După un prim schimb slab, Franța repetă scenariul din competiția masculină și ia aur la ștafetă

Franța a cucerit medalia de aur în proba feminină de ștafetă, din cadrul concursului de biatlon de la Jocurile Olimpice. Cursa a fost de-a dreptul spectaculoasă și a oferit o uriașă răsturnare de situație.

Franța, victorie zdrobitoare în ștafeta feminină de la Milano Cortina! Premieră la Jocurile Olimpice

Sursa video: Eurosport

Articol scris de Daian Cutu
În primul schimb pentru cvartetul câștigător a concurat Camille Bened. Aceasta a făcut tur de penalizare la tragerea din picioare și a căzut în partea a doua a clasamentului. Din acel moment s-a demarat o fabuloasă cursă de urmărire.
Julia Simon făcut un ultim schimb fabulos și a trecut linia de sosire cu un avans considerabil, ba mai mult, tripla medaliată cu aur de la JO 2026, a avut timp să ia de pe traseu steagul țării sale.
Suedia a reușit să obțină locul al doilea, dar și pentru nordice au fost emoții. Anna Magnusson a făcut tur de penalizare în schimbul 3, dar până la urmă totul s-a terminat cu bine pentru ea și colegele sale.
Fără tur de penalizare, Norvegia a terminat pe ultima treaptă a podiumului. Din cvartet a făcut parte și Maren Kirkeeide, campioana olimpică de la sprint și medaliata cu argint din concursul de urmărire.
Dezamăgirea a fost Italia. Țara gazdă era cotată cu șanse bune la o clasare în față, dar a dezamăgit, terminând abia pe 11. Dorthea Wierer și Michela Carrara au făcut câte un tur de penalizare.
Concursul de biatlon continuă la Jocurile Olimpice cu întrecerile de start în bloc. Este o probă cu 4 trageri în poligon (două din culcat și două din picioare).

Franța a repetat scenariul de la masculin

Primul schimb a fost catastrofal. Fabien Claude a făcut tur de penalizare, iar după a doua tragere era pe ultimul loc.
Următoarele schimburi au fost fabuloase, iar finalul a adus mult așteptatul triumf. Eric Perrot a irosit două cartușe suplimentare (nu a făcut tur) la ultima tragere și a tras extrem de tare pe ultima porțiune de schi fond, pentru a nu pierde medalia de aur.
Liderul Cupei Mondiale s-a prăbușit la pământ după ce a trecut linia de sosire. Din cauza efortului depus nu s-a mai putut ridica minute bune, fiind ajutat de colegi să se ridice și să facă câțiva pași.
Norvegia își respectă statutul de mare favorită și termină pe locul secund. Vetle Sjaastad Christiansen a făcut un ultim schimb de senzație și a fost foarte aproape de primul loc după ultima tragere, dar Perrot a rezistat eroic.
Bronzul a fost obținut de Suedia, care l-a avut în componență pe Martin Ponsiluoma, campionul olimpic din proba de urmărire.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo