INTERVIU | Eduard Crăciun, pregătit de prima prezență la Jocurile Olimpice! "Pun suflet în ceea ce fac"

Eduard-Mihai Crăciun este unul dintre cei mai importanți sănieri din România. În vârstă de 25 de ani, el s-a remarcat de-a lungul carierei în mai multe competiții, printre care Campionatele Mondiale din 2021, unde s-a clasat pe locul al 8-lea la categoria U23 în proba de simplu.

Acum are să reprezinte România la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina, prima ediție a prestigiosului eveniment la care Eduard va participa. Cu această ocazie, Eurosport a stat de vorbă cu Eduard, el povestindu-ne despre cariera sa, dificultățile pe care le-a întâmpinat în sport și cum a reușit să treacă peste ele.

Eduard Crăciun: Nu e o poveste foarte pompoasă. Îmi așteptam un prieten care făcea deja acest sport, iar antrenorul meu, domnul Ioan Apostol, mi-a spus că la el la antrenamente nu stă nimeni «pe bară» și, dacă tot sunt acolo, să fac și eu ceva. M-a integrat în grup, mi-a plăcut și am continuat.

E.C.: Începând totul ca o joacă, așa a și continuat pentru o bună perioadă de timp. Pur și simplu cred că am mers cu valul. Adică, am mers din aproape în aproape. Prima dată am ajuns să mă dau pe sanie pe role, apoi m-am dat pe sanie pe gheață, dar la un an după ce m-am apucat. Și am zis, ok, asta e altceva. Am ajuns undeva prin 2013 sau 2014 pentru prima dată pe o pârtie olimpică, unde se practică sania în adevăratul sens al cuvântului. Atunci mi-am zis că îmi place și că vreau să continui.

E.C.: Au fost foarte multe sentimente! A fost și teamă, au fost foarte multe emoții. Îi vedeam pe colegii mai mari care treceau cu foarte mare viteză și mă gândeam: «Aoleu, asta trebuie să fac și eu?». A fost ceva ce a crescut în mine.

E.C.: Nu pot să spun că am visat la asta de când m-am apucat. Când am început, nu știam exact cât va continua și unde voi ajunge. Cu cât am înaintat și am descoperit mai mult acest sport, și ce înseamnă sportul în general, am realizat că Jocurile Olimpice reprezintă cel mai înalt nivel la care pot concura și am început să îmi doresc cu adevărat asta.

Pun suflet în ceea ce fac și am zis că, dacă tot fac asta, să o fac așa cum trebuie. Participarea reprezintă... nu aș putea spune deznodământul, dar e cel mai înalt nivel la care puteam să ajung. Mă bucur foarte mult că am reușit, mai ales că drumul a fost încărcat emoțional, stresant, solicitant din punct de vedere fizic, psihic... a fost totul la superlativ anul acesta. Mă bucur enorm că am reușit să fac față și să mă calific. Sunt copleșit, câteodată nu îmi vine să cred, câteodată pur și simplu mă bucur că am reușit. E un mix de foarte multe sentimente.

E.C.: E un pic mai delicat, pentru că un obiectiv trebuie să fie și realizabil. Toți visăm că mutăm munții, dar știm cu toții că e foarte dificil să facem asta. Așa că, pentru această ediție, mi-am propus să fac un concurs cât de bun pot eu, să fiu cât de prezent se poate ca să pot obține un rezultat bun. Obiectivul clar e top 20. Ca obiectiv secundar și personal, îmi doresc să fac un concurs bun; asta înseamnă patru coborâri foarte bune.

E.C.: Provocări sunt la tot pasul. Cum a menționat și colegul meu, partea de materiale este o provocare constantă. Partea financiară este și ea o provocare constantă, dar, personal, cea mai mare provocare pe care am întâmpinat-o a fost cu mine însumi. E un sport în care contează foarte, foarte mult prezența de spirit și capacitățile coordinative; cum reușești să ai precizie, viteză de reacție, să intri în starea de flow, să poți să faci manșe bune, să poți să fii constant, să fii acolo, la miimea de secundă. Nici măcar nu apuci să clipești într-o miime de secundă, iar la noi sunt situații în care este egalitate la miime. A trebuit să găsesc metode și soluții să mă pot concentra, să fiu apt și să dau ceea ce e mai bun.

E.C.: Prin exercițiu, fizic și mental. Tot felul de strategii de management al stresului, al emoțiilor. Am încercat să mă dezvolt pe partea de inteligență emoțională, să simt emoțiile, să știu ce emoții sunt și cum să le folosesc în ajutorul meu.

E.C.: Sunt optimist că ar putea avea un viitor îndelungat și de succes, doar că asta se poate întâmpla doar prin implicarea oamenilor, prin dedicare și câteva schimbări. Sunt necesare câteva schimbări... dar asta se întâmplă la nivelul sportului românesc în general, nu doar al saniei. Dacă vrem un viitor strălucit, trebuie să lucrăm la el, să punem mână de la mână cu toții.

E.C.: Cumva, satisfacția pe care o primesc, sprijinul celor apropiați și momentele de bucurie și împlinire pe care mi le oferă sportul. Nu sunt puține. Apropo și de cum am reușit să ajung în punctul în care mă pot concentra și să dau tot ce e mai bun: reușitele nu se reduc doar la rezultate, ci și la progres. Cumva, urmărind progresul și văzând un progres real și notabil, asta m-a motivat să continui. Vreau să progresez, să dau tot ce e mai bun și să fiu cea mai bună versiune a mea.

E.C.: Clar, fără să mă gândesc prea mult, unul dintre ele este calificarea la Jocurile Olimpice, având în vedere stresul și încărcătura psihică și emoțională pe care le-a purtat acest proces de calificare. Reușita a făcut ca acest moment să se întipărească bine în minte.