Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

David Popovici e uriaș! Calificare de senzație în finala la 200 metri liber, la Roma

Cristian Mihală

Actualizat 14/08/2022 la 19:42 GMT+3

David Popovici a obținut calificarea în finala de 200 de metri liber, din cadrul Campionatelor Europene de la Roma. Sportivul nostru a oprit cronometrul după 1:44:91, un timp excelent, cel mai bun din semifinale, dar trebuie spus că românul a arătat că are rezerve, dând senzația că nu a forțat deloc, excepție primii 50 de metri.

David Popovici

Credit imagine: Eurosport

La 24 de ore de la recordul mondial stabilit în proba de 100 metri liber, la Foro Italico, David Popovici a revenit în bazin pentru semifinalele de la 200 metri liber. Dimineață, el nu a forțat în seriile probei, stabilind al doilea timp, 1:46:87. El s-a calificat în penultimul act cu al doilea timp din calificări, după ungurul Milak, astfel că în această seară a fost interesat și de o mică revanșă în celuia care i se anunță un mare rival în viitor. Trebuie spus că în serii David nu a avut de ce să forțeze, în contextul în care la mai puțin de o oră a evoluat în ștafeta Românie de 4x100 liber, care, din păcate nu a obținut calificarea în ultimul act (deși Popovici a făcut un schimb excepțional).

David Popovici, cel mai bun timp din semifinale, la 200 metri liber, la Roma

Revenind la semifinala de la 200 metri liber, David a cocurat în prima dintre cele două curse, plecând de pe culoarul 4, al favoritului. Popovici a plecat ca din pușcă și a întors primul după 50 de metri, cu 23,98 secunde, cu un sfert de secundă sub recordul mondial. Pe a doua lungime de bazin, românul a mai scăzut ritmul (a întors în 50,50), însă și-a menținut avansul. A întos la 150 de metri în 1:18:24, pentru ca apoi să termine în 1:44:91. Sportivul nostru i-a devansat în seria sa pe elvețianul Antonio Djakovic (1:45:32) și pe italianul Marco De Tullio (1:45:70). Timpul realizat de român a fost unul excelent, cursa sa înscriindu-se în top 50 cele mai rapide din istorie.
În a doua semifinală, Lukas Maertens a stabilit cel mai rapid timp (1:46:29). Germanul a fost urmat de Felix Auboeck (Austria) și Danas Rapsys (Lituania). Milak, locul doi de la sută și cel mai rapid în serii, a venit doar pe 4 și a ratat finala. Dar maghiarul are alibiul faptului că a fost forțat să vină în penultimul act al probei la doar 15 minute după ce a concurat în finala de la 100 fluture, pe care a câștigat-o.
În iunie, la Mondialele de la La Budapesta, David Popovici a avut un singur adversar de luat în seamă la 200 metri liber: cronometrul! Puștiul de 17 ani a fost dominant atât în serii, cât și în semifinale, dar mai ales în finală. Popovici a stabilit un nou record mondial de juniori în finala mondială din capitala țării vecine, 1:43:21 (al 4-lea timp din toate timpurile). Distanța față de următorul clasat a fost foarte mare, pe locul doi fiind coreeanul Hwang Sun-woo, cu timpul de 1:44:47. Cel mai bine clasat european a fost britanicul Tom Dean, care a luat medalia de bronz cu timpul 1:44:98. Tom Dean s-a retras chiar îniantea seriilor la Europeanul de la Roma! La Jocurile Olimpice de la Tokyo, David Popovici a fost foarte aproape de medalii, dar a terminat după o cursă foarte bună la 200 de metri liber pe locul 4.
1:42:00 este recordul mondial la 200 metri liber, stabilit de Paul Biedermann la Roma, în 2009, în era costumelor de viteză. Acest record e mult mai greu de bătut decât cel de la 100 metri liber, în contextul în care în toată istoria probei doar Michael Phelps a reușit să mai coboare sub 1:43:00 (1:42:96, la Jocurile Olimpice de la Beijing).

David Popovici - Kristof Milak, noua mare rivalitate din înotul mondial

Principalul rival al lui Popovici în finala de la 200 de metri nu va fi Kristof Milak, înotătorul maghiar care a făcut o cursă de senzație aseară și la sută, venind pe 2, cu record național. Acesta a ratat finala și va fi doar rezervă, urmând a participa în ultimul act doar dacă cineva se accidentează. Dar în viitor ungurul poate fi un adversar redutabil pentru David, în special la sută.
Sportivul din Ungaria era cel mai bun din lume la fluture, dar a decis să participe la Europene şi la liber. Şi, surprinzător, a sosit al doilea, cu un timp excelent, 47,47 secunde. Evident, momentan diferenţa faţă de Popovici e mare, dar sportivul din ţara vecină a recunoscut că ţinteşte aurul olimpic al probelor de liber în 2024, la Paris. Ca atare, îşi va îndrepta atenţia tot mai mult spre acest stil, în contextul în care la fluture pare să fie sigur pe medalii.
"Nu îmi pasă de recordul naţional. Scopul meu e clar: vreau să îmi cresc nivelul astfel încât la Paris 2024 să ajung la un timp foarte apropiat de 47 de secunde. Voi fi capabil să cobor la acest timp pe sută liber, sunt convins", a spus Milak, citat de swimswam.com.
La 22 de ani, Milak a strâns deja 17 medalii, 12 dintre ele de aur. E triplu campion mondial în bazin normal, iar la Jocurile Olimpice, anul trecut, şi-a adjudecat aurul la 200 fluture, pentru ca la 100 metri în acelaşi stil să obţină argintul. De acum, odată cu argintul mondial la sută, va căuta să îşi perfecţioneze stilul şi la liber, pentru a îi pune probleme lui Popovici la Paris.
Chiar dacă are în plan să îl stopeze pe David Popovici, Milak îi e un bun amic românului, despre care a vorbit la superlativ după finala de sută de la Roma.
Maghiarul îl consideră un adevărat "geniu" pe înotătorul nostru şi e fericit că a avut şansa să înoate într-o cursă în care acesta a stabilit un record mondial.
"A fost o cursă magnifică, o bucurie să concurez alături de David. Cred că e o motivaţie şi pentru ceilalţi când intru eu în bazin, pentru că e al doilea record mondial care e stabilit într-o cursă la care particip eu (n.r. La Jocurile Olimpice, Dressel a stabiit record mondial la 100 fluture, cursă în care Milak a luat argintul). David e un înotător fantastic, are acelaşi geniu la liber cum sunt eu la fluture. E o bucurie să îl avem în lumea nataţiei pentru mulţi ani de acum înainte", a mai spus Milak după finala de la 100 metri liber
Popovici - Milak are aşadar şansa să se transforme în marea rivalitate la liber, dar cu siguranţă că nici Caeleb Dressel nu şi-a spus ultimul cuvânt în înot, deşi în ultima perioadă s-a speculat că americanul ar fi avut ceva probleme cu sănătatea mintală.
Revenind la David, acesta va înota pentru aurul european la 200 metri luni seară, de la ora 19:06. Apoi, Popovici va avea o zi liberă, pentru ca miercuri să revină în bazin pentru calificările la 400 de metri liber, probă pentru care o încearcă în premieră la acest nivel. Finala la 400 liber va fi tot miercuri, de la 19:53, iar specialiștii îl creditează pe român cu șanse mari la medalii. Chiar dacă în această probă s-ar putea să nu fie vorba de aur, ca la 100 și 200 metri liber, probele lui "de semnătură".
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo