În ultimul mare turneu înainte de Campionatul Mondial, Tour Championship, "Racheta" a fost învins fără drept de apel de Neil Robertson, în ultimul act. A fost a 5-a finală pierdută în acest sezon, după cele de la Northern Ireland Open, Scottish Open, Welsh Open și Players Championship.
Destui specialiști au vorbit despre lipsa de concentrare a "Expresului din Essex" sub presiune, ceea ce i-ar crea un mare handicap în perspectiva Mondialului care debutează sâmbătă la Eurosport, însă Ronnie are o altă variantă.
"Cred că în două dintre finale am jucat bine - cu Judd (n.r.Trump) și Jordan Brown. În celelalte, am fost departe de nivelul meu obișnuit. Nu am jucat suficient de bine și ceea ce au făcut adversari a fost impresionant. Probabil că aș fi putut să țin acele partide mai strânse, dar nu a fost să fie, nu prea mă gândesc la asta, nu o să mor că am pierdut. Am fost învins cu 10-4. Probabil că aș fi putut să pierd cu 10-7 sau 10-8, dacă îmi dădeam sufletul la masa de snooker. Dar nu am fost pregătit să fac asta, am înțeles că nu e ziua mea. Uneori zeii snookerului aleg dinainte ce urmează să se întâmple, poate e mai bine să nu interferez cu ei. Mereu urmează un turneu viitor unde pot să îmi iau revanșa", a spus Ronnie O'Sullivan într-un interviu pentru Metro.
British Open
Rezultatele primei zile de la British Open 2021! Ce meciuri sunt programate astăzi
17/08/2021 LA 04:50

Campionatul Mondial de snooker 2021 | Ronnie O'Sullivan, plin de încredere

Cele 5 finale pierdute au darul să îi alimenteze pozitiv moralul, pentru că Ronnie nu a fost la nivel maxim în acest sezon. Știind că poate fi mereu în top chiar și când evoluează mai slab e un atu extrem de important în perspectiva a ceea ce urmează la Crucible.
La Campionatul Mondial, O'Sullivan încearcă egalarea recordului istoric al lui Stephen Hendry, de 7 titluri, însă va avea o misiune complicată: Neil Robertson, John Higgins și Judd Trump sunt în mare formă și cu siguranță îi vor da o replică pe măsură.
"Am spus mereu că, pentru a fi la un nivel bun în circuit, trebuie să faci măcar trei sferturi de finală într-un sezon. Dacă nu reușești, ar trebui să începi să îți pui întrebări, înseamnă că e ceva care nu funcționează. Pentru mine, să ajung în 5 finale a fost excepțional, mai ales că am fost în majoritatea turneelor destul de departe de forma mea maximă. Asta îmi dă mare încredere, înseamnă că vor mai urma și alte trofee importante pe care să le câștig", a mai spus Ronnie.
Campionatul Mondial de snooker se desfăşoară în perioada 17 aprilie - 3 mai şi va fi în direct pe canalele Eurosport.
Snooker
O’Sullivan se implică în discuția lansată de Osaka! Ce spune "Racheta" despre sănătatea mintală
11/08/2021 LA 08:50
Snooker
British Open revine în calendarul circuitului mondial de snooker, după 17 ani de pauză
18/05/2021 LA 12:50