"Remarcabila Sabrina Voinea"! Federația Internațională a salutat revenirea echipei României la Jocurile Olimpice
Actualizat 23/07/2024 la 18:29 GMT+3
Echipa României de gimnastică va participa din nou la Jocurile Olimpice, după o pauză de 12 ani. Federația Internațională de gimnastică a alcătuit un top 10 al celor mai importante momente de la Paris 2024, iar revenirea tricolorelor e la loc de cinste. Experții au scris la superlativ despre Sabrina Voinea, subliniind că aceasta poate aspira chiar la medalii, la sol și bârnă.
Sabrina Voinea
Credit imagine: Getty Images
Gimnastica artistică e sportul care a adus României cele mai multe medalii la Jocurile Olimpice. După o perioadă cu succese fabuloase, această disciplină a decăzut foarte mult în ultima perioadă și echipa feminină nu s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Rio 2016 și Tokyo 2020.
Din fericire, "epoca neagră" va lua sfârșit la Paris, deoarece România va fi reprezentată din nou în concursul pe echipe și, sperăm, în unele finale pe aparate și în cea de la individual compus. Revenirea gimnasticii românește la competiția supremă din sportul mondial a fost pusă la loc de cinste de Federația Internațională.
Într-un material în care a alcătuit un top al celor mai importante momente care vor avea loc la Jocurile Olimpice de la Paris, experții de la site-ul oficial al FIG au plasat prezența tricolorelor pe poziția a 5-a. Sabrina Voinea a fost gimnasta cu cele mai importante rezultate la competițiile mari din ultima vreme, iar specialiștii au scris la superlativ despre ea, subliniind că poate chiar să aspire la medalii la Paris, la bârnă sau sol.
"Odinioară puternica echipă de gimnastică artistică feminină a României a ieșit dintr-un deceniu întunecat pentru a se califica la primele sale Jocuri Olimpice din 2012, ultima dată când această țară a câștigat o medalie olimpică la gimnastică. Remarcabila Sabrina Maneca-Voinea, fiica unei medaliate olimpice pe echipe din 1988, este poțential o candidată la onoruri individuale la bârnă și sol.", au notat cei de la Federația Internațională.
Sabrina Voinea, cotată cu șanse la argint în finala de la sol de la Jocurile Olimpice de la Paris
Gimnastica românească este disciplina cu cele mai multe prezenţe pe podiumul olimpic, reuşind 71 de medalii, dintre care 25 de aur, 20 de argint şi 26 de bronz. Ultimele medalii ale gimnasticii la o ediţie a Jocurilor Olimpice au fost câştigate la Londra 2012 prin Sandra Izbaşa - aur la sărituri, Cătălina Ponor - argint la sol, echipa României (Diana Laura Bulimar, Diana Chelaru, Larisa Andreea Iordache, Sandra Raluca Izbasa, Cătălina Ponor) - bronz.
Carmencita Constantin, președintele Federației Române de Gimnastică, a avut un discurs plin de încredere privind întrecerea olimpică de la Paris, atât din punct de vedere al gimnasticii, cât și al celorlalte sporturi, iar experții din toată lumea anticipează că România va obține performanțe mult mai bune decât la Tokyo, când a cucerit doar 4 medalii.
Potrivit jurnaliștilor Sports Illustrated, "tricolorii" vor câștiga 3 medalii de aur, 4 de argint și 5 de bronz. Titlurile olimpice le vor aparține lui David Popovici, care este așteptat să se impună în proba de 200 de metri liber, Simonei Radiș și Ancuței Bodnar, care ar urma să-și apere aurul de la Tokyo la dublu vâsle feminin, și bărcii de 8+1 feminin.
În ceea ce priveşte medaliile de argint, una dintre ele va fi obţinută de gimnasta Sabrina Voinea, care va termina pe 2 finala de sol, în spatele lui Simone Biles, susţin americanii.
În vârstă de 17 ani, Sabrina este o specialistă la sol şi bârnăr şi deja dublă medaliată la Europene în prima dintre discipline (argint la Rimini 2024 şi bronz la Antalya 2023).
Lotul feminin de gimnastică artistică al României pentru Jocurile Olimpice de la Paris va fi compus din Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea, Lilia Cosman, Amalia Ghigoarţă şi Andreea Preda. La masculin, Andrei Muntean este singurul reprezentant al României. De altfel, acesta va intra primul în concurs, în calificările de sâmbătă, 27 iulie. La feminin, calificările vor avea loc duminică, 28 iulie.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2024/07/23/image-a12e16fc-7b78-4ab2-8417-99ce07e3b509.jpeg)
Bonjour, Paris!
Credit imagine: Eurosport
Pentru prima dată în România, Eurosport va realiza o emisiune zilnică, pe durata întregii durate a Jocurilor Olimpice, care va fi difuzată live în 5 țări din regiune. Este vorba despre "Bonjour, Paris!", o emisiune găzduită de jurnalistul Cosmin Cernat, ce se va vedea în România, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă și Slovacia.
Showul regional "Bonjour, Paris!" va fi prezentat în limba engleză de cunoscutul jurnalist. Prima ediție va avea loc pe 24 iulie, de la ora 14:30, urmând ca pe parcursul întregii durate a Jocurilor Olimpice să fie difuzată zilnic la Eurosport 2, de la ora 9:00.
Jocurile Olimpice de la Paris vor fi pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 iulie - 11 august 2024.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo