INTERVIU | Darius Șerban speră la un nou rezultat bun la Jocurile Olimpice! "Cât mai în față în clasament"

Darius Șerban și-a început parcursul olimpic în 2020, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Lausanne. La nivel de seniori, sportivul român a debutat la Jocurile Olimpice de iarnă din 2022, de la Beijing. Atunci, el a concurat în proba de dublu masculin alături de Marian Gîtlan, ocupând un respectabil loc 14. O performanță și mai notabilă a fost contribuția sa în proba de ștafetă, unde echipa României s-a clasat pe locul 9, cel mai bun rezultat al delegației noastre la acea ediție.

În prezent, el se pregătește pentru a doua sa participare la Jocurile Olimpice de seniori, fiind de acord să ofere un interviu pentru Eurosport, Darius povestindu-ne inclusiv despre începutul carierei și cum nu s-a lăsat demoralizat de primele rezultate.

Darius Șerban: S-a întâmplat acum 11 ani. Nici nu știam despre ce este vorba sau că există sportul acesta. Am văzut un anunț la școală cu sania. Ca orice copil de clasa a VI-a, am început să glumesc: «Cum să te dai cu sania vara? Cine face așa ceva? Ce înseamnă asta?». Diriginta mea era profesoara de sport și m-a chemat la niște probe. După aceea m-am dus acasă și le-am spus alor mei că am fost chemat la sanie, să văd și eu cum e.

Eu aveam în cap cu totul și cu totul altceva. O întrebam pe mama dacă să-mi iau ceasul, cum să mă îmbrac... eu aveam în cap ceva cu volan, cu totul și cu totul altă treabă! Când am mers la antrenament, din 33 de copii care au mers drept, eu am fost singurul care a intrat în șanț! N-am reușit să țin sania aia dreaptă, indiferent ce îi făceam.

Mai apoi, au fost primele campionate la care am participat, Cupa Speranțelor și alte concursuri, unde am ieșit printre ultimii. Am sunat-o pe mama acasă, eram foarte supărat, i-am spus că vreau să mă las, că vin printre ultimii. Mi-a zis că, dacă vreau să fac asta în continuare, atunci să o fac bine, altfel să mă las. Câteva luni mai târziu, am ajuns în Austria, la Innsbruck, și am văzut ce înseamnă sania. Atunci m-am convins că asta e ceea ce vreau să fac.

D.S.: A venit într-o oarecare măsură de la ai mei, ei m-au ajutat și m-au susținut foarte mult pe parcursul carierei mele. Când am văzut că sunt ultimul, pe lângă faptul că eram supărat, simțeam că pot mai mult. Voiam să-mi demonstrez mie, în primul rând, asta.

D.S.: Când m-am calificat la Jocurile Olimpice din 2020. Până atunci, îmi plăcea să fac asta, dar nu eram sigur dacă am să fac pe termen lung așa ceva. După ce am fost la prima mea Olimpiadă, am zis că asta vreau să fac în continuare.

D.S.: Pentru mine, acea experiență a fost super! Când am văzut satul olimpic, pârtia, ce s-a putut construi acolo, cum e toată atmosfera la Jocurile Olimpice de seniori... a fost ceva extraordinar! A fost puțin ciudat că, din cauza pandemiei, nu au fost spectatori la pârtie. A fost foarte diferit față de orice concurs, adică era o liniște enormă și asta nu-mi place la un concurs, când e prea multă liniște, nu este nimeni să facă puțină gălăgie, să stârnească emoție.

Și în ziua concursului am avut extrem de multe emoții. Chiar dacă nu a fost cu nimic diferit față de antrenament, doar am schimbat costumul, l-am luat pe cel de cursă. Am reușit să mă descurc până la urmă.

D.S.: Eu la dublu mă ocup cu postul de copilot. Avându-l pe Marian în față, nu văd absolut nimic din ce se întâmplă pe pârtie. Văd doar foarte puțin cu vederea periferică, dar doar atât. Trebuie să am foarte multă încredere să mă las pe mâna altcuiva, să mă duc la finiș cu o sută și ceva de kilometri pe oră. Senzațiile sunt total altele.

Când te dai la simplu, practic ești tu cu tine, ești răspunzător pentru tot ce se întâmplă. Pe când în proba de dublu, poate unul nu s-a mulat, s-a greșit o intrare, ori din vina pilotului, ori din a copilotului. Per total, e vina amândurora. Mi se pare mult mai interesantă proba de dublu și oferă mai multă adrenalină poziția asta de copilot.

D.S.: Sperăm la o clasare cât mai bună, să avem niște manșe curate, care să ne ducă cât mai în față în clasament.

D.S.: Eu aș vrea să zic top 15, cam așa sper.

D.S.: Când am câștigat overall-ul la Cupa Națiunilor, ăla a fost cel mai extraordinar moment, pentru că a fost prima mea medalie internațională. A fost ceva extraordinar să văd cum vine să-mi pună medalia de cristal la gât, să țin cupa. Prima oară nu credeam că e atât de grea! Prima dată când mi-au pus cupa în mână, eram aproape să o scap, să o sparg!

D.S.: Dorința de a lăsa ceva în urmă. Când lumea se va uita înapoi la clasament sau cine ce a făcut, să-și aducă aminte de mine: «A fost un copil bun, a făcut asta, a făcut asta, a avut rezultatul ăla». Vreau să las ceva în spate. Poate prin puțină mea experiență față de alți colegi reușesc să motivez și următoarele generații.