INTERVIU | Mihai Păcioianu și-a îndeplinit visul și va participa la JO! "Am izbucnit în plâns"

Mihai continuă tradiția familiei Păcioianu și va participa la Jocurile Olimpice, competiție la care tatăl său, Iulian, a fost prezent de trei ori în calitate de sportiv: în 1994, 1998 și 2002. Înainte de ediția de la Milano Cortina, Mihai a fost de acord să ofere un interviu pentru Eurosport, menționând că odată cu obținerea calificării și-a îndeplinit un vis.

Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026: reguli, punctaje și toate secretele de la bob

Sursa video: Eurosport

La Jocurile Olimpice din 2022, Mihai Păcioianu a luat contact cu Jocurile Olimpice, îndeplinind rolul de serviceman. La patru ani de la precedenta ediție, el urmează să debuteze în cadrul prestigioasei competiții, obținând calificarea weekendul trecut.
Mihai va participa în proba de bob de patru persoane și continuă astfel tradiția familiei, tatăl său, Iulian, fiind prezent la trei ediții în calitate de sportiv și în acest moment este antrenorul lotului național. Pentru tânărul bober de 26 de ani, obținerea calificării a fost un moment special și, într-un interviu acordat Eurosport, a povestit inclusiv despre emoțiile pe care le-a trăit la finalul săptămânii trecute.
picture

Mihai Păcioianu (sursă: arhiva personală a lui Mihai)

Credit imagine: Eurosport

Interviul acordat de Mihai Păcioianu

Eurosport: Voi începe cu o întrebare pe care o adresez aproape mereu la început: Cum te-ai apucat de acest sport?
Mihai Păcioianu: Mereu mi-am dorit să practic bobul, pentru că tatăl meu a făcut bob și am crescut uitându-mă la el la televizor, mai ales la Jocurile Olimpice. Din cauză că eram foarte slăbănog, am început cu skeletonul, care este similar cu bobul. Când am început să mă dezvolt muscular, după șapte ani de skeleton, adică în 2021, m-am mutat la bob și în sfârșit am reușit să fac ce îmi doream de când eram mic.
E: Cât de complicată a fost tranziția de la skeleton la bob?
M.P.: A fost puțin greu, pentru că la skeleton eram destul de puternic la start, iar la bob, încă având o statură destul de mică, a fost cam greu să mă adaptez. Faptul că am avut o echipă cu mine m-a ajutat foarte mult. La skeleton călătoream foarte mult singur, mergeam singur la competiții. Să fiu cu mai mulți antrenori și colegi, cu o echipă adevărată, a fost altceva, asta m-a ajutat să mă adaptez și să mă motivez mai tare ca să pot să fiu titular în echipă cât de rapid.
E: Tatăl tău este o figură importantă în sporturile de iarnă din România. Faptul că îl ai ca antrenor aduce o presiune suplimentară?
M.P.: Poate da și poate nu, depinde de situație, dar, în general, da, pentru că trebuie să confirm, altfel apar discuțiile clasice, cum ar fi: «A, ești acolo pentru că tatăl tău este antrenor». Trebuie să confirm prin rezultate întotdeauna.
E: Ai obținut calificarea la Jocurile Olimpice. Ce sentimente te încearcă în acest moment?
M.P.: Mai multe! Am fost foarte fericit. Am fost emoționat tot sezonul, cred că și foarte stresat, pentru că știam că ne putem califica, dar așteptam momentul când se va confirma oficial. Duminică, după ce am aflat că ne-am calificat, am izbucnit în plâns, am țipat, am simțit o ușurare că, în sfârșit, mi-am îndeplinit visul, nu am muncit patru ani degeaba și că vom ajunge la Jocurile Olimpice. Abia așteptăm, suntem toți entuziasmați, mai ales eu, pentru că pun foarte multă pasiune în ceea ce fac. Sper să facem și un rezultat foarte bun acolo!
E: Legat de rezultat, ce obiectiv ți-ai propus la Jocurile Olimpice?
M.P.: Ar fi stupid să zic că ne-am propus să luăm o medalie. Evident, toată lumea care participă la Jocurile Olimpice își dorește o medalie, dar, fiind realiști, trebuie să ne știm nivelul. Consider că, atâta timp cât toți ne facem treaba și aplicăm ce am reușit să învățăm în toți acești ani, putem face un rezultat frumos, poate chiar top 10.
Echipa de bob a României (sursă: arhiva personală a lui Mihai Păcioianu)

Echipa de bob a României (sursă: arhiva personală a lui Mihai Păcioianu)

Credit imagine: Eurosport

E: Am intervievat mai mulți sportivi care vor participa la Jocurile Olimpice, iar majoritatea mi-au vorbit despre diferențele între materialele pe care românii și cei din alte țări le au, Valentin Crețu explicându-mi pe larg situația. Cum vezi tu această problemă și cât de complicat este să reduceți acest handicap pe care îl aveți din start?
M.P.: În primul rând, Germania are patru pârtii artificiale. Ei se rotesc în fiecare an pe ele, având și surse financiare foarte mari, iar în momentul în care se plictisesc de cele patru pârtii la care mulți doar visează, se duc și în țările din împrejurimi. Ei sunt pe gheață din septembrie-octombrie și până prin martie-aprilie se dau zilnic. Noi începem sezonul competițional cu pregătire undeva prin octombrie-noiembrie, venim la nemți, la pârtiile lor. Chiar și când ne dăm pe pârtiile lor, nu avem același acces ca ei.
De exemplu, anul acesta am avut un bob nou, care ne-a ajutat foarte mult, dar pilotul a avut nevoie de foarte mult timp de adaptare. Un neamț foarte bun se poate acomoda cu el în două săptămâni, pentru că va face opt coborâri pe zi. Noi putem să ne dăm de trei ori, poate de patru ori pe zi. Asta înseamnă că stai trei minute, poate mai puțin de trei minute, în bob și trebuie să înveți să îl pilotezi.
E: Crezi că, dacă ar exista o pârtie în România și ați avea materiale mai bune, v-ați putea bate la medalie, având în vedere că obțineți rezultate foarte bune și în astfel de condiții?
M.P.: Cu siguranță o pârtie în România ne-ar ajuta foarte mult! Ai putea să petreci foarte mult timp pe gheață, pe o perioadă mai îndelungată. În plus, ar atrage foarte mulți sportivi și foarte multă lume. În acest moment, criteriul de selecție la bob nu este foarte dezvoltat, pentru că lumea nu prea știe de acest sport și nu vrea să vină la bob.
În Germania, cam toți atleții care nu reușesc... «nu reușesc» însemnând că nu devin campioni olimpici sau mondiali... vin la bob și au un criteriu de selecție impresionant. Efectiv, vin atleți noi peste noapte care sunt campioni europeni și medaliați europeni la juniori, dar nu pot să progreseze la seniori, iar a doua zi câștigă concursul de bob. Ei au o altă cultură a sportului, iar bobul în Germania este văzut ca ceva WOW. La un concurs vin mii și mii de spectatori, e altceva.
Cred că ar ajuta foarte mult o pârtie în România!
La nivel de materiale am început să ne dezvoltăm și noi, nu mai sunt diferențe chiar atât de mari, însă Germania este cu un pas în fața tuturor. Excluzând Germania, suntem în trend cu lumea, ceea ce ne ajută să avem rezultate mai bune.
E: Povestește-mi despre rolul tău în echipa de bob. Care este cel mai complicat sau delicat moment pentru tine într-o cursă?
M.P.: De obicei, eu concurez în bobul de patru. Sunt pe partea dreaptă sau în spate, ca frânar, dar în cele mai multe cazuri stau pe partea dreaptă, acolo m-am perfecționat. Rolul meu este să mă sincronizez cu colegii, să împing cât mai tare și mai puternic, să am o urcare rapidă în bob și să fiu foarte aerodinamic pe pârtie. Sunt mici detalii pe care lumea nu le vede din afară, dar care contează foarte mult.
Ca moment delicat... oricum stau în mâinile pilotului, deci cel mai dificil ar fi în cazul în care el ar face o greșeală. Totuși, cel mai important moment pentru poziția mea este urcarea în bob, care trebuie să fie foarte explozivă, aerodinamică, rapidă și confortabilă. Nu poate fi prea brutală, pentru că altfel va derapa bobul și se pierde foarte multă viteză.
E: Probabil, calificarea la Jocurile Olimpice reprezintă cel mai important moment pentru tine. Poți să îmi spui un altul care îți va rămâne mereu în minte și în suflet?
M.P.: Am avut șansa, când m-am apucat de bob, chiar dacă nu am fost titular în echipă, am fost rezervă, să merg cu echipa la Beijing, la Jocurile Olimpice. Nu am concurat, am stat doar pe margine. Acel moment a reprezentat o bucurie mare, dar nu se compară cu cea de acum, însă a fost o bucurie îndeajuns să mă motiveze să îmi doresc să concurez și eu la Jocurile Olimpice.
Un moment care mi-a rămas mereu în minte este prima medalie internațională. Dacă nu mă înșel, cred că eram în Norvegia, la Lillehammer, la o Cupă a Europei, care este al doilea nivel de competiție, după Cupa Mondială. Fiind la început, a fost ceva impresionant pentru mine... să mă urc pe podium, ne-am urcat cu steagul, am bătut niște echipaje puternice și a fost un moment pe care eu am să mi-l amintesc mereu.
Mihai Păcioianu (sursă: arhiva personală a lui Mihai)

Mihai Păcioianu (sursă: arhiva personală a lui Mihai)

Credit imagine: Eurosport

Jocurile Olimpice de la Milano Cortina vor avea loc în perioada 6-22 februarie și toate întrecerile vor fi în direct și în exclusivitate pe Eurosport și HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo