Campionatul Mondial de Snooker | S-au tras la sorți partidele din primul tur. Cu cine vor debuta favoriții
Publicat 13/04/2023 la 11:34 GMT+3
Campionatul Mondial de Snooker | În această dimineață a fost tras la sorți primul tur pentru competiția supremă în snookerul mondial. Țintarul era cunoscut de mai multe zile, dar acum știm și duelurile din primul tur.
A Crucible kiemeltjei, 4. rész. Ronnie O'Sullivan, Mark Selby, Maark Allen, Shaun Murphy
Credit imagine: WorldSnooker
Dacă tabloul pentru CM de snooker era cunoscut, azi a avut loc tragerea la sorți pentru a se afla cu cine vor juca în primul tur capii de serie (ultimii 8 calificați s-au stabilit abia aseară).
Astfel, campionul mondial, Ronnie O'Sullivan va debuta sâmbătă, în prima partidă a turneului, împotriva lui Pang Junxu, din China. Ronnie e în căutarea celui de-al 8-lea titlu la Crucible și e în fața unei misiuni grele: și-a apărat titlul o singură dată, în 2013.
De 4 ori campioni mondiali, Mark Selby și John Higgins îi vor avea ca adversari pe Matthew Selt și David Grace. Niciunul dintre cei doi mari jucători nu au avut sezoane excepționale, dar la Sheffield se pot aduna, calitățile lor recomandându-i drept doi pretendenți la trofeu.
Neil Robertson îl va întâlni în prima rundă pe Wu Yize, în timp ce cel mai ghinionist dintre marii favoriți pare să fi fost Judd Trump, care "l-a primit" în runda de debut pe Anthony McGill.
Partidele din primul tur de la Campionatul Mondial de Snooker
Confruntările din primul tur vor începe sâmbătă și se vor juca după sistemul cel mai bun din 19 frameuri (primul la 10). Mai jos îți prezentăm tabloul complet al primei runde, unde Stuart Bingham - David Gilbert pare cel mai echilibrat duel.
CM de snooker - primul tur
Pe sfertul lui Ronnie O'Sullivan, ceilalți capi de serie sunt Ding Junhui, Luca Brecel și Mark Williams. Pe aceeași jumătate se află și Judd Trump, care îi are pe același sfert de tablou pe Jack Lisowski, Robert Milkins și Shaun Murphy.
Jumătatea inferioară îl are ca favorit unu pe Mark Selby, care se află pe același sfert cu Gary Wilson, John Higgins și Kyren Wilson. Mark Allen, Stuart Bingham, Ali Carter și Neil Robertson sunt capii de serie de pe celălalt sfert al jumătății inferioare.
Tabloul virtual al sferturilor de finală
Campionatul Mondial de snooker va fi în direct și în exclusivitate pe Eurosport și aplicația Eurosport în perioada 15 aprilie - 1 mai.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo