11 ani de suspendare după ce a fost "turnat" de prietenul pe care l-a ajutat: "Ne-a înjunghiat pe la spate! Mama a murit din cauza scandalului"

Căzut în dizgrație după suspendarea de 11 ani primită, căpitanul naţionalei Georgiei de rugby, Merab Sharikadze, a rupt tăcerea cu privire la cele întâmplate. El susţine că mama sa a murit din cauza acestui scandal şi a dezvăluit că "a fost înjunghiat în spate" de un coechipier pe care a încercat să îl ajute.

Merab Sharikadze, la finalul unui meci cu Franţa, în 2023, înainte ca scandalul de dopaj să izbucnească

Credit imagine: Getty Images

Jucătorul în vârstă de 32 de ani, care a fost căpitanul Georgiei la celebra victorie împotriva Țării Galilor, în 2022, este unul dintre cei șase foști internaționali georgieni care au primit suspendări în urma unei anchete a Agenției Mondiale Antidoping. În colaborare cu World Rugby, WADA a descoperit o schemă care implica înlocuirea probelor de urină și avertismente prealabile privind testele antidoping. Ancheta, numită "Operațiunea Obsidian", a fost lansată în 2023 și a descoperit cinci cazuri în care jucătorii ar fi făcut schimb de probe de urină pentru a evita detectarea pozitivă.
Patru dintre ceilalți cinci jucători suspendați - Giorgi Chkoidze, Lasha Khmaladze, Lasha Lomidze și Miriani Modebadze - au jucat și ei în victoria împotriva Țării Galilor la Cardiff, acum patru ani, dar au primit pedepse aspre, dar care nu înseamnă neapărat încheierea carierelor: Hooker Chkoidze s-a ales cu 6 ani de suspendare, în timp ce Khmaladze, Modebadze și Otar Lashkhi au fost suspendați câte trei ani fiecare. Lomidze a scăpat "cel mai ieftin": doar nouă luni departe de gazon. Fostul director medical al naţionalei Georgiei, Nutsa Shamatava, a fost, de asemenea, suspendat pentru nouă ani.

Sharikadze, detalii tulburătoare, după ce a fost suspendat 11 ani

Sharikadze, cel mai cunoscut nume dintre cei suspendaţi, recunoaște că a făcut o greșeală teribilă, înlocuind probele de urină în trei rânduri, dar consideră că durata suspendării sale - 11 ani - este mult prea lungă. El spune că i s-a oferit imunitate dacă ar ajuta la descoperirea tuturor detaliilor conspirației, dar a refuzat să o facă.
"Toată viața mea a fost distrusă", a declarat Sharikadze pentru Daily Mail. "Mama mea a murit din cauza acestei situații. Sora mea a găsit un bilet către Dumnezeu în poșeta ei, la două luni după deces, pe care scria: "Adu-l pe Merab înapoi pe teren ca și căpitan"!", a mai spus Sharikadze.
El susține că un coechipier pe care l-a ajutat oferindu-i o mostră de urină curată a scăpat nepedepsit după ce "i-a înjunghiat pe toți pe la spate", oferind detalii autorităților.
"A fost o prostie, dar, în acel moment, mă gândeam că băieții, prietenii mei, sunt în pericol și că trebuie să-i ajut. Era vorba de marijuana. Știu că se întâmplă, am jucat în Anglia, am jucat în Franța și am văzut mulți oameni în rugby fumând.
Evident, a fost o greșeală uriașă, dar i-am dat urina mea acestei persoane în care aveam încredere. Am făcut o greșeală și el m-a distrus. Nimeni din afara acestui cerc nu este implicat în această poveste. Dacă te uiți la caz, persoana care a dat toate informațiile, care ne-a turnat, e cea care a folosit mostra mea de urină. Pe el l-au eliberat, a scăpat. Toți ceilalți au fost prinși, inclusiv eu. Înțeleg că sunt vinovat, dar cel pe care l-am ajutat m-a înjunghiat pe la spate ca să se salveze. I-a înjunghiat și pe toți ceilalți", a mai spus Sharikadze.
Trebuie spus că în anchetă s-a descoperit că toată conspirația a fost folosită pentru a masca nu doar consumul de canabis, ci şi de tramadol, un analgezic opioid puternic, cu acțiune centrală, utilizat pentru ameliorarea durerilor acute și cronice. Cert e că georgienii plătesc scump pentru schema folosită pentru a masca probele pozitive, Merab Sharikadze fiind de departe cel mai aspru pedespit: la 32 de ani şi cu 11 ani de suspendare în faţă, cariera lui e practică încheiată.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo