Jackson Page a devenit primul jucător cu două breakuri maxime în același meci! S-a scris o pagină de istorie la Campionatul Mondial de snooker

Jackson Page a scris o pagină de istorie la Campionatul Mondial de snooker 2025, devenind primul jucător din istorie care reușește breakul maxim de două ori în același meci. Galezul a pus mâna și pe un premiu uriaș la Crucible, luând aproape cât va încasa finalistul acestei ediții (200.000 de lire).

Jackson Page, primul jucător din istorie care reușește două breakuri maxime în același meci.

Credit imagine: Getty Images

Campionatul Mondial de snooker 2025 nici nu a început, dar calificările ne-au oferit o premieră istorică în acest sport. Jackson Page a scris o filă de istorie în cadrul acestui sport, devenind primul jucător care reușește să facă breakul maxim de două ori într-un singur meci.
Galezul izbutea duminică primul 147 din carieră, în disputa cu Allan Taylor, din turul 3 al calificărilor pentru Campionatul Mondial. Page conducea cu 8-1 după prima sesiune de joc și își asigurase deja un premiu de 10.000 de lire sterline pentru breakul maxim și încă 15.000 de lire dacă performanța sa nu era egalată în cadrul acestei ediții a Mondialului.
Doar că Jackson Page nu s-a oprit aici. Luni a revenit la masă pentru cea de-a doua sesiune a disputei cu Taylor și a realizat ceva nemaiîntâlnit în snookerul profesionist.
Al 35-lea jucător al lumii s-a calificat în ultimul tur al calificărilor, grație victoriei cu 10-2 și a închis duelul împotriva lui Allan Taylor cum nu se putea mai bine. În ultimul frame al partidei, Page a mai făcut un 147 și a doborât mai multe recorduri.

Jackson Page, primul jucător din istorie care face două breakuri maxime într-un singur meci

Jackson Page a devenit astfel, primul jucător din istorie care reușește două breakuri maxime într-un singur meci, însă totul se putea nărui după ce a jucat ultima bilă roșie.
Galezul a pierdut poziția bilei albe după ce a jucat cea de-a 15-a bilă roșie de pe masă, fiind nevoit să atace bila neagră, după ce bila albă a rămas pe linie cu bila albastră. Unghiul îi oferea șansa de a coborî la bila galbenă, însă lovitura era extrem de dificilă, mai ales ținând cont de presiunea care atârna pe umerii săi.
În cele din urmă, Jackson a reușit o închidere de masă istorică și a câștigat un premiu uriaș. Acesta poate ajunge la suma de 172.000 de lire sterline, dar și-a asigurat deja 157.000 de lire, împărțite astfel:
  • 147.000 de lire sterline – premiul acordat unui jucător care reușește două breakuri maxime în cadrul Triplei Coroane sau a Mastersului Arabiei Saudite în același sezon
  • 10.000 de lire sterline – premiul acordat pentru un break maxim reușit în calificările Campionatului Mondial de snooker
  • 15.000 de lire sterline – premiul acordat pentru cel mai mare break de la Campionatul Mondial (Page va trebui să împartă acest premiu dacă un alt jucător reușește un 147 la Crucible 2025).
În ultimul tur al calificărilor, Page va juca împotriva lui Joe O’Connor, câștigătorul urmând să se calificepe tabloul principal de la Crucible.
Prin 147-le reușit duminică, a fost egalat recordul pentru cele mai multe breakuri maxime reușite într-un singur sezon (câte 13), iar cu 147-le de luni, Jackson Page a doborât și acest record, ajungându-se la 14 breakuri maxime în sezonul 2024-2025. De asemenea, a fost al 216 break maxim din istoria snookerului, anunță WST.
  • Ronnie O'Sullivan deține recordul pentru cele mai multe breakuri maxime reușite de-a lungul carierei, cu 15 breakuri de 147.
Toate meciurile din ultimul tur al calificărilor (15 și 16 aprilie) de la Campionatul Mondial de snooker, precum și toate meciurile de pe tabloul principal (19 aprilie - 5 mai) vor fi în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo