Lovitură de teatru în clasamentul pe medalii la JO: o țară, în premieră, pe podium + programul ultimei zile de la Milano-Cortina
Publicat 22/02/2026 la 10:49 GMT+2
Ultimele finale de la Milano-Cortina au loc azi, iar cel mai așteptat eveniment va fi, fără îndoială, finala masculină de hochei. În clasamentul pe medalii, Norvegia s-a impus, după cea mai bună performanță din istorie, în timp ce țara gazdă, Italia, care a avut prestații fabuloase, a fost depășită in-extremis de Olanda, care va fi în premieră pe podiumul olimpic la finalul unei ediții de JO.
Antoinette Rijpma-de Jong of the Netherlands, Gerard van Velde of the Netherlands reacts after competing in the Women's 1500m during Day 14 of Speed Skating - Milano Cortina 2026 Winter Olympics at Milano Speed Skating Stadium on February 20, 2026 in Milan, Italy.
Credit imagine: Getty Images
Jocurile Olimpice de iarnă se încheie azi cu marea finală de la hochei masculin, unde marile rivale, Canada și SUA, vor fi față în față.
Canada, campioană olimpică în 2010 şi 2014, nu a obţinut decât o medalie de bronz la ultimele ediţii ale Jocurilor, mai precis în 2018, iar în 2022 s-a clasat pe şase.
Statele Unite au câştigat titlul olimpic de doar două ori, în 1960 şi 1980. Rivalitatea din hochei între SUA şi Canada datează încă de la primele Jocuri de iarnă, din 1924. În iarna trecută, un meci între cele două echipe la Montreal a fost tensionat, cu suporterii canadieni huiduind imnul american şi trei încăierări pe gheaţă.
În programul de azi avem și finala de la halfpipe feminin, acolo unde Eileen Gu, cea mai bogată sportivă de la Milano-Cortina și cvintuplă medaliată la JO, va încerca să cucerească al 3-lea aur al carierei.
Românii le vor ține pumnii strânși băieților din echipajul de bob 4 persoane, condus de Mihai Cristian Tentea, care azi vor coborî pe canalul de gheață de la Cortina d'Ampezzo pentru manșele 3 și 4. La jumătatea concursului, tricolorii sunt pe locul 16, dar speră să avanseze câteva poziții.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2026/02/21/image-ef77c30f-1b44-42d0-bb80-a93b2928e1c8-85-2560-1440.jpeg)
Bobul de 4 persoane al României, prestații modeste în primele două manșe ale probei de la JO
Sursa video: Eurosport
Programul ultimei zile la JO
BOB
Bob-4 masculin
- (11:00) manşa 3
- (13:15) manşa 4 (finală)
SCHI FOND
- (11:00) 50 km stil liber feminin
SCHI ACROBATIC
Halfpipe feminin, finala
- (11:40) manşa 1
- (12:09) manşa 2
- (12:38) manşa 3
CURLING
Turneul feminin
- (12:05) finala
HOCHEI PE GHEAŢĂ
Turneul masculin
- (15:10) finala
CEREMONIA DE ÎNCHIDERE
- (21:00) ceremonia de închidere
Norvegia a câștigat clasamentul pe medalii la JO! Italia, întrecută de Olanda
Norvegia a câștigat clasamentul pe medalii, la finalul zilei de sâmbătă, penultima zi a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina, țara scandinavă având un bilanț de 18 medalii de aur, 11 de argint şi 11 de bronz. E cea mai de succes ediție de JO pentru o țară: Norvegia e prima din istorie care ajunge și depășește un total de 17 medalii din cel mai strălucitor metal la o ediţie a JO de iarnă.
Pe locul secund se află Statele Unite (11-12-9), iar pe poziţia a treia a urcat Olanda (10-7-3). Grație patinajului viteză și Short Trackului, "Țara Lalelelor" va termina pe podium în ierarhia pe medalii, devansând Italia. Squadra azzurra a avut o prestație fantastică la JO, depășindu-și cea mai bună performanță din istorie, cu 30 de medalii, dar va fi sub batavi, ca urmare a faptului că a cucerit mai puține medalii de argint (la medalii de aur, scorul e egal).
5 a fost cel mai bun loc obținut de Olanda la capătul unei ediții de JO de iarnă. Se întâmpla în 2018, la Pyeongchang, când batavii cucereau 20 de medalii (8 de aur).
Nu mai puţin de 29 ţări au cucerit medalii până acum, după 111 din cele 116 finale.
Clasamentul pe medalii
1 Norvegia 18 11 11 40
2 SUA 11 12 9 32
3 Olanda 10 7 3 20
4 Italia 10 6 14 30
5 Franţa 8 9 6 23
6 Germania 7 9 8 24
7 Elveţia 6 8 6 20
8 Suedia 6 6 4 16
9 Austria 5 8 5 18
10 Japonia 5 7 12 24
11 Canada 5 6 9 20
12 China 4 3 6 13
13 Coreea de Sud 3 4 3 10
14 Australia 3 2 1 6
15 Marea Britanie 3 1 0 4
16 Cehia 2 2 1 5
17 Slovenia 2 1 1 4
18 Spania 1 0 2 3
19 Brazilia 1 0 0 1
19 Kazahstan 1 0 0 1
21 Polonia 0 3 1 4
22 Noua Zeelandă 0 2 1 3
23 Finlanda 0 1 5 6
24 Letonia 0 1 1 2
25 Danemarca 0 1 0 1
25 Estonia 0 1 0 1
25 Georgia 0 1 0 1
28 Bulgaria 0 0 2 2
29 Belgia 0 0 1 1
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo