Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Campionatul Mondial | O'Sullivan, complet detașat. Ronnie nu este interesat de următorul său adversar de la Crucible

Andrei Nicolae

Publicat 25/04/2024 la 22:36 GMT+3

Ronnie O'Sullivan a avut un debut excelent la Campionatul Mondial de Snooker, unde l-a învins pe Jackson Page cu 10-1 în primul tur. După partida din Teatrul Crucible, "Racheta" a acordat un interviu în cadrul căruia a vorbit despre cât de mult se detașează de acest sport în momentul în care nu se află la masă și a discutat și despre următorul său adversar, Ryan Day.

Snooker - World Championship - Round 1 - Clip - O'Sullivan interview befor the match

Credit imagine: Eurosport

Ronnie O'Sullivan a debutat absolut fulminant la Campionatul Mondial de snooker din acest an. "Racheta" a făcut fără probleme primul pas către al 8-lea trofeu la Crucible, învingându-l fără drept de apel pe Jackson Page, scor 10-1. Soarta partidei a fost tranșată încă din prima sesiune, câștigată de englez cu 8-1, iar în cea de-a 2-a acesta a îndeplinit o simplă formalitate.
picture

Ronnie O'Sullivan, lovitură de distanță absolut fabuloasă, la Campionatul Mondial de snooker

După victoria detașată din primul tur al Mondialului, Ronnie a vorbit despre cât de detașat este de snooker în momentul în care el nu se află la masă. Întrebat de reporteră dacă a văzut meciul următorului său adversar, Ryan Day, "Racheta" a mărturisit că a preferat să se uite la seriale și diverse emisiuni, pentru a nu se concentra pe sport și când nu joacă.
În plus, septuplul campion mondial a dezvăluit că nu este atât de interesat de adversarul său în general la turnee, deoarece alte lucruri contează în obținerea victoriei, ci nu valoarea rivalului de la masă, în viziunea sa.
"Nu m-am uitat la niciun meci (n.r. de la Mondial). Încerc să nu iau contact cu snooker-ul (n.r. când nu joacă), sunt multe opinii, e mult snooker. Nu ar trebui să conteze (n.r. cu cine va juca în turul următor), Ryan nu ar trebui să fie interesat că joacă împotriva mea, niciunul nu ar trebui să fim interesați că jucăm unul împotriva altuia.
La finalul zilei, trebuie doar să lovești mingile, să alegi lovitura corectă, să joci bine. Asta câștigă de obicei meciurile", a spus liderul mondial după victoria din partida cu Jackson Page.
Citește și:

RONNIE O'SULLIVAN AR PUTEA AJUNGE ÎN FINALĂ LA CAMPIONATUL MONDIAL FĂRĂ SĂ ELIMINE NICIUN CAP DE SERIE

Ryan Day a ajuns de 3 ori în sferturile de finală la Crucible (2007, 2008 și 2012), dar e greu de crezut că va avea forța să repete acea performanță în acest an, ținând cont de forma arătată de Ronnie în primul meci. Privind configurația tabloului se poate observa că "Racheta" are un sfert de tablou cum a mai avut o singură dată în carieră, în sensul că până în semifinale ar urma să se întâlnească numai cu jucători proveniți din calificări.
Dacă va trece de Ryan Day, Ronnie se va duela pentru un loc în careul de ași cu învingătorul disputei Stuart Bingham - Jack Lisowski. Chiar dacă ambii sunt jucători de top, au ajuns pe tabloul principal prin intermediul calificărilor. O'Sullivan s-a mai întâlnit cu o astfel de situație doar o dată, la ediția din 2004. Atunci a trecut, pe rând, în primele 3 tururi, de Stephen Maguire (10-6), Andy Hicks (13-11) și Anthony Hamilton (13-3), toți veniți din calificări. Ulterior, Ronnie a mers până la capăt la acea ediție, cucerind al doilea său titlu mondial, după ce i-a învins pe Stephen Hendry în semifinale (17-4) și Graeme Dott (18-8).
picture

Ronnie O'Sullivan, break de senzație la Mondial! "Racheta" a curățat cât ai clipi o masă grea

Dacă acum 20 de ani Ronnie a jucat în semifinale cu Hendry, cap de serie 2 la acea ediție, există posibilitatea ca în acest an să ajungă în marea finală fără să elimine pe parcurs niciun favorit. pentru ca acest lucru să se întâmple e nevoie ca învingătorul optimii Judd Trump - Tom Ford să piardă în sferturi contra câștigătorului din duelul Jak Jones - Si Jiahui. E totuși greu de crezut că acest lucru se va întâmpla și toate indiciile duc către o semifinale de vis între Trump și O'Sullivan.
Campionatul Mondial de snooker se desfășoară în perioada 20 aprilie - 6 mai și va avea acoperire totală pe Eurosport și în aplicația Eurosport.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo