David Popovici, pe culoarul 4, al favoritului, în semifinale la 100 liber, la Mondiale. Ora la care concurează şi cine îi vor fi adversari
Publicat 30/07/2025 la 07:40 GMT+3
David Popovici a câştigat seriile la 100 liber, în această dimineaţă, la Campionatele Mondiale de la Singapore. Românul va evolua în a doua semifinală, de pe culoarul 4. În prima semifinală Pan Zhanle şi Kyle Chalmers vor fi din nou adversari direcţi.
David Popovici, la Mondialele de înot de la Singapore
Credit imagine: Getty Images
David Popovici s-a calificat fără emoţii în semifinalele probei de 100 metri liber de la Campionatul Mondial din Singapore. La 16 ore după ce a cucerit titlul mondial la 200 liber, cel mai mare sportiv român al timpurilor noastre a revenit în bazin şi a înotat în seria a 11-a, penultima. Popovici a acoperit distanţa în 47:41, un timp excelent pentru această fază (cel mai bun din serii).
Autor al celei mai bune performanţe din 2025 la sută, 46:71 secunde, la Europenele U23 de la Samorin, dinamovistul nu a forţat deloc, dar, chiar şi aşa, a terminat cu un avans uriaş faţă de următorii clasaţi în seria sa, americanii Patrick Sammon (48:04) şi Jack Alexy (48:07).
Anterior seriei românului, cele mai bune rezultate fuseseră stabilite în seria a 10-a, de Maxime Grousset (47:84) şi Matt Richards (47:89). Ulterior, în ultima serie, Kyle Chalmers (Australia), a înotat în 47:48, astfel că Popovici a obţinut cel mai bun timp din serii. În această ultimă serie, australianul l-a avut ca adversar direct pe Pan Zhanle, aurul olimpic de la Paris şi deţinătorul recordului mondial, dar chinezul nu a forţat deloc, venind abia pe 4.
Kyle Chalmers vs Pan Zhanle, în prima semifinală de sută! David Popovici e în a doua semifinală la 100 liber, de la 14:32
Australianul şi chinezul vor fi adversari direcţi şi în penultimul act, ei urmând a intra în bazin azi, de la 14:27. Va fi o serie tare, din care va face parte şi Sunwoo Hwang, sud-coreeanul campion mondial la 200, la Doha, anul trecut. Asiaticul e recunoscut pentru startul său fantastic, astfel că poate fi un nume de luat în calcul în finală, chiar dacă cel mai bun rezultat al carierei nu îl recomandă neapărat drept un pretendent la medalii (are un PB de doar 47:56, sub ce a înotat Popovici în serii).
În ceea ce îl priveşte pe cel mai mare sportiv român, acesta va pleca de pe culoarul 4, al favoritului, în a doua semifinală (14:32). David îl va avea ca principal adversar pe Maxime Grousset, bronz olimpic anul trecut la 4x100 liber. Sportivul francez e dublu campion mondial pe fluture, dar se descurcă excelent şi pe procedeul crawl, unde a câştigat argintul mondial la Budapesta (2022, în spatele lui Popovici) şi bronzul mondial la Fukuoka, în 2023.
Cel mai apropiat timp din serii de Popovici, din semifinala a doua, i-a aparţinut rusului Egor Kornev, un tânăr de 21 de ani care nu a avut ocazia să îşi demonstreze încă valoarea din cauza statutului ţării sale. El e medaliat cu aur la 4x100 liber, în bazin scurt, anul trecut la Budapesta, dar probabil că nu va fi un oponent periculos, specialiştii considerând că nu are potenţial să îşi îmbunătăţească foarte mult timpul din serii (unde a tras mult mai tare faţă de numele mari ale probei).
Matt Richards, argintul olimpic de la 200, care a dezamăgit la Mondiale în proba sa favorită, va dori să îşi ia revanşa, în timp ce americanii Patrick Sammon şi Jack Alexy vor spera şi ei la finală, din semifinala a doua. Ambii au înotat alături de David şi în serii şi au venit la peste 6 zecimi în spate, astfel că nu reprezintă un pericol.
De altfel, Popovici trebuie să se concentreze exclusiv pe cursa sa, timpul fiind cel care contează pentru calificarea în finală. Dar, la cum a arătat în serii, dar şi în proba de 200 liber, sportivul de 20 de ani din Bucureşti nu va avea emoţii să îşi asigure biletele pentru ultimul act, fiind într-o formă de excepţie şi urmând a lupta cu siguranţă pentru medalii.
Componenţa celor două semifinale de la 100 liber
Semifinala 1 (14:27)
1. Luca Hoek Le Guenedal (Spania)
2. Nandor Nemeth (Ungaria)
3. Pan Zhanle (China)
4. Kyle Chalmers (Australia)
5. Flynn Southam (Australia)
6. Sunwoo Hwang (Coreea de Sud)
7. Manuel Frigo (Italia)
8. Rafael Fente-Damers (Franţa)
Semifinala 2 (14:32)
1. Josha Salchow (Germania)
2. Patrick Sammon (SUA)
3. Maxime Grousset (Franţa)
4. David Popovici (România)
5. Egor Kornev (NAB)
6. Matt Richards (Marea Britanie)
7. Jack Alexy (SUA)
8. Guilherme Santos (Brazilia)
Finala probei de 100 liber va avea loc joi, de la 14:32, pentru ca de vineri David Popovici să se concentreze pe proba de 50 liber. Acolo nu este printre favoriţii la medalii, explozia sa pe prima lungime de bazin nefiind la fel de mare ca a lui Cameron McEvoy sau Ben Proud, spre exemplu, medaliaţii cu aur şi argint de la Jocurile Olimpice de la Paris.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo