Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Beijing 2022 | Sperăm la medalii la Jocurile Olimpice de iarnă? Răspunsul lui Paul Pepene

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 02/02/2022 la 11:33 GMT+2

Paul Pepene, sportivul care va concura la Jocurile Olimpice de la Beijing 2022 la schi fond în probele de schiatlon, sprint liber şi sprint pe echipe, a declarat că România ar putea spera la o medalie la competiţia supremă atunci când se va mări baza de selecţie a sportivilor şi va fi construită infrastructura necesară.

Paul Pepene

Credit imagine: Getty Images

Paul Pepene este unul dintre cei mai experimentați sportivi români care vor fi prezenți la Jocurile Olimpice de iarnă Beijing 2022. Fondistul va fi la a patra participare.
Înainte de plecare, sportivul de la Dinamo a vorbit despre șansele României de a obține o medalie la Jocurile de iarnă, dar în același rând le recomandă iubitorilor de sport din țară să-i urmărească evoluțiile
"România poate spera la o medalie la Jocurile Olimpice de iarnă atunci când vom avea o bază de selecţie mai mare, când vom avea piste. În momentul de faţă avem o singură pistă privată, la Cheile Grădiştei, şi la Predeal o pistă mică, unde nu poţi să spui că poţi să te pregăteşti ca să devii campion mondial sau campion olimpic", a declarat Paul Pepene pentru Agerpres.
El consideră că obţinerea de către România a organizării Jocurilor Olimpice de iarnă pentru tineret din 2028 ar fi benefică pentru sportivii români, care ar beneficia de infrastructura care va fi construită.
"Pentru noi să putem organiza Jocurile Olimpice de tineret ar însemna foarte mult, pentru că s-ar face baze, s-ar construi, ar fi minunat. Să sperăm că va fi aşa şi că nu vom mai fi obligaţi să ne antrenăm în afara ţării", a completat sportivul român.

Paul Pepene și-a fixat ca obiectiv o clasare în Top 20 la Jocurile Olimpice de iarnă Beijing 2022

Unul dintre veteranii delegaţiei României care va participa la JO de iarnă de la Beijing, aflat la a patra participare, Pepene speră că va reuşi să-şi atingă obiectivul, acela de a se clasa între primii 20 de concurenţi la probele sale.
Paul Pepene
"Pentru mine a patra participare la Jocurile Olimpice reprezintă o nouă provocare, pentru că fiecare concurs are specificul şi importanţa lui. Important este să participi şi la fiecare să dai tot ce ai mai bun. Obiectivul meu este clasarea în primii 20, dar depinde foarte mult de tot, de schiuri, de ziua în care concurezi... În plus, mai sunt şi orele de adaptare, diferenţa de fus orar, sunt mai mulţi factori care contează. Dar nimic nu este imposibil. Poţi să prinzi o zi în care să te simţi bine, să meargă şi schiurile perfect, şi poţi face un rezultat foarte bun. În 2010 am plecat fără şanse la Mondiale şi m-am întors acasă cu medalia de aur", a afirmat Pepene pentru sursa citată.
Portdrapel al României la ceremonia de deschidere de la Beijing, alături de Raluca Strămăturaru, care va concura la sanie, Paul Pepene s-a arătat onorat de desemnarea făcută de către Comitetul Olimpic şi Sportiv Român: "Nu am mai fost până acum portdrapelul României, este prima dată şi pot spune că este un onoare pentru mine. Sunt mândru de acest fapt. E o bucurie şi o voi face cu mândrie".
Sportivul braşovean afirmă că nu e speriat de condiţiile impuse de organizatorii JO de iarnă de la Beijing în ceea ce priveşte pandemia de Covid-19.
"Sunt obişnuit cu condiţiile impuse privitor la Covid. Eu sunt plecat foarte mult de acasă, stau mult în cantonament şi va fi aproape la fel. Vom avea doar antrenament şi competiţii, nu vom avea timp de altceva. Pe mine nu mă afectează cu nimic să fac o testare de două minute în fiecare zi", a mai spus Pepene.
El le-a transmis un mesaj susţinătorilor săi din ţară, să-i urmărească participarea în probele de la Jocurile Olimpice: "Sportul înseamnă să stai mult în cantonament, undeva la 10-11 luni, practic doar o lună stau acasă. Le transmit românilor să ne urmărească, să fie alături de noi. Eu în 6 februarie am prima probă de schiatlon, proba mea preferată, şi sper să fac un rezultat foarte bun acolo".
Paul Pepene (33 ani) este primul şi singurul schior de fond din România care a câştigat un titlu mondial la U23. Are în palmares două medalii mondiale de argint la seniori, la schi pe role. El este la a patra participare olimpică după prezenţele de la Vancouver 2010, Soci 2014 şi PyeongChang 2018.
Timea Lorincz, Paul Pepene, Raul Popa
La schi fond, România va fi reprezentată la JO de la Beijing de trei sportivi: Timea Lorincz (schiatlon, sprint liber - feminin), Paul Pepene, Raul Popa (schiatlon, sprint liber, sprint echipe - masculin), echipa fiind pregătită de antrenorul Daniel Borca şi serviceman Elemer Tanko.
România va participa la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing (4-20 februarie) cu 22 de sportivi, la sanie, bob, schi alpin, schi fond, sărituri cu schiurile, biatlon şi patinaj viteză.
Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă are loc pe 4 februarie, iar Jocurile se vor încheia pe 20 februarie, în timp ce Jocurile Paralimpice de iarnă sunt programate între 4 și 13 martie. Competiția va fi în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
Fotografii: COSR / Facebook
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo