Julia Sauter debutează azi la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina! Povestea sportivei care vrea să scrie istorie pentru România
Actualizat 17/02/2026 la 14:15 GMT+2
Julia Sauter va bifa azi prima sa prezență la Jocurile Olimpice, ceea ce va marca prima reprezentare a patinajului artistic feminin din România la competiția supremă din sporturile de iarnă după o pauză de 20 de ani. Născută în Germania, sportiva de 28 de ani a avut un parcurs atipic în carieră și este gata să facă istorie pentru țara noastră, care i-a oferit șansa de a continua patinajul.
Riku Miura și Ryuichi Kihara au recuperat fabulos la programul liber și au cucerit aurul olimpic
Sursa video: Eurosport
Julia Sauter se numără printre cele 29 de sportive care vor concura în proba feminină de patinaj artistic la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina 2026. După o lungă bătălie juridică, Julia a obținut înspre finalul anului trecut cetățenia română și va reprezenta țara noastră la competiția supremă din sporturile de iarnă pentru prima dată în cariera sa. În această seară, în jurul orei 21:00, Julia va concura la programul scurt din Unipol Forum din Milano, sperând la o prestație solidă, care să-i permită calificarea la programul liber, care va avea loc joi seara.
România nu a mai avut reprezentanți în competiția feminină de patinaj artistic de la Jocurile Olimpice din 2006, când Roxana Luca, actuala antrenoare a Juliei, a terminat pe locul 26 la feminin. La acea ediție am avut reprezentant și la masculin, pe Gheorghe Chiper, care a terminat pe locul 14 (cea mai bună clasare din istorie pentru un român la JO, la egalitate cu cea a lui Cornel Gheorghe, în 1994). La feminin, maximul a fost atins tot de Roxana Luca, în 2002 (locul 23).
Julia Sauter a avut un parcurs deosebit de tumultos în carieră și se poate spune că România a fost șansa ei, dar și că ea a fost șansa României de a fi pe harta patinajului artistic mondial. Născută pe 18 iunie 1997 în Weingarten, Germania, ea a început patinajul la vârsta de 5 ani în Ravensburg și a progresat rapid, stăpânind toate săriturile duble până la 8 ani. Inițial, a reprezentat Germania la competiții internaționale de juniori în sezoanele 2010-2011, dar la 14 ani, în 2011, a ajuns într-un punct critic - nu a fost inclusă în grupul de elită din Germania deoarece nu putea executa anumite elemente cerute la acel moment.
Julia Sauter, sportiva renegată de Germania, gata să scrie istorie pentru România la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina
În acel moment, Julia avea două posibilități: fie să renunțe la patinajul de performanță, fie să reprezinte o altă țară, care să-i ofere oportunitatea de a participa la competiții internaționale. La vremea respectivă, șansa Juliei s-a numit Marius Negrea, fost reprezentant al României la Jocurile Olimpice, care antrena în Germania. El a remarcat-o pe Julia la anumite concursuri și aflase de situația ei, astfel că a abordat-o pe ea și pe familia sa și le-a propus să reprezinte România. Având prea puține soluții alternative, Julia a acceptat, iar timpul a demonstrat că decizia a fost foarte inspirată.
Antrenându-se când în România, când în Germania, Julia Sauter a fost vârful de lance al patinajului din România în ultimii 10 ani. Între 2014 și 2025, ea a cucerit 8 titluri naționale, dar a obținut medalii și la competiții internaționale. De asemenea, a concurat pentru România la 5 Campionate Mondiale, cel mai bun rezultat obținut fiind locul 18, în 2022, și la 9 Campionate Europene. În 2025, Julia a terminat pe locul 7 întrecerea continentală, cel mai bun rezultat din istoria României la o competiție de mare anvergură, indiferent de probă.
Deși o prezență constantă la Mondiale și Europene, Julia Sauter s-a chinuit teribil să obțină cetățenia română, condiție primordială pentru a participa la Jocurile Olimpice (la celelalte competiții ISU permite reprezentarea unei țări și fără cetățenie, dar la Jocurile Olimpice e imposibil așa ceva). Sauter a devenit cetățean român pe 9 octombrie 2025, prin hotărâre de guvern semnată de premier, după un proces administrativ lung și complicat (inclusiv probleme cu Federația Română de Patinaj, care e în lichidare din 2018).
Cu puțin peste un an înaintea Jocurilor Olimpice de la Milano Cortina, Julia Sauter a luat o decizie radicală. Ea a renunțat la serviciile antrenorului Marius Negrea, cu care a lucrat de la 13-14 ani, și a angajat-o pe Roxana Luca Hartmann ca antrenoare principală (îi e și coregrafă). Din echipa Juliei mai fac parte la ora actuală Christopher Boyadji (fost patinator la perechi, care o însoțește adesea la competiții) și Simona Punga, o altă antrenoare română. În ultimul an, Julia s-a antrenat cu precădere la Ravensburg, Germania, la clubul local unde Roxana Hartmann este antrenoare și coregrafă. Ea a mai făcut sesiuni ocazionale de antrenamente în Brașov și uneori în Marea Britanie (Swindon, unde Christopher Boyadji antrenează).
Așadar, Julia Sauter este gata pentru un moment istoric, atât pentru ea, cât și pentru patinajul artistic din România. Simpla sa prezență alături de toată spuma patinajului feminin mondial, la Milano Cortina 2026, este o performanță în sine. Julia nu poate aspira la medalii și nici un top 10 nu pare realizabil, dar o calificare la programul liber și o clasare în top 20, de ce nu chiar top 15, ar fi ceva excepțional pentru țara noastră și o recompensă pe măsură pentru sportiva de 28 de ani, care a muncit pe brânci încă din copilărie și a înfruntat multe piedici până să ajungă la cel mai înalt nivel.
Julia Sauter va evolua în grupa a doua a programului scurt din concursul olimpic de la Milano Cortina. Reprezentanta României va intra pe gheață în jurul orei 21:00, iar prestația sa, ca toată întrecerea de altfel, va fi în direct pe Eurosport 1 și HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo