Francesco Bagnaia, învingător în Marele Premiu al Olandei la Moto GP
Pilotul italian Francesco Bagnaia (Ducati) a câştigat duminică Marele Premiu al Olandei la motociclism viteză la clasa MotoGP şi s-a apropiat şi mai mult de liderul Campionatului Mondial, spaniolul Jorge Martin (Ducati-Pramac), care a încheiat pe locul 2, informează AFP.
MotoGP: Bagnaia uralkodott Assenben
Credit imagine: AFP
Francesco Bagnaia a fost cronometrat în 40 min 07 sec 214/1000, fiind mai rapid cu 3 sec 676/1000 decât Jorge Martin, care nu mai are decât un avans de 10 puncte în clasamentul general. Pe locul 3 a fost italianul Enea Bastianini (Ducati), la 7 sec 073/1000.
Bagnaia a reuşit a treia sa victorie consecutivă la Assen şi a cincea sa victorie în opt curse în acest an, el impunându-se în ultimele trei curse.
Bagnaia a reuşit a treia sa victorie consecutivă la Assen şi a cincea sa victorie în opt curse în acest an, el impunându-se în ultimele trei curse.
După ce a câştigat cursa de sprint de sâmbătă, Bagnaia a arătat că este hotărât să-l depăşească pe Martin pentru a obţine al treilea titlu consecutiv de campion mondial.
Imperial pe legendarul circuit din Assen, supranumit "catedrala vitezei", torinezul va avea ocazia să se apropie şi mai mult de Martin şi chiar să-l depăşească la MP al Germaniei din weekendul viitor.
Spaniolul Marc Marquez (Ducati-Gresini), de şase ori campion mondial la MotoGP, pe locul 3 în campionat, a încheiat pe locul 4 MP al Olandei.
Sursa: Agerpres.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)