Eurosport
Urmează "super sâmbăta" în Turneul celor Șase Națiuni. Trei echipe se bat la titlu înainte de ultima etapă
De
Publicat 11/03/2026 la 17:22 GMT+2
Turneul celor Șase Națiuni își va alege sâmbătă, 14 martie, campioana ediției 2026. Va fi una dintre cele mai strânse lupte pentru titlu din ultimii ani, cu 3 echipe care se duelează să cucerească prestigiosul trofeu.
Matthieu Jalibert (XV de France) - Tournoi des Six Nations 2026
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Marius Davidescu
Franța, Irlanda și Scoția sunt echipele care păstrează șanse înainte de ultima etapă, cu "Cocoșii Galici" în pole-position datorită meciului aparent facil cu Anglia de pe teren propriu. După ultimele rezultate foarte modeste, englezii nu mai au nicio șansă la titlu, iar deplasarea de la Paris nu mai contează decât pentru orgoliul jucătorilor și prestigiul naționalei "trandafirului".
Irlanda va duce la Dublin o bătălie de "care pe care" împotriva Scoției, un meci care are toate ingredientele pentru un spectacol rugbystic de cea mai înaltă clasă. Câștigătoarea din această partidă va fi campioană pentru câteva ore, până când vom afla deznodământul meciului dintre Franța și Anglia, care va fi ultimul meci al zilei.
O victorie nesperată a Angliei împotriva marii rivale continentale poate aduce trofeul fie în vitrina Irlandei, fie în cea a Scoției. Ar fi primul trofeu pentru "Ciulini" începând din 1999.
O partidă interesantă va fi și cea dintre Țara Galilor și Italia. Chiar dacă meciul nu are nicio miză pentru trofeu, totuși întâlnirea dintre cele două naționale va stabili pe ce loc va termina Italia această campanie, în timp ce galezii sunt condamnați la ultimul loc, având nevoie de o victorie la un scor imposibil în fața Italiei pentru a depăși Anglia în clasament, și de o înfrângere la scor a englezilor în fața Franței. Punctaverajul galezilor este de minus 96, acesta fiind principalul criteriu de departajare în caz de egalitate de puncte.
Italia, în schimb, speră la locul trei dacă jocul rezultatelor îi va fi favorabil. O victorie a Scoției la Dublin, coroborată cu o victorie a "Azzurrilor" la Cardiff și o înfrângere a Angliei la Paris, le poate aduce elevilor lui Gonzalo Quesada cea mai bună clasare din istoria participărilor în Turneul celor Șase Națiuni. Italia a depășit deja așteptările în această ediție cu două victorii de răsunet în fața Scoției și mai ales a Angliei, prima victorie din istorie contra insularilor după 36 de ani și 33 de partide jucate. Rămâne de văzut care va fi deznodământul a ceea ce publicațiile de profil din țările cu tradiție în rugby au numit unanim ca fiind "super sâmbăta".
Irlanda – Scoția
Primul meci al zilei este programat pentru ora 16:10, ora României, și va aduce față în față pentru a 144-a oară Irlanda și Scoția. Scoția nu a mai învins Irlanda din 2017, când s-a impus pe Murrayfield din Edinburgh cu 27-22. De menționat că au trecut 26 de ani de la ultima victorie a "Ciulinilor" la Dublin. Irlandezii au câștigat fără excepție ultimele 11 întâlniri directe cu Scoția, astfel că misiunea elevilor lui Gregor Townsend pare imposibilă. Dar victoria din etapa trecută în fața Franței, scor 50-40, care a dat peste cap toate pronosticurile, le dă încredere jucătorilor scoțieni conduși din teren de fantasticul Finn Russell. Meciul este astfel deschis oricărui rezultat.
Țara Galilor - Italia
A doua partidă a zilei aduce față în față, de la ora 18:40, Țara Galilor și Italia. Galezii speră sa încheie această campanie din Six Nations cu o victorie pe care o așteaptă de mai bine de 3 ani. Ultima victorie a "Dragonilor" în Turneul celor Șase Națiuni datează din 11 martie 2023, când s-au impus chiar în fața Italiei pe Stadio Olimpico cu scorul de 29-17. În schimb Italia joacă fără presiune iar o nouă victorie în fața Țării Galilor ar fi a treia consecutivă, un record absolut în istoria întâlnirilor directe dintre cele două naționale.
Franța – Anglia
Ultimul meci al zilei, Franța - Anglia, denumit "Le Crunch" după perioada anilor ‘80 și ‘90 în care cele două naționale au dominat Turneul celor 6 Națuni, este un clasic al rugby-ului mondial care depășește sfera sportivă și are rezonanțe puternice în istoria celor două țări.
Franța și Anglia se întâlnesc pe Stade de France începând cu ora 22:10 ora României, pentru o confruntare de zile mari. Chiar dacă locul în clasament nu face cinste elevilor lui Steve Borthwick, totuși un meci contra Franței anulează poziția din clasament și forma de moment a echipei, și îi poate motiva suplimentar pe jucătorii Albionului.
Prima întâlnire dintre cele două naționale a avut loc în 1906, iar Anglia conduce statistica cu 61 de victorii, Franța are în palmares 44 de victorii, în timp ce 7 partide s-au încheiat la egalitate. Elevii lui Fabien Galthie au nevoie de victorie pentru a cuceri un nou trofeu Six Nations, dar lucrurile nu sunt chiar atât de simple. O victorie a Scoției cu punct bonus ofensiv în fața Irlandei îi obligă pe francezi să câștige la rândul lor partida cu Anglia cu punct bonus ofensiv dat fiind faptul că Franța și Scoția se află la egalitate în clasament cu câte 16 puncte. În schimb o victorie a Irlandei la Dublin indiferent de rezultat îi ajută pe francezi, care în această situație au nevoie doar de o victorie la orice scor în fața Angliei pentru a devenii a doua oară la rând campioni.
Se anunță un week-end încins în Turneul celor Șase Națiuni, iar spectacolul este garantat pentru iubitorii sportului cu balonul oval.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo