Wilson, în semifinale la Openul Irlandei de Nord, după ce a surclasat din nou "victima" sa preferată

Kyren Wilson s-a calificat în semifinalele Openului Irlandei de Nord, după ce l-a învins cu 5-1 pe Mark Williams. Pentru campionul mondial a fost a 7-a victorie din tot atâtea meciuri disputate de-a lungul carierei contra galezului în turneele de puncte și a 6-a în care acesta din urmă nu câștigă mai mult de un joc.

Kyren Wilson

Credit imagine: Getty Images

Snookerul este un sport în care jucătorii de top se întâlnesc de foarte multe ori pe parcursul carierei și rareori se întâmplă ca unul dintre ei să domine cvasitotal duelurile directe. Există totuși și cazuri de acest gen, iar cel mai elocvent exemplu este duelul Kyren Wilson - Mark Williams.
Cei doi s-au confruntat astăzi în al doilea sfert de finală de la Openul Irlandei de Nord, iar partida a fost fără istoric. Campionul mondial în exercițiu a controlat jocul de la un capăt la altul și a obținut o victorie categorică.
Englezul a început în forță și s-a desprins la 2-0, dar Williams a dat semne de revenire și a câștigat jocul al 3-lea. Wilson a intrat la pauză cu un avantaj de două jocuri, grație unui break superb, de 135 de puncte. La reluare au urmat două jocuri destul de încâlcite, ambele câștigate de cel poreclit "The Warrior", care s-a impus cu 5-1.

Kyren Wilson, o adevărată "Bestia Nera" pentru Mark Williams! Englezul, victorie clară la Openul Irlandei de Nord

Meciul de astăzi a demonstrat că Williams are un adevărat complex în fața lui Wilson. Cu excepția unor partide din Championship League, o competiție cu caracter amical, unde se joacă în format foarte scurt (cel mai bun din 5), și a unui duel de la Campionatul Mondial de 6 bile roșii din 2017, galezul nu l-a învins niciodată pe Kyren.
Cu tot cu duelul de azi, cei doi s-au întâlnit de 7 ori în turneele de puncte și englezul le-a câștigat pe toate. Mai mult, doar primul meci direct a fost echilibrat, Wilson impunându-se cu 5-4 în sferturile de finală ale Openului Irlandei de Nord din 2016.
În celelalte 6 confruntări, galezul cu 3 titluri mondiale în palmares nu a câștigat mai mult de un frame: 1-5 la World Open 2017, 1-4 la Champion of Champions 2018, 1-6 la Mastersul din 2019, 0-5 la Mastersul German din 2019, 0-4 la Openul Gibraltarului din 2020 și 1-5 în partida de astăzi.
Prin succesul de astăzi, Kyren Wilson rămâne în cursă pentru al doilea titlu al sezonului. Pe primul l-a obținut la Grand Prix-ul de la Xi'an, unde l-a învins în finală pe Judd Trump, scor 10-8. Pentru un loc în ultimul act de la Openul Irlandei de Nord, campionul mondial se va duela cu Pang Junxu, care a reușit o victorie dramatică în fața lui Neil Robertson, câștigând în decisiv, după ce a revenit de la 3-4.
Pe cealaltă jumătate a tabloului încă nu s-au jucat sferturile de finală. Acestea vor avea loc în această seară și îi vor aduce față în față pe Louis Heathcote și Elliot Slessor, respectiv Judd Trump și Shaun Murphy.
Toate meciurile care au rămas de disputat de la Openul Irlandei de Nord vor fi în direct pe Eurosport și Max.


Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo