David Popovici a "dat cronometrul peste cap". Timp ireal pe primii 50 de metri ai semifinalei Mondialului

David Popovici s-a calificat în finala de la 200 de metri liber, cu un timp excelent: cu 1:44:70, el a reuşit cel mai bun timp din semifinale, bifând un start de vis. El a întors după 50 de metri cu peste jumătate de secundă în interiorul recordului mondial.

David Popovici

Credit imagine: Eurosport

Timpul scos de marele nostru campion în penultimul act de la Fukuoka e menit să ne dea speranţe în perspectiva unui timp de referinţă în finala de marţi. David a făcut pe primii 50 de metri cu apoape 7 zecimi mai bine decât al doilea cel mai bun înotător din semifinale, americanul Luke Hobson (24:73 pentru yankeu).
Timpii lui Popovici pe cele 4 lungimi de bazin au fost următorii: 24.07, 26.53, 26.82 şi 27.28. Începând cu a 3-a lungime, Popovici a scăzut vizibil ritmul, dar impresia generală a fost că nu a fortaţ. Asta s-a văzut pe ultimii 25 de metri ai cursei, când, deşi Hobson era umăr la umăr cu el, Popovici a dat sprintul final, în care adversarul nu a avut replică.
În primii 50 de metri ai cursei, campionul nostru a fost cu peste 5 zecimi în interiorul recordului mondial stabilit de Paul Bidermann în 2009, la Mondialele de la Roma.
În concluzie, Popovici a avut un start incredibil, pentru ca apoi să se protejeze pentru ultimul act. Recordul mondial de 1:42:00 nu pare să fie încă în raza lui de acţiune, dar există o şansă bună ca în finala de mâine să aibă o şansă să coboare sub 1:42:97. Acesta e timpul pe care l-a realizat în finala de la Europene, de anul trecut, borna setată reprezentând totodată şi a treia cea mai bună performanţă din toate timpurile.

David Popovici, mare favorit la aur în finala de 200 metri liber

În ceea ce priveşte lupta pentru medalia de aur, Popovici nu pare să aibă rival. Dacă ne raportăm la ce am văzut în semifinale, doar Luke Hobson a părut un adversar apropiat de nivelul românului, cu menţiunea că cel mai probabil americanul nu s-a protejat atât de mult ca David pentru finală. Ca atare, în ultimul act, sportivul nostru ar trebui să aibă o marjă de progres mult mai mare şi să îşi apere titlul mondial fără mari emoţii.
Cu 1:44:70, Popovici a realizat al 3-a cel mai bun rezultat al anului în această probă, doar Sunwoo Hwang (1:44.61) şi Pan Zhanle (1:44.65) reuşind timpi mai buni pe 200 de metri, în 2023. Acesta din urmă a ratat finala , clasându-se în penultimul act abia al 10-lea.
În serii, Popovici s-a calificat cu al treilea timp în semifinale (1:45:82). Prima semifinală a fost câştigată de sud-coreeanul Sunwoo Hwang cu 1:45:07, urmat de britanicii Tom Dean - 1:45:29 şi de Matthew Richards - 1:45:40.
Rezultatele sportivilor calificaţi în finala de 200 de metri liber
1. David Popovici (România) - 1:44:70
2. Luke Hobson (SUA) - 1:44:87
3. Hwang Sunwoo (Coreea de Sud) - 1:45:07
4. Tom Dean (Marea Britanie) - 1:45:29
5. Matthew Richards (Marea Britanie) - 1:45:40
6. Hojoon Lee (Coreea de Sud) - 1:45:93
7. Kieran Smith (SUA) - 1:45:96
8. Felix Auboeck (Austria)/Katsuhiro Matsumoto (Japonia) - 1:45:97
În 2022, David Popovici a cucerit medaliile de aur la Campionatele Mondiale de la Budapesta, dar şi la Campionatele Europene de la Roma, în probele de 100 m şi 200 m liber.
De asemenea, el a stabilit un nou record mondial în proba de 100 m liber, cu timpul de 46 sec 86/100, în cadrul Europenelor din capitala Italiei.
La Fukuoka, David Popovici va evolua şi în proba de 100 m liber, ale cărei serii sunt programate pe 26 iulie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo