Jorge Martin a câștigat dramatic sprintul de la Austin și e noul lider al clasamentul din Moto GP

Pilotul spaniol Jorge Martin (Aprilia) a câştigat cursa de sprint a Marelui Premiu al Statelor Unite la MotoGP, clasa regină a Campionatului Mondial de motociclism viteză, desfăşurată sâmbătă la Austin (Texas).

Jorge Martin, vainqueur de la course sprint aux Etats-Unis

Credit imagine: Getty Images

Martin, campionul mondial din 2024, a parcurs cele 10 tururi de circuit în 20 min 19 sec 546/100, reuşind să-l devanseze cu 755/1000 pe italianul Francesco Bagnaia (Ducati), pe care a reuşit să-l depăşească cu câteva viraje înaintea liniei de sosire.
Pe poziţia a treia s-a clasat spaniolul Pedro Acosta (KTM), la 02 sec 484/1000.
După un sezon 2025 de coşmar, marcat de mai multe accidentări grave, Jorge Martin pare să-şi fi revenit la forma care l-a consacrat, obţinând un succes pe circuitul texan care îi permite să preia conducerea în clasamentul general al Campionatului Mondial.
El a beneficiat însă de căzăturile mai multor favoriţi, între care cele ale coechipierul său italian Marco Bezzecchi şi campionului mondial en titre, spaniolul Marc Marquez (Ducati), care a abandonat încă din primul tur.
Marquez va încerca să se revanşeze în Grand Prix-ul de duminică, în care vizează prima sa victorie din 2026, după un debut de sezon dezamăgitor.
Clasamentul cursei de sprint desfăşurată sâmbătă pe circuitul de la Austin (5,513 km):
  • 1. Jorge Martin (Spania/Aprilia) 20:19.546
  • 2. Francesco Bagnaia (Italia/Ducati) + 0.755
  • 3. Pedro Acosta (Spania/KTM) + 2.484
  • 4. Enea Bastianini (Italia/KTM-Tech3) + 3.199
  • 5. Alex Marquez (Spania/Ducati-Gresini) + 3.638
  • 6. Luca Marini (Italia/Honda) + 5.521
  • 7. Ai Ogura (Japonia/Aprilia-Trackhouse) + 7.183
  • 8. Raul Fernandez (Spania/Aprilia-Trackhouse) + 8.634
  • 9. Johann Zarco (Franţa/Honda-LCR) + 10.574
  • 10. Fermin Aldeguer (Spania/Ducati-Gresini) +12.860
Clasamentul Campionatului Mondial:
  • 1. Jorge Martin (Spania/Aprilia) 57 puncte
  • 2. Marco Bezzecchi (Italia/Aprilia) 56
  • 3. Pedro Acosta (Spania/KTM) 49
  • 4. Fabio Di Giannantonio (Italia/Ducati-VR46) 37
  • 5. Ai Ogura (Japonia/Aprilia-Trackhouse) 36
  • 6. Marc Marquez (Spania/Ducati) 34
  • 7. Raul Fernandez (Spania/Aprilia-Trackhouse) 31
  • 8. Francesco Bagnaia (Italia/Ducati) 19
  • 9. Alex Marquez (Spania/Ducati-Gresini) 18
  • 10. Luca Marini (Italia/Honda) 15
Sursa: Agerpres

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo