Eurosport
Julia Sauter, pe locul 8 la Campionatele Europene de patinaj de la Tallinn, după programul scurt
De
Publicat 29/01/2025 la 23:18 GMT+2
Sportiva română Julia Sauter s-a clasat pe locul 8 după programul scurt, miercuri seara, la Campionatele Europene de patinaj artistic de la Tallinn (Estonia), cu 61,96 puncte.
Julia Sauter
Credit imagine: Getty Images
Cea mai bună evoluție a avut-o Anastasia Gubanova, reprezentanta Georgiei, vicecampioana de anul trecut, cu 68,99 puncte, urmată la mică distanță de estoniana Niina Petrokina, 68,94 puncte, și de elvețianca Kimmy Repond, 68,68 puncte etc.
Belgianca Nina Pinzarrone, medaliată cu bronz la Europenele din 2024, a încheiat pe locul al patrulea, cu 66,80 puncte.
Campioana de anul trecut, belgianca Loena Hendrickx, nu participă la competiție.
Românca Ana Sofia Beșchea a ocupat ultimul loc, 31, cu 36,60 puncte.
Primele 24 de patinatoare din programul scurt s-au calificat pentru programul liber, care va avea loc vineri.
Sursa: AGERPRES
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo