Cel mai ocupat om de la Jocurile Olimpice, amenințat cu moartea! Acesta a explicat și colapsul lui Ilia Malinin

Benoit Richaud a devenit unul dintre cei mai mediatizați oameni de la Milano Cortina, deoarece a apărut foarte des în competițiile de patinaj artistic, el fiind coregraf pentru 16 sportivi din 13 țări diferite. Francezul a dezvăluit și latura întunecată a celebrității sale, spunând că a primit o sumedenie de amenințări cu moartea. El a vorbit și despre eșecul lui Ilia Malinin, pe care l-a prevăzut

Ce s-a întâmplat cu Ilia Malinin! Uluitor cum a clacat sub presiune la JO de la Milano Cortina

Sursa video: Eurosport

Competițiile de patinaj artistic de la Milano Cortina au fost printre cele mai urmărite la actuala ediție a Jocurilor Olimpice și, pe lângă starurile care au făcut spectacol pe gheață, a existat încă un personaj care a atras lumina reflectoarelor asupra sa. Este vorba despre Benoit Richaud, un coregraf francez care a colaborat cu nu mai puțin de 16 sportivi, din 13 țări diferite.
Imaginile cu Richaud schimbându-și jachetele între programele sportivilor cu care lucrează au devenit virale în mediul online, dar faptul că a ajuns atât de cunoscut nu a fost neapărat un lucru pozitiv pentru el. Într-un interviu acordat presei franceze, coregraful a dezvăluit latura întunecată a celebrității sale, spunând că a primit foarte multe amenințări cu moartea.
Coregrafii joacă un rol foarte important în evoluțiile patinatorilor, iar unii dintre fanii celor care au eșuat la Milano Cortina l-au considerat vinovat pe Richaud, acuzându-l că le-a impus sportivilor coregrafii nepotrivite. Astfel, suporterii s-au răzbunat prin intermediul unor mesaje oribile, despre care francezul nu a ezitat să vorbească public.
"Au fost foarte, foarte multe amenințări cu moartea. Din Coreea de Sud, Japonia, China, SUA. Din moment ce am mulți patinatori, oamenii îmi spun: «Anul acesta, ai făcut un program...», nu pot rostesc cuvintele pe care le scriu. Și patinatori ca Ilia Malinin trebuie să treacă prin asta... tot ce trebuie este ca unii fani ai patinatorului japonez (n.r. Yuma Kagiyama) să fie puțin isterici și să nu le placă de Ilia și îi vor trimite mesaje urâte.", a spus Richaud la France Television.

Benoit Richaud, convinsă că Ilia Malinin a clacat la Jocurilor Olimpice din cauza presiunii

Ilia Malinin a fost una dintre marile dezamăgiri la această ediție de Jocuri Olimpice. Primul după programul scurt, americanul era mare favorit la aur, dar s-a prăbușit complet la programul liber, pe care l-a ratat în totalitate, astfel că a terminat concursul abia pe locul 8. La câteva zile de la eșecul lamentabil, Malinin a ieșit în spațiul public cu un mesaj în care a dezvăluit că a primit numeroase mesaje pline de ură, care l-au afectat din punct de vedere mental.
picture

Ce s-a întâmplat cu Ilia Malinin! Uluitor cum a clacat sub presiune la JO de la Milano Cortina

Sursa video: Eurosport

Benoit Richaud nu are niciun dubiu că rețelele de socializare au o influență toxică asupra sportivilor, mai ales asupra celor tineri. Prezent în preajma sportivilor și în zilele premergătoare competițiilor, coregraful francez a prevăzut într-un fel colapsul lui Malinin, simțind că americanul nu este în apele lui de când a ajuns la Milano.
"Sunt o mulțime de lucruri. Mai exact, da, i-a fost afectată cu adevărat sănătatea mintală. Am putut vedea că nu era el însuși. De obicei, Ilia este un luptător, un tip căruia îi place competiția, iar acolo, se putea vedea încă de la început, de la proba pe echipe, că nu era el însuși.", a declarat Richaud.
Jocurile Olimpice de la iarnă de la Milano - Cortina sunt între 6 și 22 februarie 2026 pe Eurosport și aplicația HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo