Eurosport
Argentina, prima semifinalistă la Campionatul Mondial de Rugby! Țara Galilor, out în sferturi
De
Publicat 14/10/2023 la 19:14 GMT+3
Argentina s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial de Rugby, după victoria cu 29-17 în fața celor din Țara Galilor. Este pentru a treia oară când sud-americanii ajung în această fază a competiției, nereușind vreodată să atingă ultimul act.
Argentina-Gales (Mundial de Rugby).
Credit imagine: Getty Images
Argentina a produs surpriza în sferturile Campionatului Mondial de Rugby și a eliminat Țara Galilor, la finalul unui meci superb. Sud-americanii s-au impus cu scorul de 29-17 și vor întâlni în penultimul act pe Irlanda sau Noua Zeelandă.
Biggar a reușit primul eseu al partidei, iar Țara Galilor s-a instalat la conducerea jocului în minutul 14. Acesta a transformat și lovitura de după, ducând scorul la 7-0.
Scorul pauzei a fost 10-6, după ce Argentina a transformat două lovituri de pedeapsă. Aceștia au preluat avantajul imediat după pauză, iar Sclavi a reușit primul eseu al sud-americanilor, cu 12 minute înaintea finalului, egalând la 17.
Sanchez a mai reușit un eseu, iar Argentina s-a impus cu 29-17 și s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial de Rugby pentru prima dată după 8 ani.
Argentina se află la a treia încercare de a ajunge în finala Cupei Mondiale, nereușind să evolueze în această fază niciodată în istorie. A mai evoluat în semifinale în 2007 și 2015, fiind de fiecare dată eliminată.
În afară de acest meci, Țara Galilor și Argentina s-au mai întâlnit de două ori în istorie pe scena Cupei Mondiale. S-a întâmplat de fiecare dată în faza grupelor, în 1991 și 1999, și galezii s-au impus în ambele meciuri.
În total, cele două echipe s-au aflat acum de 22 de ori față în față, iar britanicii au un bilanț pozitiv: 14 victorii, un egal și 7 înfrângeri.
Citește și:
Argentina va juca împotriva câștigătoarei dintre Irlanda și Noua Zeelandă
Irlanda - Noua Zeelandă se va juca la Paris, pe Stade de France. Irlanda este cea mai bună echipă din lume la ora actuală, având o serie de 17 victorii consecutive. Britanicii au câștigat Six Nations în acest an și au defilat în faza grupelor, obținând victorii cu România (82-8), Tonga (59-16), Africa de Sud (13-8) și Scoția (36-14). "All Blacks" au pierdut meciul de deschidere, 13-27 cu Franța, dar apoi au defilat în duelurile cu Namibia (71-3), Italia (96-17) și Uruguay (73-0).
Reprezentativa din Oceania are istoria de partea ei, fiind cea mai titrată echipă din istorie, având 3 titluri mondiale în palmares, la fel ca Africa de Sud, dar irlandezii sunt gata de un rezultat mare. Johnny Sexton, căpitanul și cel mai bun marcator din istoria naționalei Irlandei, a dezvăluit că el și coechipierii săi se află în fața celui mai greu meci pe care l-au jucat vreodată.
Irlanda și Noua Zeelandă s-au mai întâlnit de două ori la un Campionat Mondial. Prima dată s-a întâmplat în faza grupelor ediției din 1995, când All Blacks s-au impus cu 43-19. Acum 4 ani, cele două echipe s-au duelat în sferturi și tot echipa din Oceania a avut câștig de cauză: 46-14. Irlanda nu a ajuns niciodată în semifinalele Campionatului Mondial, dar acum pare cel mai potrivit moment pentru spargerea acestei bariere.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo