Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Irlanda a câștigat Turneul celor Șase Națiuni, după una dintre cele mai echilibrate ediții din istorie

Eurosport
DeEurosport

Publicat 17/03/2024 la 13:21 GMT+2

Irlanda și-a adjudecat sâmbată, pe Aviva Stadium din Dublin, trofeul Six Nations 2024, după victoria împotriva Scoției, scor 17-13. Este al 6-lea trofeu câștigat de irlandezi în istoria de 24 de ani a competiției. Irlanda a repetat performanța din 2015 și și-a păstrat în vitrină trofeul câștigat anul trecut, dar fără să reușească să obțină Marele Șlem sau Tripla Coroană.

Dan Sheehan of Ireland celebrates after scoring his side's first try during the Guinness Six Nations Rugby Championship match between Ireland and Scotland at the Aviva Stadium in Dublin.

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Marius Davidescu
Primul meci al ultimei etape s-a disputat la Cardiff, acolo unde, pe Principality Stadium, Țara Galilor a dat piept cu Italia. Cele două echipe se luptau direct pentru evitarea ultimei poziții și obținerea lingurii de lemn.
Galezii nu au intrat deloc bine în meci și prima repriză a aparținut "azzurrilor", care au intrat la cabine cu un avantaj de 11 puncte pe tabelă, grație eseului lui Monty Ioane și a transformărilor lui Paolo Garbisi. Jucătorii lui Warren Gatland au comis nenumărate erori de mânuire a balonului, infracțiuni în grămezi și șuturi în margine care nu și-au atins ținta, erori inadmisibile la acest nivel competițional.
Din păcate, arbitrul partidei, francezul Mathieu Reynal, s-a făcut prezent în meci mai mult decât era cazul și a avut câteva decizii curioase, ca să nu le numim complet eronate, care au fragmentat jocul și au contribuit la nenumărate lovituri de pedeapsă gratuite.
Repriza secundă a început mai bine pentru galezi, dar tot italienii au fost cei care s-au desprins pe tabelă prin eseul lui Pani, după un contraatac ca la carte. Eseul a fost transformat de Garbisi și scorul a devenit 18-0 pe tabela în minutul 47. Eficacitatea italienilor în această partidă a fost una fantastică.
Țara Galilor a continuat seria greșelilor și a infracțiunilor, penalizate la sânge de către un arbitru mult prea drastic și impotriva unui joc fluent. Galezii și-au creat prima ocazie importantă de eseu abia în minutul 63, în urma căreia au și marcat primul eseu, iar asta spune multe despre jocul prestat de elevii lui Warren Gatland. Eseul a fost transformat de Costelow și scorul a devenit 18-7.
În minutul 70 speranțele de revenire ale galezilor au fost spulberate, după ce Garbisi a transformat o lovitură de pedeapsă și i-a dus pe "azzurri" la 21-7 pe tabelă. Page-Rello a mărit avantajul prin același procedeu și a transformat o lovitură de pedeapsă de la 40 de metri, ducând scorul la 24-7. Complet depășiți în această partidă, galezii au reușit până la urmă să mai reducă din proporțiile dezastrului în ultimele minute, marcând două eseuri prin Rowlands și Grady (79', 82'), ambele transformate de Lloyd, și partida s-a încheiat 24-21 pentru Italia.
Este pentru prima dată în 21 de ani când Țara Galilor a pierdut toate meciurile din turneu, iar punctul bonus defensiv obținut de galezi nu i-a scăpat de lingura de lemn anul acesta, a doua pentru ei din istoria Six Nations, după cea din 2003. Chiar dacă prestația centralului partidei a fost una lamentabilă în multe privințe, totuși arbitrajul nu poate fi contestat pentru că francezul a dezavantaj ambele echipe, fluierând exagerat de multe lovituri de pedeapsă, prin aplicarea la sânge a regulamentului.
Centrul italian Ignacio Brex a fost numit pentru a doua oară la rând MVP-ul partidei, după performanța din meciul cu Scoția. Țara Galilor a terminat pe ultima poziție, iar italienii au reușit să evite lingura de lemn pentru prima oară în ultimii 8 ani, terminând pe locul 5.

Irlanda - Scoția, cel mai tare meci al zilei

În a doua partidă a zilei a avut loc cel mai important meci al competiției de anul acesta, Irlanda jucând cu trofeul pe masă împotriva Scoției. Scoțienii încă mai sperau la o minune pe Aviva Stadium, dar aveau nevoie de cel puțin o victorie cu punct bonus ofensiv, împotriva unei echipe care se află într-una dintre cele mai bune perioade din istorie.
"Ciulinii" nu au reușit, însă, să facă surpriza, deși partida a fost una foarte echilibrată, așa cum era de așteptat. Primii care au înscris pe tabelă au fost scoțienii, în minutul 8, printr-o lovitură de pedeapsă transformată de Finn Russell, până de curând cel mai bine plătit jucător de rugby din lume. Dar irlandezii au replicat imediat prin eseul lui Sheehan, după o greșeală colosală a scoțienilor în propriul 22, "ciulinii" pierzând foarte ușor o margine în 5 metri pe propria repunere. Eseul a fost transformat de Crowley și tabela indica 7-3 pentru Irlanda.
În minutul 18, Finn Russell a mai transformat o lovitură de pedeapsă, iar irlandezii au ratat același procedeu la faza următoare și la pauză Irlanda conducea cu 10-7. Imediat după reluare, Crowley și-a reglat tirul și în minutul 43 a transformat o altă lovitură de pedeapsă, scor 13-7.
În minutul 65, partida s-a dezechilibrat prin cartonașul galben arătat de centralul Matthew Carley taloneurului scoțian Ewan Ashamn, iar la faza imediat următoare, irlandezii au înscris al doilea eseu prin Andrew Porter, transformat de același Crowley. În ultimele 10 minute echipa lui Gregor Townsend a forțat eseul și, după cartonașul galben din minutul 76, primit ușor de uvertura Irlandei, Ross Byrne, scoțienii au reușit să culce balonul în terenul de țintă irlandez prin Huw Jones, eseu transformat de Russell.
Cu balonul în posesie pentru ultimele minute al partidei, elevii lui Andy Farrell au preferat să joace pragmatic și să aștepte fluierul final. Partida s-a terminat cu scorul de 17-13 pentru Irlanda într-un meci în care am văzut puțin spectacol, dar uneori scopul scuză mijloacele, chiar și în sport.
Scoțienii au dat în această partidă peste 200 de placaje, în timp ce irlandezii puțin sub 100, iar asta demonstrează superioritatea Irlandei, care se încoronează campioană chiar în weekend-ul de Saint Patrick's Day.

Franța - Anglia, ultimul meci al zilei în Six Nations

În a treia partidă a zilei, într-o atmosferă ca de o zi națională, pe stadionul Parc OL din Lyon, Franța a primit vizita Angliei într-un meci care nu mai conta decât pentru palmaresul și onoarea celor două echipe. Cu toate acestea, partida a fost una dintre cele mai spectaculoase din întreg turneul.
Primele puncte pentru ambele echipe au venit din lovituri de pedeapsă, George Ford respectiv Tomas Ramos, și scorul era 3-3 în minutul 18, nu înainte ca în minutul 8, Anglia sa îl piardă accidentat pe fundașul George Furbank, Steve Borthwick fiind nevoit să improvizeze pe linia de fund cu demiul Marcus Smith. Franța a marcat în minutul 20 primul eseu al partidei prin Nollan Le Garrec, după o fază școală pornită din propriul 22, și o cursă colectivă de peste 70 de metri a echipei din hexagon.
Tânărul Le Garrec pare să reprezinte o alternativă excelentă pe poziția de demi, acesta înlocuind-ul până acum cu succes pe Antoine Dupont, prezent în tribună pentru această partidă. Tomas Ramos a transformat eseul și Franța a condus cu 10-3. Jocul francezilor a continuat să fie la un nivel ridicat, iar inegalabilul Ramos (cel mai bun transformer al turneului cu 63 de puncte) a făcut 13-3 și apoi 16-3 după două lovituri de pedeapsă. Replica "trandafirilor" nu a încetat să apară și Ollie Lawrence a speculat un spațiu în apărarea franceză chiar înainte de pauză, iar George Ford a transformat fără emoții. La pauză tabela indica 16-10 pentru "cocoși", dar cea mai spectaculoasă parte a meciului abia urma.
Imediat după pauză, fără să apuce să se așeze bine în teren, francezii au fost surprinși de același Ollie Lawrence, care a marcat al doilea eseu pentru Anglia, eseu transformat de Ford sub privirile atente ale legendarului Johny Wilkinson, aflat și el în tribune. Anglia a preluat conducerea pentru prima dată pe tabelă, 17-16.
Francezii nu au reușit să dea replica și au cedat din nou în apărare peste numai 6 minute, când Marcus Smith, eroul din meciul cu Irlanda, a creat o fază de toată frumusețea și a mai înscris o dată pentru englezi. Ford a transformat și scorul a devenit 24-16.
Francezii au revenit în meci în minutul 56, când Leo Barre a înscris pentru Franța primul său eseu la națională, eseu transformat fără probleme de Ramos și "cocoșii galici" s-au apropiat la un singur punct, 23-24.
Apoi, în minutul 60, după o margine pierdută de englezi, și un atac fulgerător, Franța a marcat din nou prin Gael Fickou și a revenit la conducere pe tabelă. Ramos a transformat și scorul a devenit 30-24. Oare ce răsturnări de situație mai putea să ofere această partidă excepțională?
În minutul 71, Tomas Ramos a ratat surprinzător o lovitură de pedeapsă, iar englezii au profitat și, în minutul 75, au marcat al 4-lea eseu, prin Freeman, transformat de Ford, obținând astfel punctul bonus ofensiv, 31-30 pentru Anglia. Mai erau 4 minute din meci și francezii s-au aruncat furibund în atac, încercând să obțină în extremis o victorie care ar fi putut să îi ducă pe locul 2 în clasament.
Cu doar 2 minute înainte de final, după un placaj neregulamentar al englezilor, francezii au obținut o lovitură de pedeapsă și Tomas Ramos a transformat aducând victoria "cocoșului galic" cu 33-31. Un meci plin de dramatism, într-una dintre cele mai spectaculoase și echilibrate partide din istorie dintre cele două selecționate.
Franța a terminat turneul pe locul 2 și a salvat pe ultima sută de metri un sezon care ar fi putut să fie unul dezastros pentru echipa lui Fabien Galthie.
Pe 10 august debutează și The Rugby Championship, cea mai importantă competiție din emisfera sudică, unde se întâlnesc Noua Zeelandă, Africa de Sud, Australia și Argentina.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo