Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dakar 2022 | Sebastien Loeb a câștigat etapa a 2-a și amenință poziția lui Nasser al-Attiyah

Andrei Nicolae

Actualizat 03/01/2022 la 17:51 GMT+2

Sebastian Loeb s-a apropiat la mai puțin de 10 de minute distanță față de Nasser al-Attiyah la categoria auto, după ce s-a impus în etapa a doua în Dakar 2022.

Sébastien Loeb

Credit imagine: Getty Images

Pilotul francez Sebastien Loeb (Prodrive) are planuri mari pentru Dakar 2022 și se numără printre pretendenții la titlu chiar după primele zile, la categoria auto.
Azi, în Rally-Raidul din Arabia Saudită s-a concurat între Ha'il şi Al Qaisumah, pe o probă specială care a măsurat 338 de kilometri. Iar fostul campion mondial de raliuri a înregistrat cel mai bun timp 3h 25:00. El a reușit să-l învingă cu un avans de 2 minute și 28 de secunde pe liderul clasamentului general, Nasser al-Attiyah (Toyota). Cei doi sunt despărțiți acum de 9 minute și 16 secunde.

Sebastian Loeb a fost însoțit și de Carlos Sainz pe podium

După o zi foarte proastă ieri, Carlos Sainz (Audi) a terminat azi pe locul 3. Spaniolul este însădoar pe locul 29 în clasamentul general, având o întârziere de 2 ore și 5 minute. Coechiperul său Stephane Peterhansel a venit pe locul 4 în etapa a 2-a. Dar francezul, câștigător în trecut al Raliului Dakar la moto şi auto, a avut ieri o zi și mai proastă, ajungând la final cu o întârziere de peste 6 ore.
La secțiunea moto, câștigătorul zilei a fost spaniolul Joan Barreda Bort (Honda), care i-a devansat pe britanicul Sam Sunderland (KTM) şi argentinianul Kevin Benavides (KTM), ambii sosiți cu o întârziere de peste 5 minute. Românul Emanuel Gyenes (KTM) s-a clasat pe locul 41, la 44 de minute și 21 de secunde de învingător.
Joan Barreda Bort
În clasamentul general, Sunderland este noul lider, dupăce Daniel Sanders a fost înregistrat doar cu al 23-lea timp azi. Pe locul secund se află acum francezul Adrien van Beveren (Yamaha), la 2 minute și 51 de secunde.
Etapa a treia se va desfăşura marţi între Al Artawiyah şi Al Qaisumah, 368 km fiind pe probă specială.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo