Ultimii români de la Campionatele Europene, prestații modeste în calificări! Doar trei finale pentru "tricolori"
Eurosport on GoogleRomânia a avut reprezentanți și astăzi la Campionatele Europene de înot de la Paris. Eric-Ștefan Andrieș a concurat în calificări la 400 de metri liber, iar Denis Laurean Popescu, Matei Cristian State, Vlad Ștefan Mihalache și Patrick Sebastian Dinu au compus ștafeta pentru proba de 4x100 de metri mixt. Din păcate, "tricolorii" rămân doar cu cele 3 prezențe în finală de zilele trecute.
Eric-Ștefan Andrieș
Credit imagine: Getty Images
România a fost reprezentată la Campionatele Europene de înot de la Paris și în această dimineață, în două dintre probe. La individual, Eric-Ștefan Andrieș a concurat în calificări la 400 de metri liber.
Din păcate, sportivul nostru, care a intrat în bazin în cea de-a patra serie, a oprit cronometrul după 3:56,13, fiind pe locul 37 la general și ratând calificarea în finală. Cel mai rapid din aceste serii a fost germanul Oliver Klemet, cu timpul de 3:45,22.
Încă 3 înotători au parcurs distanța în mai puțin de 3 minute și 46 de secunde. Este vorba despre Oliver Papai (3:45,32), Lucas Henveaux (3:45,78) și Leon Marchand (3:45,85). Ultimul timp de calificare în finală a fost 3:46,33, înregistrat de Lukas Martens.
Românii, în doar 3 finale la Europenele de înot de la Paris
Ulterior, au avut loc și seriile de calificare la ștafetă 4x100 de metri mixt. Pentru România au intrat în bazin Denis Laurean Popescu, Matei Cristian State, Vlad Ștefan Mihalache și Patrick Sebastian Dinu.
Dinu a fost cel mai rapid dintre "tricolori", cu 47,41 de secunde, dar timpul ștafetei noastre a fost de 3:35,34, România clasându-se doar pe locul 14 la general.
În finala programată în această seară s-au calificat ștafetele Rusiei, care a avut cel mai bun timp (3:30,81), Marii Britanii, Italiei, Germaniei, Franței, Spaniei, Danemarcei și Elveției, aceasta din urmă având timpul de 3:33,33.
România va încheia această ediție a Campionatelor Europene de înot de la Paris cu două medalii de aur, cucerite de David Popovici în probele de 100 și 200 de metri liber, "tricolorii" ajungând în total în 3 finale.
Celălalt român care a înotat în cursa pentru medalii a fost Theodor Andrei Proca. Sportivul legitimat la CSM Pitești a concurat în finala probei de 1500 de metri liber, pe care a încheiat-o pe locul 7, cu timpul de 15:02,18.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)