Campionatul Mondial de snooker | Mark Selby se gândește la retragere, după eșecul din turul 1: "Am fost jalnic"

Mark Selby a fost învins cu 10-6 de Joe O'Connor în primul tur de la Campionatul Mondial de snooker, iar la final a recunoscut că se gândește să se retragă din activitate. Cvadruplul campion mondial a dezvăluit că își va lua o pauză de câteva săptămâni, după care va discuta cu soția sa și va lua o decizie, insistând că snookerul îi provoacă probleme de sănătate mintală.

Așa a fost eliminat Mark Selby de la Campionatul Mondial. "Bufonul", învins în primul tur

Sursa video: Eurosport

Campionatul Mondial de snooker a început de numai 3 zile, dar deja am asistat la câteva surprize notabile la Crucible. Cel mai mare șoc a fost înfrângerea suferită de Mark Selby în fața lui Joe O'Connor, debutant pe tabloul principal de la competiția supremă din snooker.
Soarta meciului s-a decis în mare măsură încă din prima sesiune, câștigată de O'Connor cu 7-2. Selby a jucat ceva mai bine în cea de-a 2-a, dar a fost insuficient pentru a reveni și în final a cedat cu 6-10, fiind astfel eliminat în prima rundă abia pentru a 5-a oară în carieră.
Selby nu a avut un sezon deloc bun, dar mulți specialiști se așteptau ca acesta să renască la Crucible, dar înfrângerea suferită luni a demonstrat că "Bufonul din Leicester" trece printr-o perioadă nefastă din punct de vedere mental.

Campionatul Mondial de snooker | Mark Selby, discurs care sugerează regtragerea, după eșecul din turul 1

În urmă cu câteva săptămâni, Selby a participat la Tour Championship, unde a cedat în primul tur în fața lui Gary Wilson, scor 8-10. După acel meci, cvadruplul campion mondial afirma că se confruntă cu serioase probleme de sănătate mintală și ia în calcul chiar retragerea din snooker. Acum, "Bufonul" și-a reiterat acest gând și a anunțat că va lua o decizie finală în vara care urmează, alături de soția sa, insistând că nu e deloc fericit atunci când este la masă și că nu mai poate continua în acest mod.
"Mă voi așeza cu Vikki la masă (n.r. soția sa) și vom vorbi despre opțiuni. Cu siguranță voi sta câteva săptămâni departe de snooker acum. În cea mai mare parte a acestui sezon nu mi-a plăcut ceea ce fac, am încetat să joc cu libertate și asta mi-a afectat mintea. Snooker-ul mă afectează psihic și nu sunt în locul în care aș dori să fiu. Fericirea este mai importantă. Am realizat multe în acest sport, dar încă nu pot să merg la masă și să mă bucur de joc. Ca atare, va trebui să lucrez cu cineva pentru a rezolva asta.
Am fost jalnic de la început până la sfârșit. Paguba a fost făcută de la 2-2 la 7-2, am fost chiar foarte slab și i-am făcut jocul ușor lui Joe. Știam că nu-i va tremura mâna. Nu este genul ăsta de personaj. Chiar dacă am pierdut, sunt încântat pentru Joe, nimeni nu este mai mândru de el decât mine", a spus Selby, citat de wst.com.
Profesionist din 1999, Mark Selby este unul dintre cei mai de succes jucători din istoria snookerului. Pe lângă cele 4 titluri mondial, "Bufonul" a mai câștigat două trofee la UK Championship și 3 la Masters, dar și alte 16 turnee de puncte.
Pentru un loc în sferturile de finală de la Campionatul Mondial, Joe O'Connor se va duela cu învingătorul partidei Kyren Wilson - Dominic Dale, în care primul e mare favorit.
Programul zilei la Campionatul Mondial de snooker
Ora 12:00
  • Ding Junhui - Jack Lisowski (prima sesiune)
  • Kyren Wilson - Dominic Dale (prima sesiune)
Ora 16:30
  • Mark Allen - Robbie Williams (prima sesiune)
  • Mark Williams - Si Jiahui (sesiunea decisivă - 5-4 după prima sesiune)
Ora 21:00
  • Barry Hawkins - Ryan Day (prima sesiune)
  • Robert Milkins - Pang Junxu (sesiunea decisivă - 4-5 după prima sesiune)
Campionatul Mondial de snooker se desfășoară în perioada 20 aprilie - 6 mai și va avea acoperire totală pe Eurosport și în aplicația Eurosport.













Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo