David Popovici i-a aruncat mănușa lui Pan Zhanle, înainte de Mondial. Anunțul făcut de român și dezvăluirea incredibilă
Publicat 29/06/2025 la 09:13 GMT+3
David Popovici a vorbit despre următorul mare obiectiv al său - Campionatul Mondial din Singapore -, după rezultatele de excepție obținute la Samorin, la Europeanul U23. Argumentele pentru o nouă dublă la 100 și 200 metri liber sunt puternice, cel mai bun sportiv român dezvăluind că nu s-a pregătit în mod special pentru a atinge un vârf de formă în Slovacia, unde timpii obținuți au fost fabuloși.
David Popovici, la 20 de ani! Retrăim împreună cursa de aur olimpic de la Paris 2024
Sursa video: Eurosport
După aurul de la 200 metri liber, David Popovici a devenit campion european U23 aseară, cu al doilea cel mai bun timp din istorie. Dinamovistul a reușit un timp senzaționațional, 46.71 secunde, "aruncându-i mănușa" lui Pan Zhanle, campionul olimpic în proba "regină" a înotului și recordmanul mondial.
În acest moment, tânărul de 20 de ani din țara noastră și marele campion chinez dețin 9 din primele 12 rezultate din toate timpurile la sută liber, așa că se anunță un Mondial palpitant, în Singapore. Popovici visează să repete performanța de la Budapesta, unde a devenit dublu campion mondial, și spune că nu va lăsa presiunea să îi afecteze prestațiile din bazin.
"Încerc să-l văd (n.r. Mondialul din Singapore) exact cum am urmărit și competiția asta, ca fiind doar o altă competiție. Până la urmă, am doar încă câteva bazine de făcut, la sfârșitul zilei nu e nimic diferit. Se schimbă titlurile... ok, vorbim de un Campionat Mondial, are o altă greutate, o altă însemnătate clar, dar, la sfârșitul zilei, sunt doar alte curse. Dacă reușesc să gândesc așa, e bine", a dezvăluit Popovici pentru Golazo.
David Popovici, impresionat de timpii obținuți la Europeanul U23: "Nu am pregătit mai nimic"
Rezultatele înregistrate de David în Slovacia, la Europeanul U23, l-au surprins chiar și pe el în mare măsură. Nu doar la 100 de metri liber românul a uluit, reușind al doilea cel mai bun timp din istorie, ci și la proba lui favorită, de 200 metri liber. Acolo, fără să forțeze, a oprit cronometrul la 1:43.64, al 10-lea rezultat din istorie.
Dezvăluirea celui mai mare sportiv român e una impresionantă, semn că există încă marjă de progres semnificativă până la Mondialul de luna viitoare.
"Nu am pregătit mai nimic, adică nici măcar nu ne-am antrenat foarte mult pentru această competiție. Nu am intrat în îngustare, cum îi spuneam noi.
Sunt liniștit, adică sunt bine cu viața mea, lumea din jurul meu e bine, familia mea e sănătoasă, prietenii mei la fel. Atâta timp cât am asta, mă pot focusa pe ceea ce iubesc eu", a adăugat Popovici.
Popovici nu doar că a setat al doilea timp din istorie în proba "regină" a înotului, cu un nou record european sâmbătă seară, dar a fost primul om care coboară sub 24 de secunde pe a doua lungime de bazin.
David era recunoscut pentru finishul său fantastic, deținând precedentele două cele mai bune recorduri pe ultimii 50 de metri ai probei de sută liber, dar niciodată nu coborâse sub bariera celor 24 de secunde.
"Timpul e unul foarte bun, clar, suntem foarte bucuroși. Dar ne-am dat seama imediat după, când îmi luau un pic de sânge pentru niște analize, când se uita antrenorul meu pe split-urile de la 50 de metri, că am înotat în sfârșit pe a doua lungime de bazin sub 24.
Adică sunt primul om care a înotat sub 23 pe prima lungime și sub 24 pe a doua, ceea ce pentru noi înseamnă și mai mult decât timpul de 46.71", a mai declarat David Popovici.
Finalul cursei de 100 de metri liber a lui David Popovici, de la Campionatul European U23
Campionatul Mondial de Natație, în care toți ochii vor fi ațintiți către super-duelul David Popovici - Pan Zhanle, se desfășoară în perioada 11 iulie - 22 august.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo