Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ronnie O'Sullivan simte câte Campionate Mondiale va mai câștiga! "Snookerul nu are sens câteodată"

Dani Morar

Actualizat 19/04/2024 la 19:14 GMT+3

Ronnie O'Sullivan țintește titlul la Campionatul Mondial și vrea să încheie glorios "cel mai bun sezon al carierei". "Racheta" vrea toate cele 3 titluri din "Tripla Coroană" într-un singur sezon, declarând că nu ar fi surprins nici dacă ar pierde în primul tur.

#SearaDeSnooker. Ultimul break maxim realizat de Ronnie O'Sullivan

Ronnie O'Sullivan și-a aflat adversarul din primul tur al Campionatului Mondial de snooker, în urma tragerii la sorți. Septuplul campion mondial va da peste Jackson Page în drumul spre cucerirea "Triplei Coroane" într-un singur sezon. Chiar dacă spune că e posibil chiar să piardă în primul tur, Ronnie spune că simte că va mai câștiga unul sau două titluri la Crucible, ceea ce l-ar propulsa ca lider solitar în ceea ce privește trofeele la cel mai important turneu de peste an.
"În ultimele zile am început să joc bine. Nu aș fi surprins dacă aș câștiga, dar, în mod egal, nu aș fi surprins dacă aș pierde în primul tur. Snookerul nu are sens câteodată.
Încă cred că mai am de câștigat unul sau două titluri mondiale. Atât timp cât mă simt tânăr în jurul mesei, vârsta e doar un număr. Fac asta de atât de mult timp și simt că mai am 5, 6 sau 7 ani de joc la nivel înalt. Cine știe exact cât, dar va dura atât timp cât voi avea plăcere și mă voi bucura.
(n.r. ar fi cel mai bun sezon al tău în snooker dacă realizezi Tripla Coroană?) Absolut. Am câștigat UK Championship, Mastersul. Tripla Coroană e lucrul la care se raportează toți jucătorii și fanii snookerului. Să am toate aceste 3 turnee ar fi grozav.
De asemenea, am câștigat la Shanghai, care este unul din turneele mele favorite. Am câștigat câteva turnee importante anul acesta. Am avut un sezon grozav, iar trofeul aici la Sheffield ar încununa totul", a declarat Ronnie, pentru Sky Sports.

Campionatul Mondial de snooker începe sâmbătă

Campionatul Mondial de snooker este competiția care încheie fiecare an competițional din acest sport și cea care contează cel mai mult pentru orice jucător. Cea de-a 56-a ediție din epoca modernă și cea de-a 48-a disputată la Crucible va începe sâmbătă, iar timp de 17 zile fanii din întreaga lume vor fi răsfățați cu lovituri spectaculoase și povești memorabile.
Pe tabloul principal de concurs sunt 32 de jucători. Primii 16 clasați din ierarhia mondială au ajuns direct acolo, iar ceilalți au venit din calificări. Dramatismul a atins cote mari și în rundele preliminare, unde a apărut și o surpriză de proporții, Neil Robertson ratând accederea în competiția propriu-zisă pentru prima dată în ultimii 20 de ani.
Formatul competiției este același care se cunoaște de ani buni. Se va juca la două mese simultan la Crucible până în faza semifinalelor, după care se va trece la un decor cu o singură masă. În primul tur se va juca după sistemul cel mai bun din 19 frame-uri (primul la 10), în optimi și în sferturi se va trece la cel mai bun din 25 (primul la 13), în semifinale la cel mai bun din 33 (primul la 17), iar în marea finală la cel mai bun din 35 (primul la 18).
Cei 32 de jucători vor lupta pentru glorie și trofeu, dar și pentru premii substanțiale. Valorea totală este de 2.395.000 de £ (cu tot cu calificări), dintre care 500.000 de £ îi vor reveni campionului. Cel mai mare break al competiției va fi remunerat cu 15.000 de £, iar dacă cineva va reuși break maxim va pleca acasă cu 40.000 de £ în plus față de suma care i se cuvine în funcție de faza în care va ajunge. Dacă nimeni nu va reuși un 147 la Crucible, premiul de 15.000 de £ îi va reveni thailandezului Noppon Saengkham, care a făcut un break maxim în calificări, dar a ratat accederea pe tabloul principal.
Lista premiilor oferite la Mondial:
  • Câștigător: £500,000
  • Finalist: £200,000
  • Semi-finaliști: £100,000
  • Sfert-finaliști: £50,000
  • Jucători eliminați în optimi: £30,000
  • Jucători eliminați în turul 1: £20.000
Campionatul Mondial de snooker se desfășoară în perioada 20 aprilie - 6 mai și va avea acoperire totală pe Eurosport și în aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo