INTERVIU | Raluca Strămăturaru, din nou portdrapelul României la Jocurile Olimpice! "Este foarte greu de explicat în cuvinte. Sunt onorată"

Raluca Strămăturaru este una dintre cele mai de succes sportive din istoria saniei românești, având o carieră de peste două decenii marcată de performanțe extraordinare. Începând cu anul 2010, ea a fost prezentă mereu la Jocurile Olimpice, urmând ca în curând să bifeze a cincea apariție.

Cea mai mare realizare a carierei sale este locul 7 obținut la Jocurile Olimpice de la PyeongChang 2018 în proba de simplu. Acesta a reprezentat cel mai bun rezultat al României la o ediție de iarnă a JO după 1994. Datorită rezultatului, Raluca a fost desemnată portdrapel la ceremonia de închidere.

Ulterior, în 2022, a fost purtătoarea drapelului la ceremonia de deschidere, rol pe care îl va avea din nou în acest an. Pentru prima dată în istorie, patru ceremonii de deschidere vor avea loc la Jocurile Olimpice, iar Raluca va purta drapelul în cadrul celei de la Cortina.

Înainte de prezența la Jocurile Olimpice, Raluca Strămăturaru a fost de acord să ofere un interviu pentru Eurosport, în care a vorbit despre cariera sa, sentimentul pe care îl are știind că va fi din nou portdrapel, precum și multe altele.

Raluca Strămăturaru: Ca fiecare copil de pe vremurile când m-am apucat eu. Eram pe teren la școală, jucam fotbal, bineînțeles. A venit primul meu antrenor de atunci, făcea o selecție la școală. Sincer, nu am înțeles exact sportul la care făcea selecție, știam doar că e profesor de sport. Ne-a întrebat dacă vrem să mergem să încercăm, am zis că da, orice doar să scăpăm de școală!

Acesta a fost primul meu contact cu el. Cu sania nu a fost cel mai frumos contact, pentru că nu mi-a plăcut. Chiar nu mi-a plăcut! După prima manșă cu sania am zis că nu e de mine și nu îmi place. Antrenorul cred că a văzut ceva în mine și a zis să continui. S-a dus să vorbească cu părinții mei și ei au insistat, iar acum uită-mă aici făcând ceva ce nu mi-a plăcut la început.

R.S.: Mi-a plăcut totuși ce se întâmpla acolo, îmi plăcea foarte mult atmosfera de la pârtie. Pe vremea aceea erau foarte mulți sportivi și copii care făceau asta, un lucru pe care acum nu îl mai vezi. A ajuns să îmi placă sania când am început să câștig concursuri. A venit prima medalie, a doua medalie și am realizat că e de mine. Cu siguranță, prima medalie a fost click-ul în începutul carierei.

R.S.: Sincer, nu m-am gândit niciodată, nici măcar când am început sportul de performanță. Nu m-am gândit nicio secundă. Nici măcar la prima participare nu m-am gândit că se va întâmpla vreodată. Ușor-ușor, apropiindu-se prima ediție, la Vancouver, cu vreo doi ani înainte cred, am început să îmi dau seama că pot ajunge acolo și să fiu printre cei mai buni din lume.

R.S.: Nu poți compara. Prima ediție este prima ediție, sentimentele sunt diferite, ești entuziasmat și nu știi ce se întâmplă. Acum, la a cincea ediție, deja știi ce se întâmplă acolo, dar, de obicei, fiecare ediție este diferită și încerci să găsești și să cauți lucruri diferite, să pleci acasă cu o altă experiență.

R.S.: Important este ca noi să ne facem manșele noastre, să fim ok din punct de vedere fizic și mental. Să ne bucurăm de tot ce e acolo. Cu siguranță, dacă acest lucru se va întâmpla, rezultatul va fi unul destul de bun.

R.S.: De când am aflat sunt piele de găină! E un lucru extraordinar! Cine face sport de performanță știe ce încărcătură are să fii portdrapelul națiunii la o deschidere de Jocuri Olimpice. Este ceva WOW. Oricât aș încerca să îți spun ce simt, este foarte greu de explicat în cuvinte. Sunt onorată și nu pot decât să le mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în mine și au fost alături de mine pe tot parcursul carierei.

R.S.: Din păcate, nu neapărat pentru sanie, dar cred că, în ziua de astăzi, copiii nu mai au același interes pentru sport, cu atât mai puțin pentru sporturile de iarnă. Când am început eu, eram zeci sau poate chiar sute de copii care făceam asta. Acum, din păcate, am ajuns să îi numărăm pe degete, suntem foarte puțini. Faptul că nu avem o pârtie acasă face să fie și un pic mai dificil. Este ușor să găsești copii care să facă sport, dar este greu să găsești care să facă sanie cât timp tu nu ai unde să îi dai cu sania.

R.S.: Eu nu aș spune că este un handicap. Cred că lumea știe care sunt condițiile noastre. Și noi știam foarte bine. Eu am avut la început pârtia de la Sinaia, așa că nu am luat-o ca pe un handicap. Din punctul meu de vedere, dacă stăm să ne gândim că pornim cu un handicap, am pierdut din start. Dacă m-aș fi gândit foarte mult, cu siguranță nu aș fi ajuns aici. Am încercat pe cât se poate să facem ce a ținut de noi.

Ok, nu avem o pârtie, dar asta nu înseamnă că nu putem să ne concentrăm și să obținem mai multă experiență, chiar dacă nu avem numărul de manșe pe care le au ceilalți. Dacă stai să te gândești prea mult la asta, ajunge să devină o problemă. Noi încercăm să ne facem treaba cât putem de bine și să ne concentrăm la maximum pe ce avem. Facem tot ce depinde de noi pentru ca, la sfârșitul zilei, cei care au prea multe să fie puțin supărați că noi, cu prea puține, putem să fim la nivelul lor.

R.S.: Știi cum e cu motivația? Astăzi o ai, mâine nu o ai. Faptul că am ajuns până aici se datorează foarte mult disciplinei, în primul rând. În sportul de performanță nu mai vorbim de motivație, e vorba clar de disciplină. Dacă pentru ceilalți trezitul de dimineață sau culcatul devreme este un chin, la mine deja face parte din rutina mea. Mai greu este să mă gândesc ce voi face când nu am să mai fac asta. Cu siguranță, voi găsi lucruri pe care să le fac la fel de bine. Ceea ce am învățat din sanie și disciplina pe care o am mă vor ajuta să fac față provocărilor din viitor, de după sanie.

R.S.: Nu neapărat în sanie, dar pentru fiecare sportiv este important să facă mișcare. Este important ca părinții să își îndemne copiii către sport. Orice sport ar face, să meargă cu încredere și să îl facă de plăcere. Dacă nu faci sport sau mișcare de plăcere, mai bine nu o faci.