Ronnie O'sullivan și-a analizat prestația din prima sesiune a meciului cu Carter de la Campionatul Mondial de snooker! "Racheta", reacție onestă
Publicat 23/04/2025 la 00:31 GMT+3
Ronnie O'sullivan îl conduce cu 5-4 pe Alister Carter, după prima sesiune a celui mai tare meci din turul 1 de la Campionatul Mondial de snooker. "Racheta" a fost departe de strălucirea de altă dată, ratând multe lovituri, mai ales de distanță, dar nu a dat vina pe faptul că folosește un tac nou, ci a recunoscut că nivelul său nu e unul ridicat, dar acest lucru nu-l surprinde.
Ronnie O'Sullivan, închidere de masă magnifică în fața lui Carter! "A furat" un joc ce părea pierdut
Sursa video: Eurosport
Ronnie O'sullivan a debutat decent la Campionatul Mondial de snooker, unde joacă pentru a 33-a oară la rând pe tabloul principal. În turul 1, "Racheta" se confruntă cu Alister Carter și după prima sesiune este în avantaj (5-4). Septuplul campion mondial a fost condus doar după primul joc și are suficiente motive să fie dezamăgit, pentru că a avut 5-2 și putea începe sesiunea decisivă de miercuri cu un avans mai mare.
La Ronnie s-a văzut din plin faptul că nu a mai jucat în mediu competitiv de luni bune (ultimul turneu de puncte la care a participat a fost UK Championship, în noiembrie 2024, iar ultima sa apariție la masă a fost în ianuarie, în Championship League). "Expresul din Essex" a strălucit doar pe alocuri, reușind un singur break de peste 100 de puncte (107, în jocul 4) și încă unul de peste 50 (85, în jocul 7). În rest, s-a chinuit serios în construcția break-urilor și a ratat foarte multe lovituri de distanță.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/04/22/4120407-83545793-2560-1440.jpg)
"Racheta" a prins viteză la Crucible! Ronnie O'Sullivan a reușit primul său century din 2025
Sursa video: Eurosport
Ronnie O'Sullivan nu a dat vina pe tac pentru ratările numeroase din prima sesiune a duelului cu Ali Carter de la Campionatul Mondial de snooker
La finalul sesiunii, Ronnie și-a analizat prestația, iar când a fost întrebat despre multitudinea de ratări a avut o reacție onestă, refuzând să dea vina pe faptul că folosește un tac nou și nu e obișnuit cu el. "Racheta" a insistat că nu avea așteptări prea mari de la sine și că e mulțumit că a fost competitiv.
"Sunt doar eu. De patru ani mă confrunt cu asta, ca să fiu sincer, lovind bilele așa. Trebuie să încerc să rămân în acest moment și să-mi fac drumul prin el. Nu aș spune că am fost nervos, dar nu jucasem de ceva vreme.
Motivul pentru care m-am oprit a fost pentru că a fost atât de rău, chiar și la antrenament, și m-a afectat mental. Nu mă așteptam la mare lucru astăzi, dar m-am gândit că, dacă ăi iau câteva cadre lui Ali și sunt competitiv, voi fi mulțumit de asta.", a spus Ronnie pentru .
Sesiunea decisivă a duelului Ronnie O'Sullivan - Ali Carter va avea loc miercuri, cu începere de la ora 16:30 și va fi în direct și în Exclusivitate pe Eurosport 1 și Max. Septuplul campion mondial are prima șansă la victorie, dar orice e posibil într-un asemenea meci.
Ronnie O'Sullivan a pierdut o singură dată în fața lui Ali Carter. Se întâmpla chiar la Campionatul Mondial, în 2018, într-un meci în care cei doi au avut un conflict deschis, care a escaladat ulterior. Chiar dacă sunt "dușmani" declarați (după finala Mastersului din 2024 Ronnie l-a atacat dur pe Carter), la meciul de azi acest lucru nu s-a observat, O'Sullivan dând dovadă de un mare fair-play la începutul partidei, salutându-și politicos adversarul, care a răspuns în același mod.
Câștigătorul partidei Ronnie O'Sullivan - Ali Carter se va duela pentru un loc în sferturile de finală cu Zhang Anda sau Pang Junxu. Meciul dintre cei doi chinezi a fost foarte lent, astfel că nu s-au jucat decât 8 jocuri în prima sesiune, Zhang Anda terminând în avantaj (5-3).
Toate meciurile de la Campionatul Mondial de snooker 2025 vor fi în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Max în perioada 19 aprilie - 5 mai.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2208.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2208.png)
10
4
Promo
Promo