Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

David Popovici, anunţ uimitor la microfonul BBC, după ce a devenit recordmen mondial! Ce obiectiv incredibil şi-a fixat

Cristian Mihală

Publicat 13/08/2022 la 23:24 GMT+3

David Popovici a stat de vorbă cu BBC după recordul mondial setat la 100 metri liber, în cadrul Europenelor de la Roma. Sportivul nostru a dezvăluit că un obiectiv îndrăzneţ pentru el e să coboare sub 46 de secunde în proba regină a înotului, adică să îşi îmbunătăţească propriul timp cu aproape o secundă.

David Popovici

Credit imagine: AFP

La 17 ani, David Popovici are întreaga lume la picioare. E dublu campion mondial (100 şi 200 metri liber), iar sâmbătă a devenit, la Roma, campion european, cu cel mai bun timp din istoria probei de 100 de metri. Românul a oprit cronometrul la 46,86 secunde, corectând cu 5 sutimi precdentul record mondial, al lui Cesar Cielo, care l-a şi felicitat pentru performanţa uluitoare.
Sportivul nostru este într-o ligă proprie şi, deşi vorbim de "proba regină" a înotului, principalul lui adversar e cronometrul, nu adversarii. Evident, Popovici s-a transformat într-o vedetă de talie mondial, L'Equipe sau Gazzetta dello Sport scriind la superlativ despre ceea ce acesta realizează în bazin.
Dar cei care au stat primii de vorbă cu superstarul din Bucureşti, după recordul mondial setat în capitala Italiei, au fost jurnaliştii de la BBC, care au pus o întrebare legitimă: ce îşi mai poate propune un sportiv care la 17 ani a câştigat aproape tot ce se putea câştiga. Extrem de inteligent, Popovici a făcut apel la istoria britanicilor, care au în Adam Peaty un campion excepional. Aşa cum acesta şi-a setat obiective incredibile, şi David speră să fixeze un reper pentru istorie în proba de 100 de metri liber.
"Am vrut să merg cât de tare pot şi asta am făcut. o fantezie acum ar putea fi să ajung sub 46 de secunde. Adam Peaty este un pionier în termeni de obiective fixate şi atinse. Multe au părut SF, dar nu şi pentru el", a spus Popovici pentru BBC.
Pentru context, trebuie spus că Adam Peaty este singurul din istorie care a coborât sub 57 de secunde la 100 metri bras (56,88 la Mondialele din 2019). Britanicul a dominat atât de tare această probă încât Arno Kamminga e singurul din istoria nataţiei, cu excepţia lui Peaty, care a coborât sub 58 de secunde (57,80, cu aproape o secundă mai lent decât cea mai bună performanţă a englezului).
Dacă Popovici va coborî în viitor sub 46 de secunde, el va avea un avans identic cu Peaty faţă de principalii rivali: Caeleb Dressel — 46,96 secunde, Alain Bernard — 46,94 secunde şi Cesar Cielo — 46,91 secunde sunt singurii care au coborât sub 47 de secunde pe sută.

David Popovici sau "Skinny Legend"

Numit o legendă a înotului de către britanici, Popovici a dat dovadă de modestie şi le-a transmis jurnaliştilor BBC, cu umor, că e mai degrabă "Skinny Legend" (legendă slăbănoagă). Referitor la cursa propriu-zisă, David a admis că a avut anumite momente, înainte de cursă, când pulsul i s-a accelerat, dar consideră că a gestionat perfect presiunea.
"Am avut emoţii, bineînţeles, dar am ştiut că băieţii sunt mai speriaţi de mine decât sunt eu de ei", a mai spus Popovici, care, întrebat despre ecourile performanţelor sale în România, să spună: "Înotul nu e foarte popular la noi în ţară, dar cred că de acum va deveni mult mai interesant de privit pentru români".
Popovici deţine acum, la 100 m liber, recordul mondial de seniori şi juniori, recordul european de seniori şi juniori, precum şi recordul Campionatului European.
Sportivul nostru a devenit al doilea român care cucereşte un titlu european într-o probă masculină, după Robert Glinţă, care a luat aurul în 2021, la Budapesta, la 100 m spate.
David Popovici va mai concura la Roma şi în probele de 200 m liber, 400 m liber şi ştafetă 4x100 m liber.
România este reprezentată la Europene de o delegaţie de 11 sportivi, în frunte cu David Popovici, dublu campion mondial. Sportivii români vor participa în probele de înot, sărituri în apă şi sărituri de la mare înălţime.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo