Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Motocross Mania | S-a dat startul Marelui Premiu al Turciei la Campionatul Mondial. România, reprezentată de Aida Cojanu

Andrei Nicolae

Publicat 02/09/2023 la 14:29 GMT+3

Lumea motocross-ului este marcată în acest weekend de încă o etapă a Campionatului Mondial, și anume cea organizată în Turcia, în orașul Afyonkarahisar. Patru clase diferite vor fi prezente pe circuitul din Țara Semilunei, inclusiv cea feminină, unde este înscrisă și Aida Cojanu, campioana noastră națională.

Motocross | Bitci MXGP of Turkey | MX2 | 2021 | ESP Player Feature

Credit imagine: Getty Images

Sezonul din motocross se apropie din ce în ce mai mult de final, iar una dintre ultimele etape ale Campionatului Mondial se desfășoară în Turcia, în Afyonkarahisar, sau pe scurt, Afyon. Sportul cu motor aduce în 2023 patru clase diferite în Țara Semilunei, începând cu cea MXGP (cea mai importantă la nivel masculin), MX2 (clasa secundară), WMX (clasa feminină) și EMX 250 (clasa Campionatului European).
Etapa găzduită pe continentul asiatic, în regiunea Anatolia, și-a desfășurat ieri ceremonia de deschidere, iar în acest weekend, respectiv 2-3 septembrie vor avea loc și antrenamentele, calificările și cursele. Singurele două clase în care prima cursă din cele două va avea loc încă de sâmbătă sunt cele de EMX 250 și WMX.
La acest Grand Prix concurează și Aida Cojanu, campioană națională a României, care va pilota pentru echipa JK Yamaha Racing. Echipa Eurosport.ro este prezentă chiar la fața locului, în Afyon, pentru a lua pulsul competiției organizate în Țara Semilunei, deplasarea fiind organizată de Autoritatea pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia.
Citește și:

Corespondență din Turcia - Aida Cojanu, încrezătoare ca poate obține un rezultat bun în Turcia

Românca de 19 ani este prezentă pentru a doua oară la o etapă de Campionat Mondial, după ce a mai bifat un Grand Prix în 2022, tot în Turcia. Atunci, Aida a concurat tot pentru Yamaha și a obținut 4 puncte, terminând prima cursă pe locul 20 și cea de-a doua pe locul 18.
picture

Aida Cojanu, prezentă la Grand Prix-ul Turciei, 2023

Credit imagine: Eurosport

Tânăra a acordat un interviu pentru Eurosport.ro chiar din padoc, după încheierea antrenamentelor și calificărilor. Aida își va începe prima cursă astăzi, aproximativ la ora 15:00, fiind încrezătoare că poate obține un rezultat mai bun anul acesta în Afyon.
"Având în vedere că este a doua mea experiență să concurez la Mondiale, cred că o să reușesc să iau mai multe puncte decât anul trecut, să vin măcar în primele 15. Îmi doresc să am o cursă curată, fără căzături și să termin cu bine", a spus Aida.
Etapa din Afyon este ultima din acest sezon la nivel feminin, iar Aida Cojanu va lupta pentru puncte astăzi și mâine, în cele două curse de pe circuitul turc.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo