Surpriză colosală la Campionatul Mondial de snooker! Mark Selby, eliminat de un jucător care nu mai câștigase niciodată un meci la Crucible

Turul 1 de la Campionatul Mondial de snooker s-a terminat cu o surpriză de proporții. Mark Selby, cvadruplul campion mondial, a fost învins cu 10-8 de Ben Woollaston, un jucător care nu mai câștigase niciodată un meci la Crucible. "Bufonul din Leicester" a fost de nerecunoscut în sesiunea decisivă, unde cel mai mare break al său a fost de doar 40 de puncte.

Ben Woollaston, victoria carierei! L-a învins pe Mark Selby și e pentru prima dată în optimi la CM

Sursa video: Eurosport

Campionatul Mondial de snooker a produs câteva surprize de proporții încă din primul tur, iar cele mai mari au venit în prima și în ultima partidă din runda inaugurală. În ziua de deschidere, campionul mondial Kyren Wilson a pierdut dramatic în fața lui Lei Peifan (9-10), iar în ultimul meci din turul 1 Mark Selby a cedat cu 8-10 în fața lui Ben Woollaston.
"Bufonul din Leicester" a mers la Crucible cu ambiții mari, iar legendarul Stephen Hendry îl vedea drept principalul favorit la titlu. Cvadruplul campion mondial câștigase 3 titluri în acest sezon, iar în ultimul turneu înainte de Mondial a ajuns până în finală (Tour Championship - a pierdut la John Higgins). Selby nu a strălucit în prima sesiune, dar a reușit să termine cu avantaj minim (5-4) și se părea că Woollaston nu va rezista presiunii.
Totuși, al 44-lea jucător al lumii a început foarte bine sesiunea decisivă, câștigând primele două jocuri și trecând în față (6-5). Jocul al 12-lea a fost de un dramatism rar, Selby reușind să se impună, după ce avea nevoie de snooker când pe masă mai erau doar bilele roz și neagră.
picture

Mark Selby e fabulos! A câștigat un joc, după ce avea nevoie de snooker, cu doar două bile pe masă

Sursa video: Eurosport

Mark Selby, eliminat de la Campionatul Mondial de snooker de numărul 44 mondial! Ben Woollaston, victoria carierei

După un asemenea moment, jucătorul care pierde riscă să se prăbușească, dar nu a fost cazul la Woollaston, care și-a adjudecat următoarele două frame-uri și s-a desprins la 8-6. Ecartul de două frame-uri s-a păstrat până la 9-7, iar Selby era cu spatele la zid. El s-a apropiat la o singură lungime și a fost aproape de a egala la 9, dar a ratat o bilă roșie relativ simplă și Woollaston l-a taxat, impunându-se cu 10-8.
Mark Selby a fost de nerecunoscut în sesiunea decisivă. Chiar dacă a câștigat 3 jocuri, el a greșit foarte mult, chiar și la jocul de siguranță, unde este printre cei mai buni din lume, iar cel mai mare break al său a fost de doar 40 de puncte. Un motiv pentru evoluția sa modestă ar putea fi că și-a schimbat pastila tacului după prima sesiune.
Ben Woollaston este abia la a doua participare la pe tabloul principal la Campionatul Mondial de snooker. În 2013 a jucat prima dată la Crucible, dar atunci a fost eliminat în primul tur. Ca atare, victoria cu Selby este prima pentru el în "Templul snookerului". Chiar dacă a jucat o finală la un turneu important în 2015 (la Welsh Open), englezul clasat pe locul 44 mondial a spus că victoria de aseară este cea mai importantă a carierei pentru el.
"Fără îndoială, este cel mai mare succes al meu. L -am bătut pe Mark Williams pentru a ajunge în finala Welsh Open în 2015 în fața unui public mare. Dar această victorie este mult mai mare. Mark nu a jucat la cel mai bun nivel, dar asta nu contează pentru mine, el este cu adevărat dificil de învins, mai ales aici. Am făcut multe lucruri bine, am făcut câteva greșeli, dar asta era inevitabil să se întâmple.", a spus Woollastone.
Mark Selby a devenit al 6-lea cap de serie eliminat în primul tur la Campionatul Mondial din acest an, după Kyren Wilson, Jak Jones, Neil Robertson, Zhang Anda și Barry Hawkins.
Pentru un loc în sferturile de finală, Ben Woollaston se va duela cu Si Jiahui, fost semifinalist la Crucible, în 2023. Cei doi, care nu s-au mai întâlnit niciodată într-un turneu de puncte, vor începe meciul din optimi sâmbătă seara, de la ora 21:00. Sesiunea a doua e programată duminică, tot la ora 21:00, iar cea decisivă va avea loc luni, de la ora 15:00.

Programul complet al optimilor de finală de la Campionatul Mondial de snooker 2025

Vineri, 25 aprilie
Ora 12:00
  • Mark Allen vs Chris Wakelin 2-6 (sesiunea a doua)
  • Mark Williams vs Hossein Vafaei (sesiunea întâi)
Ora 16:30
  • Lei Peifan vs Zhao Xintong (sesiunea întâi)
  • Xiao Guodong vs John Higgins 4-4 (sesiunea a doua)
Ora 21:00
  • Mark Allen vs Chris Wakelin (sesiunea decisivă)
  • Mark Williams vs Hossein Vafaei (sesiunea a doua)
Sâmbătă, 26 aprilie
Ora 12:00
  • Lei Peifan vs Zhao Xintong (sesiunea a doua)
  • Xiao Guodong vs John Higgins (sesiunea decisivă)
Ora 16:30
  • Ronnie O'Sullivan vs Pang Junxu (sesiunea întâi)
  • Mark Williams vs Hossein Vafaei (sesiunea decisivă)
Ora 21:00
  • Ben Woollaston vs Si Jiahui (sesiunea întâi)
  • Ding Junhui vs Luca Brecel (sesiunea întâi)
Duminică, 27 aprilie
Ora 12:00
  • Lei Peifan vs Zhao Xintong - R2 (sesiunea decisivă)
  • Shaun Murphy vs Judd Trump (sesiunea întâi)
Ora 16:30
  • Ronnie O'Sullivan vs Pang Junxu (sesiunea a doua)
  • Ding Junhui vs Luca Brecel (sesiunea a doua)
Ora 21:00
  • Ben Woollaston vs Si Jiahuim (sesiunea a doua)
  • Shaun Murphy vs Judd Trump (sesiunea a doua)
Luni, 28 aprilie
Ora 15:00
  • Ben Woollaston vs Si Jiahui (sesiunea decisivă)
  • Shaun Murphy vs Judd Trump (sesiunea decisivă)
Ora 21:00
  • Ronnie O'Sullivan vs Pang Junxu (sesiunea decisivă)
  • Ding Junhui vs Luca Brecel (sesiunea decisivă)
Toate meciurile de la Campionatul Mondial de snooker 2025 vor fi în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Max în perioada 19 aprilie - 5 mai.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo