"Am plâns în spatele ochelarilor"! Rusoaica ce susține Ucraina la JO și-a dezvăluit identitatea

Voluntara de la Jocurile Olimpice Milano-Cortina, care a condus delegația ucraineană în timpul ceremoniei de deschidere, a ieșit din anonimat marți. Aceasta este o rusoaică stabilită de 14 ani la Milano, care și-a luat inima în dinți și a recunoscut că susține cauza Ucrainei în războiul cu Rusia. Ea a spus că inițial a preferat să rămână în anonimat de teama represaliilor, dar apoi s-a răzgândit.

Ce și-a scris ucraineanul Shepiuk în palmă! A arătat tuturor mesajul, după proba de Super G de la JO

Sursa video: Eurosport

La aproape două săptămâni de la Festivitatea de Deschidere a Jocurilor Olimpice de la Milano Cortina a ieșit la iveală adevărul despre voluntara care a purtat pancarta pe care scria Ucraina, în fața sportivilor din țara vecină, la defilare. Îmbrăcată într-o jachetă mare, argintie, cu glugă și ochelari de schi mari pentru a-și ascunde fața, aceasta a stat în anonimat până marți, când a decis să-și dezvăluie identitatea, iar surpriza a fost uriașă.
Femeia care a purtat pancarta cu Ucraina este Anastasia Kucherova, o rusoaică stabilită de 14 ani la Milano, unde lucrează ca arhitect. Din proprie inițiativă, aceasta a dorit să facă parte din miile de voluntari care ajută cu organizarea la Jocurile Olimpice și a ținut morțiș să fie ea cea care defilează în fața delegației Ucrainei la una dintre ceremoniile de deschidere (Festivitatea a avut loc în 4 locuri, simultan).

Jocurile Olimpice de la Milano Cortina | Voluntara care a purtat pancarta cu Ucraina la Festivitatea de Deschidere a fost o rusoaică ce e împotriva războiului

Inițial, Kucherova a vrut să rămână anonimă, dar apoi s-a răzgândit. În final, povestea ei a devenit o frumoasă inițiativă de a arăta sprijinul unei părți a poporului rus față de ucraineni, în ciuda războiului dintre cele două țări.
"Când ești în preajma acestor oameni, înțelegi că au tot dreptul să nutrească ură față de ruși. Cu toate acestea, cred că este important să iei chiar și o mică măsură pentru a le arăta că nu toată lumea din Rusia împărtășește neapărat aceleași opinii.", a spus rusoaica, citată de RMC Sport.
Întrebată cum a fost interacțiunea cu sportivii ucraineni, Kucherova a spus că a fost foarte emoționată și a vorbit puțin cu ei înaintea defilării: "Nu știam ce să spun, așa că le-am spus că tot stadionul îi va aplauda! Asta s-a întâmplat. A fost ca și cum întregul stadion le-ar fi recunoscut curajul. Am plâns, în tăcere, în spatele ochelarilor.".
În finalul interviului pentru Associated Press, Anastasia Kucherova a recunoscut că se teme pentru siguranța sa și a apropiaților în urma acțiunii de la Milano Cortina, dar în același timp e mândră că a avut curajul să-și dezvăluie identitatea și să transmită întregii lumi că nu toți rușii sunt partizani ai regimului de la Moscova.
"Ar trebui să fiu îngrijorată și se presupune că ar trebui să-mi fie frică. Nu pot garanta că declarațiile mele nu vor dăuna nimănui din jurul meu. Dar cred că dacă mie, care trăiesc într-o țară democratică și mă bucur de toate libertățile, mi-e frică, înseamnă că regimul a câștigat.", a spus Kucherova.
Jocurile Olimpice de la iarnă de la Milano - Cortina sunt între 6 și 22 februarie 2026 pe Eurosport și aplicația HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo