Eurosport
David Popovici, văzut de experți mare favorit în fața lui Kyle Chalmers la Mondiale, în proba de 100 m liber
De
Publicat 18/07/2023 la 19:59 GMT+3
David Popovici se pregătește de Campionatele Mondiale de la Fukuoka (Japonia), care vor avea loc în perioada 23-30 iulie. Românul are de apărat două titluri mondiale, la 100 și 200 de metri liber, iar specialiștii consideră că este mare favorit la prima dintre probe, unde numai australianul Kyle Chalmers i-ar putea pune ceva probleme.
David Popovici. Sursa foto: El Pais
Credit imagine: Facebook
David Popovici mai are fix o săptmână până când va intra în bazin la Campionatele Mondiale de la Fukuoka (Japonia). Românul merge la cea mai tare competiție a anului cu "o țintă pe spate", deoarece este campionul mondial en-titre la 100 și 200 de metri liber și e clar că toți rivali vor da totul să-l învingă.
Dar poate fi David Popovici învins la probele sale favorite? Experții americani de la Swimswam.com sunt de perere că nu, cel puțin la proba regină a natației, 100 de metri liber, la care Popovici deține recordul mondial (46,86 secunde, stabilit la Europenele de la Roma din 2022).
David Popovici vs Kyle Chalmers, în proba de 100 m liber de la Campionatele Mondiale de natație! Specialiștii cred că românul va lua aur
Specialiștii au prefațat întrecerea de 100 de metri liber de la Fukuoka și consideră că numai australianul Kyle Chalmers poate emite pretenții în fața lui Popovici, dar toate indiciile duc spre o victorie a românului. Chiar dacă sportivul nostru deține abia al 3-lea cel mai bun timp al sezonului, consecvența sa și nivelul arătat la competițiile majore de anul trecut reprezintă argumentul suprem pentru americani atunci când pariază pe un nou aur al lui David la 100 de metri liber.
"Cu puțin peste un an în urmă, consensul general era că Caeleb Dressel e cel mai bun jucător de 100 mliber din lume. Acum, Dressel nici măcar nu este calificat pentru a concura la Campionatele Mondiale, iar recordul mondial la 100 m liber este deținut de un înotător de 18 ani din România, care poartă porecla "Chlorine Daddy" (n.r. numele contului de Instagram al lui Popovici). Dar numele lui adevărat este David Popovici și, îndreptându-se spre Campionatul Mondial din 2023, el va fi omul de învins.
Totuși, nici ce vine în spatele lui Popovici nu este de neglijat. Cu nume precum Kyle Chalmers, Pan Zhanle și multe altele, dacă toți vor înota la maxim, să ne așteptăm ca întrecerea de 100 m liber de la Fukuoka să fie una competitivă, în care ar putea fi depășite mai multe bariere.
La proba de 100 de m liber, Popovici și Kyle Chalmers sunt singurii doi înotători care au câștigat titluri internaționale majore în bazin olimpic (n.r. dintre cei care concurează la Fukuoka). Popovici este campion mondial en-titre, iar Chalmers a fost campion olimpic în 2016. În cursa din acest an, ei vor fi favoriți pentru a-și revendica aurul și argintul.
Popovici începe Mondialul ca favorit pentru a deveni campion a doua oară la rând și a învins aproape toți oamenii cu care va concura. Cu toate acestea, există încă un înotător foarte important pe care nu l-a doborât încăși acesta este Chalmers.(n.r cei doi s-au duelat o singură dată în carieră la 100 m liber în bazin olimpic, la Tokyo, când Popovici a terminat pe locul 7, iar Chalmers a luat argintul).
Îl alegem totuși pe Popovicipentru a câștiga această cursă, pentru că este greu să pariezi împotriva unui tânăr deținător al recordului mondial în vârstă de 18 ani, care ar putea foarte bine să scadă acel timp (n.r 46,86 secunde) și mai mult. Cu toate acestea, Chalmers nu va cădea fără luptă.", au scris americanii de la SwimSwam.com.
În concursurile individuale, Kyle Chalmers ar fi trebuit să concureze la Mondiale și la proba de 100 m fluture, dar s-a retras, preferând să se dedice exclusiv probei de 100 m liber. Australianul va concura și în anumite probe de ștafetă, dar e clar că mizează totul pentru 100 m liber, unde țintește singurul titlu major care îi lipsește din palmares: aurul mondial.
David Popovici a înregistrat cel mai bun timp al său în acest an la Campionatele Naționale de la Otopeni: 47,61 secunde. Chalmers a terminat primul la naționalele din Australia cu un timp mai bun: 47,44 secunde, care este al doilea cel mai bun al anului. Pe prima poziție se clasează Pan Zhanle: 47,22 secunde, dar este știut faptul că sportivii chinezi au rezultate mult mai bune când concurează în propria țară decât atunci când o fac la competițiile internaționale. De aceea, experții îl văd pe Zhanle cu a 4-a șansă la podium. Favoritul americanilor pentru bronz este canadianul Josh Liendo, dar Maxime Grousset, Hwang Sunwoo sau Alessandro Miressi pot să emite și ei pretenții la o medalie.
Finala probei de 100 de metri liber de la Fukuoka va avea loc pe 27 iulie, în sesiunea de seară, care începe la ora 14:00 (ora României). Seriile și semifinalele se vor desfășura cu o zi înainte.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo