022 din 15 februarie. De altfel, în cariera sa, Goggia a avut parte de foarte mult accidentări, fiind nevoită mereu să o ia de la capăt cu recuperări interminabile. Va fi purtătorul de drapel al Italiei la festivitatea de deschidere de la Beijing.
https://i.eurosport.com/2021/12/23/3276530.jpg

Johannes Thingnes Bø, tradiția merge mai departe

Biatlonistul norvegian Johannes Thingnes Bø (29 de ani) a câștigat trei medalii la Jocurile Olimpice de la PyeongChang 2018. El a triumfat cursa individuală masculină de 20 km, și a luat argintul la ștafetă și la ștafeta mixtă. După ce a obținut o a treia victorie consecutivă în Cupa Mondială, obținând Globul de cristal (2019, 2020, 2021), starul de la biatlon va căuta să-și sporească medaliile olimpice la Beijing. El este al treilea cel mai de succes biatlonist, la masculin, din toate timpurile, cu 52 de victorii individuale în Cupa Mondială, inclusiv succesul de la Jocurile Olimpice de iarnă.
https://i.eurosport.com/2021/12/17/3273313.jpg

Doi acrobați în schiul liber, o puștoaică din China și un veteran din Canada

După ce a câștigat recent primul ei Glob de cristal la FIS Freeski World Cup luna aceasta, Ailing (Eileen) Gu (18 ani) e marea favorită și la întrecerile olimpice. Ea are cele mai mari șanse la primul loc în proba de halfpipe feminin, la Jocuri Olimpice de iarnă. De altfel, a făcut cunoștință cu pista olimpică, tot chinezoaica triumfând în ediția de Cupa Mondială de la Beijing 2022.
Tot de la schi liber vine o altă vedetă a sporturilor de iarnă. Este vorba de Mikaël Kingsbury (Canada). El a obținut în acest sezon a noua victorie consecutivă la Cupa Mondială FIS de schi stilul liber, a 70-a victorie la total în etapele de Cupă Mondială. Tânărul de 29 de ani câștigat deja aurul la mogul masculin la PyeongChang 2018 și la medalia de argint la Soci, cu patru ani mai devreme.
Jocurile Olimpice de Iarnă se desfășoară la Beijing între 4 și 20 februarie și vor putea fi urmărite în direct pe Eurosport sau pe platforma Eurosport Player.
Beijing 2022
Poveștile impresionante ale Jocurilor Olimpice de la Beijing
21/02/2022 LA 05:21
Beijing 2022
Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing au fost declarate oficial închise
20/02/2022 LA 05:10