Campionatul Mondial de rugby| Căpitanul Irlandei, fair-play desăvârșit, după eșecul cu Noua Zeelandă

Eurosport on Google

Irlanda a fost învinsă de Noua Zeelandă în cel de-al doilea sfert de finală de la Campionatul Mondial de Rugby, scor 24-28, la capătul unui meci memorabil. Chiar dacă dezamăgirea a fost imensă în tabăra britanicilor, căpitanul Jonathan Sexton a avut puterea să-și felicite adversarii, spunând că au meritat victoria.

Jonathan Sexton (Irlanda - Noua Zeelandă 24-28, Cupa Mondială de Rugby 2023)

Credit imagine: Eurosport

Ieri s-au disputat primele două semifinale de la Campionatul Mondial de rugby, iar suspansul a fost la cote uriașe. Argentina a trecut de Țara Galilor la Marseille, scor 27-19, iar Noua Zeelandă a dat peste cap previziunile specialiștilor și a învins Irlanda, scor 28-24, pe Stade de France, la capătul unui meci cu adevărat memorabil.
Irlanda era considerată favorită în duelul cu All Blacks, pentru că venea după 17 victorii consecutive și avea un avantaj moral în fața neo-zeelandezilor, câștigând 4 din ultimele 6 meciuri directe, inclusiv ultimele două. În plus, Noua Zeelandă pierduse deja un meci la acest Mondial, chiar în meciul de deschidere, contra Franței.
Irlandezii au simțit însă presiunea și au început slab, Noua Zeelandă ajugând să conducă cu 13-0. Britanicii au echilibrat apoi disputa și la pauză aveau un singur punct handicap (17-18). Repriza secundă s-a jucat pe viață și pe moarte, iar finalul a fost incandescent. La expirarea timpului regulamentar, Noua Zeelandă conducea cu 28-24, iar irlandezii s-au apropiat la câțiva metri de terenul de țintă advers. Eseul care le-ar fi adus victoria nu a venit însă și Noua Zeelandă s-a calificat în semifinale.

Campionatul Mondial de rugby | John Sexton, discurs plin de fair-play, după Irlanda - Noua Zeelandă 24-28

Irlanda nu a reușit să rupă blestemul de a pierde în sferturile de finală la Cupa Mondială. A fost pentru a 8-a oară în cele 10 ediții când britanicii au fost eliminați în această fază a competiției, iar dezamăgirea a fost uriașă. Totuși, căpitanul Jonathan Sexton, care a jucat aseară ultimul meci pentru naționala Irlandei, a dat dovadă de un fair-play desăvârșit, lăudându-i pe neo-zeelandezi pentru victorie.
"Sunt foarte mândru de băieți. Nu am fi putut face mai mult, într-adevăr. A trebuit să luptăm din greu ca să ne luăm punctele, asta fac campionii. Ei (n.r. neo-zeelandezii) sunt o echipă grozavă, știam că va fi o provocare uriașă. Pur și simplu am eșuat. Ultimele șase săptămâni au fost ca un vis cu această grup, cu acești suporteri. Sunt doar dezamăgit că nu am putut merge până la capăt pentru ei. Trebuie să muncești din greu pentru ca visele să devină realitate. Nu am lăsat nimic la voia întâmplării. Am bifat toate căsuțele. Dar trebuie să fim corecți cu All Blacks. Sunt o echipă foarte bună, bine pregătită. Trebuie să le aducem laude", a spus Sexton, citat de RMC Sport.
În această seară vor avea loc ultimele două sferturi de finală, care vor reprezenta noi încleștări între emisfera sudică și cea nordică. Anglia - Fiji (ora 18:00, Marseille) și Franța - Africa de Sud (ora 22:00, Paris) vor fi partidele care vor decide cine se va lupta în semifinala a 2-a (21 octombrie). În prima se vor întâlni Noua Zeelandă și Argentina (20 octombrie).
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo