Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Va spulbera toate recordurile, nimeni nu mai e ca ea". Mikaela Shiffrin, fără secrete

Cristian Mihală

Actualizat 21/12/2019 la 13:57 GMT+2

Mikaela Shiffrin e văzută, la doar 24 de ani, cea mai bună schioare din toate timpurile. Sportiva din SUA a acordat un interviu pentru Eurosport în care a vorbit despre ce o motivează și a dezvăluit că primul său sport încercat a fost unul neașteptat: fotbalul.

Mikaela Shiffrin - image by Phil Galloway

Credit imagine: Eurosport

Deținătoare a trei Globuri Mari de Cristal, Shiffrin are un palmares inegalabil în istoria schiului, pentru o sportivă de vârsta ei. Și-a făcut debutul în Cupa Mondială la doar 15 ani, iar de atunci a câștigat 62 de curse în Cupa Mondială. Are deja trei medalii olimpice în palmares (două de aur) și 7 medalii la Campionatele Mondiale (5 de aur).
Dave Ryding și Gus Kenworthy sunt convinși că, dacă va fi ferită de accidentări, Shiffrin va fi un punct de reper în schi pentru mult timp de acum înainte.
"Nu există vreo limită pentru ea, poate obține câte victorii vrea. Dacă va fi încă în concurs la vârsta mea (n.r. 32 de ani), poate spulbera orice record. Nu va mai fi nimeni ca ea, cel puțin nu în viitorul apropiat", a declarat Dave Ryding, completat de Gus Kenworthy: "E absolut impresionantă. Mikaela e un geniu pe pârtie și va deține toate recordurile posibile".
Mikaela Shiffrin of USA wins the globe in the overall standings during the Audi FIS Alpine Ski World Cup Men's and Women's Super G on March 14, 2019
Cu atât de multe performanțe în CV, mulți se întreabă ce o mai motivează pe Shiffrin. Aceasta nu a făcut un scop în sine din a doborî recordurile și, precum Nadal în tenis, are un alt obiectiv: vrea în permanență să fie mai bună, să se dezvolte, să aducă ceva în plus în evoluțiile ei.
"Cred că sunt mai mult motivată de faptul că vreau să îmi îmbunătățesc în permanență deplasarea pe schiuri, nu de recorduri. Consider că am obținut deja mai mult decât mi-am imaginat vreodată în schi, iar scopul meu e să fiu mereu mai bună. Când ies pe pârtie, vreau întotdeauna să fiu peste cea care am fost ieri, să găsesc trasele ideale. Simt că îmi îmbunătățesc în permanență tehnica, iar asta se vede și în timpii pe care îi obțin", a spus sportiva din SUA pentru Eurosport.

Shiffrin a fost mai întâi...fotbalistă

O sportivă care debutează la 15 ani în Cupa Mondială are fără îndoială un talent enorm. Interesant e că până la 13 ani Mikaela nici măcar nu schiase la modul profesionist. Ea și-a canalizat mai întâi energia spre fotbal, unde era destul de bună. Șansa a făcut să fie înscrisă într-un program de dezvoltare și, în scurt timp, specialiștii americani au realizat că are niște calități excelente, pe care le poate valorifica în schiul alpin.
"Am fost foarte bună la fotbal și, pe la 12-13 ani, antrenorul meu mi-a zis că ar trebui să mă înscriu în Programul Olimpic de dezvoltare. Imediat m-am identificat ca o schioare, înainte de orice altceva. Nici măcar nu a fost vorba de o alegere, totul a venit natural", a mai spus Shiffrin.
În 2019, Shiffrin a obținut 17 victorii, majoritatea la slalom și slalom uriaș. La Mondiale a obținut două medalii de aur și un bronz, astfel că, din exterior, sezonul a părut unul perfect. O perfecționistă, sportiva născută în Colorado a dezvăluit că nu a fost nici pe departe așa, în multe momente simțindu-se vulnerabilă.
"Nu a fost nici pe departe un sezon care să meargă bine. Uneori am simțit că totul merge împotriva mea, însă am avut o echipă în spate care a manageriat foarte bine situația"
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo