Decizia luată de CIO în cazul "Jutta Leerdam", sportivă care ar putea primi 1 milion de € pentru "marketing ascuns"
Publicat 26/02/2026 la 09:08 GMT+2
Dublă medaliată la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina, Jutta Leerdam, patinatoarea de viteză din Olanda despre care s-a scris că ar putea primi un milion de euro de la Nike pentru că şi-a etalat sutienul cu brandul sponsorului, nu va fi sancţionată în niciun fel de CIO. Comitetul Olimpic a explicat că e o practică printre sportivi să își deschidă echipamentul după curse.
Jutta Leerdam bei Olympia 2026
Credit imagine: Getty Images
Poreclită "Regina Rețelelor Sociale", Jutta Leerdam e o sportivă de excepţie, dovadă în acest sens cele două medalii de la Milano-Cortina, dar şi o maşină de făcut bani. Sponsorizată de SKIMS, Hema și Red Bull, iubita lui Jake Paul ar putea încasa 1 milion de dolari pentru că și-a etalat sutienul branduit cu "Nike" după ce a câștigat medalia de aur la 1000 metri.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2026/02/09/image-127b90a0-48e2-46c4-9c10-6d7bbae33adb-85-2560-1440.jpeg)
Iubita lui Jake Paul câștigă primul titlu olimpic din carieră! Cursă fenomenală la Milano Cortina
Sursa video: Eurosport
Cea mai virală atletă în cele 19 zile de competiție de la Jocurile Olimpice nu riscă vreo sancţiune din partea Comitetului Internațional Olimpic. Speţa a fost analizată, iar CIO nu a considerat că olandeza a încălcat vreo regulă.
"Nu sunt expertă în patinaj viteză. Dar înțeleg că această practică (n.r. desfacerea fermoarului costumului după o cursă) este una obișnuită pentru patinatorii de viteză după ce termină o cursă, deoarece costumul este foarte strâmt. Am decis să tratăm episodul în consecinţă și nu ca pe un caz de marketing ascuns", a declarat Anne-Sophie Voumard , directoarea CIO, citată de Marca.
Jutta Lerdman şi bonusul de 1 milion de euro pe care l-ar primi de la Nike
Leerdam a câștigat aurul la 1.000 m, în cadrul probei olimpice de patinaj viteză, stabilind totodată un nou record olimpic. În timp ce se bucura pentru victorie, o Jutta în lacrimi și-a deschis costumul. Nu ştim cât a dorit să promoveze brandul Nike, care îi oferea bustiera avută sub echipament, dar imaginea s-a răspândit rapid în întreaga lume și a fost distribuită celor 298 de milioane de urmăritori ai gigantului care produce echipament sportiv, pe Instagram.
Expertul în publicitate Frederique de Laat, fondatoarea agenției de marketing pentru sportivi "Branthlete", a susținut la câteva zile distanţă că vedeta olandeză ar putea fi recompensată cu un bonus de șapte cifre de către sponsorul sportiv american.
"Nike bănuiesc că o va premia cu un cec de peste 1 milion de dolari", a spus De Laat pentru publicația olandeză AD.
De notat şi faptul că Meindert Schut, redactor-șef al revistei business Quote, a declarat pentru NOS că, graţie celor 6,2 milioane de urmăritori pe Instagram, Leerdam ar putea câștiga în jur de un cent per urmăritor pentru postările sponsorizate. Asta ar însemna că ar încasa aproximativ 73.500 de dolari pentru fiecare postare pe Instagram cu brandurile cărora le reprezintă imaginea.
De când a devenit profesionistă, în 2018, Jutta Leerdam a câștigat o medalie de aur olimpică, două medalii de argint și cinci medalii de aur la Campionatele Mondiale.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo