Raimund, "în al nouălea cer" după ce a cucerit aurul olimpic: "Am livrat la momentul potrivit"

Philipp Raimund a fost un monument al fericirii la capătul concursului de sărituri cu schiurile pe trambulina normală, de la Milano Cortina. Sportivul de 25 de ani a câștigat prima sa competiție individuală din carieră tocmai la Jocurile Olimpice.

Surprize în concursul de sărituri cu schiurile pe trambulina normală! Raimund cucerește aurul

Sursa video: Eurosport

Philipp Raimund a avut parte de evoluția carierei pe trambulina Predazzo, reușind să câștige ambele manșe ale competiției de sărituri cu schiurile pe trambulina normală. Sportivul de 25 de ani a devenit doar al 5-lea campion olimpic din Germania la această disciplină, la 8 ani de când Andreas Wellinger lua ultimul aur nemțesc, la Pyeongchang.
Raimund a fost urmat de Kacper Tomasiak, polonezul care a făcut la rândul său istorie. La doar 19 ani, acesta a cucerit medalia de argint. Debutant în circuitul Cupei Mondiale, talentatul sportiv a adus prima medalie a Poloniei de la această ediție a Jocurilor Olimpice de Iarnă.
Podiumul a fost completat de doi săritori. Ren Nikaido și Gregor Deschwanden au încheiat competiția de luni cu un punctaj identic, 266 de puncte. Marea dezamăgire a fost reprezentată de Domen Prevc. Liderul detașat al Cupei Mondiale nu a prins podiumul, terminând abia pe locul 6.

Raimund: "Am livrat la momentul potrivit"

Fără victorie de etapă în Cupa Mondială, Raimund a surprins pe toată lumea cu cele două evoluții ale sale de la Predazzo. Neamțul a câștigat la o diferență consistentă, de 3,4 puncte față de Tomasiak. Acesta a fost în stare de extaz imediat după a doua sa săritură, care a încheiat concursul și care i-a adus titlul olimpic:
"Nimic nu m-a putut opri azi. Normal că există lucruri mai importante decât sportul, dar sunt extrem de mândru de mine. Să am două evoluții atât de bune... am livrat la momentul potrivit. E un sentiment uluitor. E cea mai mare realizare a mea și cea mai frumoasă zi a vieții mele", a declarat Raimund pentru Eurosport.
Philipp Raimund a debutat în 2020 în Cupa Mondială, iar cea mai bună clasare a sa din carieră este locul 20 la general, în 2024. Acesta a făcut un salt impresionant, ocupând actualmente locul 6 în cel mai bun sezon al carierei.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo