Starea lui Lindsey Vonn după căzătura horror de la Jocurile Olimpice de la Milano - Cortina! Primele vești din spital

Lindsey Vonn a suferit o căzătură violentă în proba de coborâre de la Jocurile Olimpice de la Milano – Cortina. Federația americană de Ski și Snowboard a făcut un prim anunț legat de starea marii campioane, chiar dacă nu s-a specificat exact tipul de accidentare pe care l-a suferit aceasta.

Lindsey Vonn, căzătură teribilă la Jocurile Olimpice! A rămas pe pistă, nemişcată, minute bune

Sursa video: Eurosport

Lindsey Vonn, legenda schiului american, a suferit o căzătură horror în timpul probei de coborâre la Jocurile Olimpice de iarnă. La 41 de ani, aceasta revenea în competiție la doar nouă zile după ce suferise o ruptură de ligament. Sportiva a pornit pe pistă pe poziția a 13-a, pe Olympia delle Tofane din Cortina d’Ampezzo.
Sora lui Vonn a oferit primele detalii legate de starea schioarei, iar președintele Federației Internaționale de Schi, prezent la cursă, a numit evenimentul drept unul "tragic".
Andre Myhrer, fost campion olimpic (Pyeongchang 2018) și expert în schi alpin, a comentat și el situația și spune că o înțelege pe Vonn de ce și-a asumat acest risc. Primul diagnostic în cazul lui Lindsey e fractură la nivelul gambei, însă nu a venit niciun anunț oficial în acest sens.
Federația americană de Ski și Snowboard a oferit prima reacție oficială legată de starea sportivei. Într-un anunț publicat pe rețelele de socializare s-a confirmat că există o accidentare, dar s-au dat asigurări că starea lui Lindsey Vonn e una stabilă, fiind înconjurată de o echipă de medici americani și italieni.  
"Lindsey Vonn a suferit o accidentare, dar se află într-o stare stabilă și este pe mâini bune, având alături o echipă de medici americani și italieni", au scris cei de la Federația americană de Ski și Snowboard pe X și citați de Yahoo Sport.

Lindsey Vonn, fractură la gambă? Diagnosticul posibil, după căzătura teribilă de la Milano Cortina

Potrivit antrenorului austriac, sportiva în vârstă de 41 de ani este internată în prezent într-un spital din Cortina d’Ampezzo: "Se află la spital aici, în Cortina. Din păcate, nu am reușit încă să vorbesc personal cu ea", a mai spus Hodlmoser, vizibil afectat de situație.
În acest moment, nici planul medical nu este clarificat complet. Nu se știe dacă Lindsey Vonn va continua investigațiile și tratamentul în Italia sau dacă va fi transferată într-o altă țară: "Dacă va fi tratată aici, transferată în Austria sau în altă parte va depinde de gravitatea exactă a accidentărilor", a explicat antrenorul.
Fosta campioană olimpică, considerată una dintre cele mai mari schioare din istorie, a fost transportată cu elicopterul la spital după impactul violent de pe pârtia de la Cortina d’Ampezzo. Întreaga lume a sporturilor de iarnă așteaptă acum vești mai clare despre starea sa de sănătate și despre durata recuperării.
Jocurile Olimpice de la Milano Cortina au loc în perioada 6-22 februarie și toate întrecerile vor fi în direct și în exclusivitate pe Eurosport și HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo