România, prestație onorabilă în primul meci de la Cupa Mondială! Tricolorii, învinși greu de SUA
Actualizat 07/01/2025 la 19:17 GMT+2
România a debutat cu o înfrângere în Cupa Mondială de polo, Divizia 1. Tricolorii au cedat cu 7-10 în fața reprezentativei Statelor Unite, medaliata cu bronz de la Jocurile Olimpice de la Paris. Naționala noastră va juca miercuri împotriva Japoniei pentru un loc în fazele eliminatorii ale competiției.
Tudor Andrei Fulea
Credit imagine: Getty Images
România găzduiește în această săptămână, la Otopeni, Cupa Mondială de Polo, Divizia 1, o competiție care reunește cele mai bune 11 naționale din lume, printre care și reprezentativa noastră. Tricolorii au fost repartizați în grupa C, alături de Japonia și SUA, și au debutat astăzi împotriva americanilor, medaliați cu bronz la Jocurile Olimpice de anul trecut.
România și SUA au fost adversare și la Paris, iar atunci americanii au câștigat fără drept de apel, scor 14-8. Astăzi, naționala pregătită de Bogdan Rath a făcut un meci mult mai solid, dar în cele din urmă a trebuit să se recunoască din nou învinsă.
Tricolorii au ținut aproape până în al 4-lea sfert. După prima parte, SUA au condus cu 2-1, iar în următoarele două sferturi s-a menținut avansul minim al americanilor, care conduceau cu 6-5 înainte de ultimele 7 minute. Din păcate, ceva s-a rupt în jocul nostru în acel moment, iar adversarii au profitat și s-au distanțaat la 8-5, iar apoi au gestionat perfect finalul de meci și s-a terminat 7-10.
România a pierdut cu SUA, dar păstrează șanse de calificare în sferturi la Cupa Mondială
În urma acestui rezultat, SUA au câștigat grupa, pentru că ieri au învins Japonia cu 19-17. Ca atare, duelul dintre România și Japonia de miercuri (ora 20:00) va fi decisiv pentru locul 2, care duce, de asemenea în sferturi.
România și Japonia sunt echipe de valori apropiate, astfel că putem spera la o calificare în runda următoare, mai ales că jucăm acasă. Niponii au participat și ei la Jocurile Olimpice de anul trecut și au câștigat un meci, 14-13 cu Australia. Tricolorii nu au reușit să obțină nicio victorie la Paris.
Astăzi s-au mai disputat alte două partide: în grupa A, Ungaria a învins Franța cu 15-10 și e sigură de prima poziție, iar în primul meci din grupa B, Grecia a trecut fără probleme de Muntenegru, scor 18-10. De la ora 19:30 va avea loc duelul Croația - Geoergia. Cele două echipe sunt singurele din grupa D și vor merge împreună în sferturi, dar rezultatul din meciul direct va decide ordinea.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo