Julia Sauter, "renegată" de Germania. Cum a ajuns să reprezinte România şi când va reveni pe gheaţă pentru programul liber de la JO
Actualizat 18/02/2026 la 09:08 GMT+2
Julia Sauter a debutat aseară la Jocurile Olimpice, prezenţa ei pe gheaţă însemnând prima reprezentare a patinajului artistic feminin din România la competiția supremă după 20 de ani. Născută în Germania, sportiva de 28 de ani a avut un parcurs atipic în carieră: renegată de Germania, are şansa să scrie istorie pentru tricolor, la o competiţie în care nemţii nu au concurentă.
Julia Sauter a obţinut la prima sa ediţie de Jocuri Olimpice cel mai bun scor al carierei în programul scurt şi se află pe locul 16 în clasament
Credit imagine: Getty Images
Julia Sauter s-a numărat printre cele 29 de sportive care au concurat în programul scurt din proba feminină de patinaj artistic de la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina 2026. Sportiva care a fost port-drapel al României la ceremonia de deschidere şi-a canalizat toate emoţiile spre un exerciţiu aproape de perfecţiune, obţinând un punctaj de 63,13 puncte.
A fost scorul carierei într-un program scurt, iar calificarea pentru programul liber nu a fost niciodată în discuţie. De altfel, la cât de strâns e clasamentul (locul 1 e la doar 15 puncte în faţă), un exerciţiu la fel de bun joi pentru Julia s-ar putea traduce într-un loc între primele 15 patinatoare ale lumii. Deocamdată, ea e pe 16, dar cu siguranţă moralul ei e unul perfect după o asemenea reprezentaţie de gală la cea mai importantă competiţie din lume.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2026/02/17/image-b59cd794-70fb-4378-bc15-3f545f818399-85-2560-1440.jpeg)
Julia Sauter, personal best în programul scurt de la JO! Prestaţie de gală pentru româncă
Sursa video: Eurosport
După o lungă bătălie juridică, Julia a obținut la finalul anului trecut cetățenia română și a putut reprezenta țara noastră la Jocurile Olimpice. România nu a mai avut reprezentantă în competiția feminină de patinaj artistic de la Torino 2006, când Roxana Luca, actuala antrenoare a Juliei, a terminat pe locul 26 la feminin. La acea ediție am avut reprezentant și la masculin, pe Gheorghe Chiper, care a terminat pe locul 14 (cea mai bună clasare din istorie pentru un român la JO, la egalitate cu cea a lui Cornel Gheorghe, în 1994). La feminin, maximul a fost atins tot de Roxana Luca, în 2002 (locul 23).
Julia Sauter, o poveste atipică: Germania nu i-a dat vreo şansă, ea a ales România
Julia Sauter a avut un parcurs deosebit de tumultos în carieră și se poate spune că România a fost șansa ei, dar și că ea a fost șansa României de a fi pe harta patinajului artistic mondial. Născută pe 18 iunie 1997 în Weingarten, Germania, ea a început patinajul la vârsta de 5 ani în Ravensburg și a progresat rapid, stăpânind toate săriturile duble până la 8 ani.
Inițial, a reprezentat Germania la competiții internaționale de juniori în sezoanele 2010-2011, dar la 14 ani, în 2011, a ajuns într-un punct critic - nu a fost inclusă în grupul de elită din Germania deoarece nu putea executa anumite elemente cerute la acel moment.
În acel moment, Julia avea două posibilități: fie să renunțe la patinajul de performanță, fie să reprezinte o altă țară, care să-i ofere oportunitatea de a participa la competiții internaționale. La vremea respectivă, șansa Juliei s-a numit Marius Negrea, fost reprezentant al României la Jocurile Olimpice, care antrena în Germania. El a remarcat-o pe Julia la anumite concursuri și aflase de situația ei, astfel că a abordat-o pe ea și pe familia sa și le-a propus să reprezinte România. Având prea puține soluții alternative, Julia a acceptat, iar timpul a demonstrat că decizia a fost foarte inspirată.
Antrenându-se când în România, când în Germania, Julia Sauter a fost vârful de lance al patinajului din România în ultimii 10 ani. Între 2014 și 2025, ea a cucerit 8 titluri naționale, dar a obținut medalii și la competiții internaționale. De asemenea, a concurat pentru România la 5 Campionate Mondiale, cel mai bun rezultat obținut fiind locul 18, în 2022, și la 9 Campionate Europene. În 2025, Julia a terminat pe locul 7 întrecerea continentală, cel mai bun rezultat din istoria României la o competiție de mare anvergură, indiferent de probă.
Deși o prezență constantă la Mondiale și Europene, Julia Sauter s-a chinuit teribil să obțină cetățenia română, condiția pentru a participa la Jocurile Olimpice (la celelalte competiții ISU permite reprezentarea unei țări și fără cetățenie, dar la Jocurile Olimpice e imposibil așa ceva). Sauter a devenit cetățean român pe 9 octombrie 2025, prin hotărâre de guvern semnată de premier, după un proces administrativ lung și complicat (inclusiv probleme cu Federația Română de Patinaj, care e în lichidare din 2018).
Cu puțin peste un an înaintea Jocurilor Olimpice de la Milano Cortina, Julia Sauter a luat o decizie radicală. Ea a renunțat la serviciile antrenorului Marius Negrea, cu care a lucrat de la 13-14 ani, și a angajat-o pe Roxana Luca Hartmann ca antrenoare principală (îi e și coregrafă). Din echipa Juliei mai fac parte la ora actuală Christopher Boyadji (fost patinator la perechi, care o însoțește adesea la competiții) și Simona Punga, o altă antrenoare română. În ultimul an, Julia s-a antrenat cu precădere la Ravensburg, Germania, la clubul local unde Roxana Hartmann este antrenoare și coregrafă. Ea a mai făcut sesiuni ocazionale de antrenamente în Brașov și uneori în Marea Britanie (Swindon, unde Christopher Boyadji antrenează).
Julia Sauter, după programul fantastic de la JO: "Wow, a fost foarte, foarte bine"
După ce a ieșit de pe gheață aseară, românca a făcut câteva declarații, dezvăluind cum a trăit exercițiul. Julia a explicat că s-a simțit optimistă înainte de a concura și că și-a luat încredere și după ce i-a ieșit combinația de sărituri triple (triplu lutz + triplu toe-loop).
"Astăzi, programul scurt s-a simțit exact ca antrenamentele mele de acasă. Am ieșit cu adevărat pe gheață și mi-am spus: 'Bine, pur și simplu execută ceea ce faci la antrenament - și poate execută puțin mai mult'. Dar antrenamentele de aici au fost exact la fel.
În această dimineață, mă simțeam deja atât de pregătită. A trebuit să mă abțin și să mă concentrez pe aici și acum, în loc să trăiesc în viitor. Când am reușit combinația de sărituri triple, m-am gândit: 'Wow, a fost foarte, foarte bine'.
Mi-a venit în minte o amintire de la Europene. Dar ne-am antrenat atât de bine încât acea combinație de sărituri a fost din nou reușită. Pur și simplu mi-a plăcut să fiu aici", a declarat Julia Sauter.
Sportiva de 28 de ani va reveni pe gheaţă pentru programul liber joi, de la ora 20:00, în direct pe Eurosport şi HBO Max. Ea va fi în grupa a doua, astfel că se estimează că va intra pe gheaţă după ora 21:00.
Dincolo de exercţiul Juliei Sauter, concursul de patinaj de mâine se anunţă unul extrem de spectaculos şi echilibrat. Nakai Ami (Japonia) este lider după programul scurt în proba de patinaj artistic din cadrul Jocurilor Olimpice. Nipona a obţinut 78,71 puncte şi e secondată de o compatrioată, Kaori Sakamoto (77,23 puncte). În lupta pentru medalii voi fi şi Liu Alysa (SUA) şi Mone Chiba (Japonia), care au obţinut peste 74 de puncte.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2026/02/17/image-b01f2abe-28f5-47cd-ae6e-9c3dcc132611-85-2560-1440.jpeg)
Nakai Ami, lider după programul scurt în proba de patinaj de la JO! Julia Suter, un onorant loc 16
Sursa video: Eurosport
Jocurile Olimpice de la iarnă de la Milano - Cortina sunt între 6 și 22 februarie 2026 pe Eurosport și aplicația HBO Max
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo