Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Campionatul Mondial de snooker | Se știu primii 8 câștigători ai calificărilor! Coșmar cu repetiție pentru un veteran

Nicu Savin

Actualizat 16/04/2024 la 22:56 GMT+3

Astăzi s-au disputat primele 8 partide din ceea ce britanicii numesc "Judgement Day", adică ultimul tur al calificărilor pentru Campionatul Mondial de snooker. În mare, favoriții și-au respectat statutul, dar au existat și câteva partide pe muchie de cuțit. Cel mai dramatic meci a fost cel dintre Mark Davis și Ricky Walden, în care veteranul de 51 de ani a pierdut în decisiv, exact ca în 2023.

mark davis

Credit imagine: Imago

Campionatul Mondial de snooker va începe sâmbătă și deja se cunosc 24 dintre cei 32 de jucători care vor fi la start. 16 dintre au fost plasați direct pe tabloul principal, iar alți 8 au obținut biletul pentru Crucible prin intermediul calificărilor.
Prima zi din "Judgement Day" a adus în prim plan câțiva jucători de clasă, printre care Jack Lisowski, Stephen Maguire, Stuart Bingham, campion mondial în 2015, sau Matthew Stevens, finalist la Crucible în două rânduri (2000 și 2005).
Poate cel mai așteptat meci a fost cel dintre Jack Lisowski și Matthew Stevens, dar duelul a fost unul fără istoric. Galezul a început fulminant, cu un break de 135 de puncte, dar echilibrul a persistat doar până la 3-3, după care Lisowski a câștigat 7 jocuri la rând și s-a calificat pentru a 7-a oară la rând pe tabloul principal
Stuart Bingham a avut un meci mai greu decât era de așteptat împotriva lui Louis Heathcote, al 100-lea clasat în clasamentul mondial, dar în cele din urmă experiența și-a spus cuvântul. Bingham s-a impus cu 10-8 și va bifa a 11-a prezență consecutivă la Crucible.

Campionatul Mondial de snooker | Mark Davis a retrăit coșmarul de anul trecut, în ultimul tur al calificărilor

O bornă impresionantă a atins Stephen Maguire, care l-a învins cu 10-6 pe Sijun Yuan. Scoțianul care a jucat două semifinale la Crucible în carieră va juca pentru a 20-a oară pe tabloul principal de la Campionatul Mondial.
La 52 de ani, Dominic Dale a devenit cel mai în vârstă jucător care trece de calificări în ultimii 14 ani, de la legendarul Steve Davis (2010). Galezul revine la Crucible după o pauză de 10 ani. În 2014 acesta ajungea până în sferturile de finală.
Două partide de azi au avut nevoie de joc decisiv pentru a-și decide câștigătorul. Robbie Williams a revenit de la 8-9 în fața lui Chris Wakelin și s-a impus cu 10-9, iar Mark Davis a retrăit coșmarul de anul trecut.
În 2023, veteranul de 51 de ani era învins în ultimul tur al calificărilor de Joe Perry cu 10-9, după ce a condus cu 9-8. Acum, Davis a avut 9-8 în duelul cu Ricky Walden, dar nu a putut trece linia de sosire nici de această dată, pierzând din nou în decisiv.
Rezultatele primelor 8 partide din ultimul tur de calificare
  • Dominic Dale - He Guoqiang 10-8
  • Stuart Bingham - Louis Heathcote 10-6
  • Jack Lisowski - Matthew Stevens 10-3
  • Lyu Haotian - Jenson Kendrick 10-7
  • Stephen Maguire - Sijun Yuan 10-6
  • Jak Jones - Zhou Yuelong 10-4
  • Robbie Williams - Chris Wakelin 10-9
  • Rycky Walden - Mark Davis 10-9
Celelalte 8 meciuri din ultimul tur al calificărilor pentru Campionatul Mondial se vor disputa joi, iar printre protagoniști se vor număra jucători ca Neil Robertson, David Gilbert, Hossein Vafaei, Noppon Saengkham sau Si Jiahui.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo