Getty Images

Campionatul Mondial de Snooker își cunoaște semifinaliștii

Campionatul Mondial de Snooker își cunoaște semifinaliștii
By Eurosport

The 02/05/2019 at 11:24Updated The 02/05/2019 at 11:29

Semifinalele de la teatrul Crucible din Sheffield încep joi, urmând ca finala să se desfășoare duminică și luni.

Judd Trump și John Higgins sunt mari favoriți pentru a accede în finala Campionatului Mondial de Snooker, după ce aceștia au ajuns în semifinalele competiției. Acolo, cei doi vor juca împotriva a două surprize ale turneului, Gary Wilson, respectiv David Gilbert.

După un debut mai puțin impresionant în primul tur, acolo unde a avut nevoie de joc decisiv pentru a-l învinge pe Thepchaiya Un-Nooh, Trump a rezistat unui asalt al lui Ding Junhui în turul doi (13-9) și l-a surclasat pe Stephen Maguire cu 13-6 în sferturile de finală. Englezul a pornit ca din pușcă în meciul cu scoțianul, luând un avans de 7-1 după prima sesiune și 9-1 la începutul celei de-a doua. În final, Trump a obținut locul în semifinale cu lejeritate, iar jocul său pare să continuă să crească.

Trump îl va înfrunta pe surprinzătorul Gary Wilson în semifinale. Wilson a avut nevoie de calificări pentru a-și asigura prezența la Crucible. Acesta l-a învins în primul tur pe Luca Brecel într-un meci epic decis după refacerea bilelor în jocul final, 10-9. Acel joc a devenit cel mai lung din istoria Campionatelor Mondiale desfășurate la Crucible, durând aproape 1 oră și 20 de minute. Wilson l-a învins pe fostul număr 1 mondial Mark Selby în turul secund, impresionând cu un 13-10 înainte de a trece și de Allister Carter în sferturile de finală. Pentru Wilson, parcursul până în semifinale este de departe cel mai important din carieră, acesta luând o pauză de câțiva ani în care a lucrat ca șofer de taxi sau barman, înainte de a reveni în circuitul profesionist de snooker.

În poate cel mai așteptat meci al sferturilor de finală, Higgins l-a învins pe Neil Robertson la capătul unei partide de un nivel înalt. Finalistul de anul trecut a trecut de australian cu 13-10, etalând un snooker excelent în ultimele două sesiuni ale meciului și eliminându-l pe cel creditat cu prima șansă la titlu. Higgins i-a mai învins pe parcurs pe Mark Davis (10-7 în primul tur) și pe Stuart Bingham (13-11 în turul secund). Meciul cu Bingham a fost la rândul său unul intens și strâns, dar Higgins pare a fi într-o formă excelentă la Sheffield.

În fața sa va fi în semifinale David Gilbert. Ca și Wilson, Gilbert este prezent în careul de ași pentru prima oară în carieră, iar asta după ce l-a învins cu lejeritate pe Kyren Wilson, 13-8, în sferturile de finală. Performanța lui Gilbert este cu atât mai importantă cu cât în turul secund el l-a eliminat pe campionul mondial en-titre, Mark Williams, scor 13-9. Joe Perry a fost primul adversar de care Gilbert a trecut în turneu, 10-7 în primul tur.

Campionatul Mondial de Snooker intră în fața cu o singură masă de joc joi, semifinalele fiind jucate după sistemul cel mai bun de 33 de jocuri. Până la finalul zilei de sâmbătă, turneul își va cunoaște finaliștii, urmând ca finala să se desfășoare în patru sesiuni (cel mai bun din 35 de jocuri) duminică și luni.

Program transmisiuni:

Joi, 2 mai:

Ora 15:00 - Gilbert v Higgins (sesiunea 1) – Eurosport 1 & 1 HD

Ora 21:00 – Wilson v Trump (sesiunea 1) – Eurosport 1 & 1 HD

Vineri, 3 mai:

Ora 12:00 – Gilbert v Higgins (sesiunea 2) - Eurosport 1 HD

Ora 16:30 – Wilson v Trump (sesiunea 2) - Eurosport 1 HD (de la ora 17:00 și pe Eurosport 1)

Ora 21:00 – Gilbert v Higgins (sesiunea 3) - Eurosport 1 & 1 HD

Sâmbătă, 4 mai:

Ora 12:00 – Wilson v Trump (sesiunea 3) - Eurosport 1 HD

Ora 16:30 – Gilbert v Higgins (sesiunea 4) - Eurosport 1 HD (de la ora 17:00 și pe Eurosport 1)

Ora 21:00 – Wilson v Trump (sesiunea 4) - Eurosport 1 HD

Duminică, 5 mai:

Ora 16:00 – Finala (sesiunea 1) - Eurosport 1 & 1 HD

Ora 21:00 – Finala (sesiunea 2) - Eurosport 1 & 1 HD

Luni, 6 mai:

Ora 16:00 – Finala (sesiunea 3) - Eurosport 1 & 1 HD

Ora 21:00 – Finala (sesiunea 4) - Eurosport 1 HD