Record mondial la 100 m liber cu câteva minute înainte de cursa lui David Popovici! Cursă electrizantă la feminin

Marrit Steenbergen a doborât recordul mondial la 100 m liber și a depășit performanța care îi aparținea lui Sarah Sjostrom. Finala feminină la 100 m liber a avut loc cu doar câteva minute înainte ca David Popovici să intre în bazin și să câștige medalia de aur în aceeași probă.

Marrit Steenbergen a doborât recordul mondial la 100 m liber feminin.

Credit imagine: Getty Images

Pentru a treia oară în decurs de o lună, Marrit Steenbergen a coborât sub bariera de 52 de secunde în proba de 100 m liber. De această dată însă, performanța reușită de sportiva din Olanda a fost suficientă pentru a o transforma în cea mai rapidă femeie din istoria probei.
După evoluțiile excelente din luna trecută, în cadrul circuitului Mare Nostrum, Steenbergen a înotat sâmbătă în 51,68 secunde, în finala Trofeului Internațional Settecolli de la Roma. În bazinul de la Foro Italico, care a găzduit de-a lungul timpului Campionate Mondiale și Europene, sportiva din Olanda a dominat o finală de mare valoare și și-a trecut în palmares recordul mondial pe această distanță, cu doar câteva minute înainte ca David Popovici să cucerească aurul la 100 m liber și să doboare recordul competiției.
Steenbergen a parcurs prima jumătate a cursei în 24,98 secunde și a revenit în 26,70 secunde, depășind astfel recordul mondial de 51,71 stabilit de Sarah Sjostrom la Campionatele Mondiale din 2017 de la Budapesta. Timpul suedezei fusese realizat pe primul schimb al ștafetei de 4x100 m liber.
Pe podium, în urma noii deținătoare a recordului mondial, au încheiat Siobhan Haughey, cu 52,52 secunde, italianca Sara Curtis, cu 52,69 secunde, și americanca Gretchen Walsh, care a fost cronometrată în 52,91 secunde.
Succesul lui Steenbergen nu reprezintă o surpriză, chiar dacă recordul lui Sjostrom rezista de opt ani. În competițiile din circuitul Mare Nostrum, neerlandeza înotase deja în 51,86 și 51,97 secunde, semnalând că este foarte aproape de un nou record mondial. O lună mai târziu, ea a reușit să își atingă obiectivul și ajunge la Campionatele Europene din această vară, programate la Paris, într-o formă excelentă.
Citește și:

Marrit Steenbergen, record mondial într-una din probele preferate ale lui David Popovici, la 100 m liber

La 26 de ani, Steenbergen este dublă campioană mondială în proba de 100 m liber, după titlurile cucerite la Doha, în 2024, și la Singapore, în 2025. În acest sezon însă, sportiva pare să fi făcut un nou pas înainte, devenind nu doar deținătoarea recordului mondial, ci și singura femeie din istorie care a coborât de mai multe ori sub 52 de secunde în această probă, notează Swimming World Magazine.
La jumătatea cursei, Haughey conducea ușor, cu 24,94 secunde. Ultimii 50 de metri au aparținut însă în totalitate lui Steenbergen, care a ieșit prima după întoarcere și și-a mărit constant avantajul până la sosire.
Pentru Sara Curtis, timpul de 52,69 secunde a reprezentat un nou record al Italiei, îmbunătățindu-și propria performanță anterioară, de 53,01 secunde. Cu o zi înainte, italianca stabilise și un record european în proba de 50 m spate.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo