De la o cameră fără ferestre, la favorit să devină campion mondial. Povestea uluitoare a lui Wu Yize

Wu Yize este la 8 frameuri distanță de a-și consolida călătoria fantastică în lumea snookerului cu un titlu mondial și a deveni al doilea cel mai tânăr "rege de la Crucible" din istorie. Chinezul a fost la un pas să abandoneze planul său inițial, după ce mutatul în Anglia, în 2018, s-a transformat într-un fiascol, asiaticul trăind la limita subzistenței.

Wu Yize looks at the table in the final at the Halo World Championship at Crucible Theatre on May 3, 2026 in Sheffield, England.

Credit imagine: Getty Images

Wu Yize oferă fără doar și poate povestea Campionatului Mondial de snooker 2026. Fără victorie pe tabloul principal la Crucible, la anterioarele două participări, chinezul de 22 de ani nu doar că a confirmat sezonul excelent avut, dar a depășit orice așteptări.
Wu a trecut în optimi de cvadruplul campion mondial, Mark Selby, iar în semifinale a fost protagonistul uneia dintre cele mai mari "evadări" din istoria recentă a competiției de la Sheffield. Condus cu 16-14 de Mark Allen, care a ratat și o bilă de meci, asiaticul a câștigat 3 jocuri la rând pentru a deveni al 3-lea chinez din istorie care luptă pentru trofeul suprem în snooker (după Ding Junhui și campionul de anul trecut, Zhao Xintong).
Yize îl conduce acum cu 10-7 pe Shaun Murphy, după prima zi a finalei, iar Stephen Hendry și Steve Davis au catalogat jocul său drept "înfricoșător", scoțianul punctând că "e cel mai îngrozitor oponent pe care poţi să îl ai într-o finală de Mondial". Asta ca urmare a faptului că tânărul jucător nu pare să resimtă vreo presiune, etalând un snooker ofensiv, care îl destabilizează mental pe "Magician".
Drept urmare, sportivul chinez e la 8 jocuri distanță de a fi campion mondial și a pleca acasă cu un cec de 500.000 de lire. Deja viitorul său financiar e asigurat, având în vedere că, pe lângă cecul de 175.000 de lire, primit în noiembrie, după triumful de la International Championship, el are parte de o serie de sponsori puternici, dar lucrurile nu au fost nici pe departe atât de roz.

Wu Yize a trăit momente de cumpănă după ce s-a mutat în Anglia. La un pas să se întoarcă în China

Concret, junraliștii de la The Sun au "săpat" după informații despre Yize și au constatat că această călătorie a sa în lumea snookerului a fost la un pas să nu mai aibă loc. Mai exact, în urmă cu 8 ani, când Yize a decis să se mute în Regat pentru a se putea dezvolta mai bine din punct de vedere al snookerului, a existat un moment de cumpănă.
Tatăl său și-a dat demisia de la jobul avut în China pentru a-i fi alături, iar cei doi au trăit la limita subzistenței. "Cei doi au locuit într-o încăpere fără ferestre din Sheffield. Dormeau în același pat", notează sursa citată.
"Nu existau bani mulți din premii la acel stadiu al carierei mele", a recunoscut și Wu, astfel că tatăl său se confrunta lunar cu probleme în a găsi resurse financiare pentru hrană și plata utilităților.
În consecință, cei doi au fost la un pas să se întoarcă în China, mai ales că tânărul Yize nu se acomodase la viața din UK și îi era dor de familie și prieteni.
Din fericire pentru snooker, Wu a strâns din dinți, a continuat să se dezvolte, iar acum a devenit unul dintre cei mai buni jucători din lume. Diseară, el are șansa să fie al doilea cel mai tânăr campion mondial din istorie, doar Stephen Hendry, în 1990, fiind mai precoce când s-a încununat "regele Crucible".
"În special în primul an în care am sosit în Anglia pentru a mă antrena și a juca, nu am fost mental într-un loc bun. Dar sunt fericit și mândru de mine: am reușit să înfrunt și să depășesc toate dificultățile pentru a ajunge acolo unde sunt azi", a explicat Wu Yize.
Dacă acum asiaticul de 22 de ani îl are ca mentor pe Ronnie O'Sullivan, un rol esențial în formarea lui l-a avut Roger Leighton. Acesta are o academie în Shagrao, China, și l-a luat sub aripa protectoare pe când Wu avea 11 ani. De altfel, el a fost și cel care l-a convins să se mute în UK, conștient că acolo va beneficia de alte condiții și de perspective multiple de a-și atinge potențialul.
"Era un puști obraznic și pus pe șotii când l-am întâlnit prima oară. După două săptămâni de antrenament, a reușit aproape să își dubleze cel mai mare break: de la 50 la 89. Eram mândru de progresul lui, dar el mi-a zis <Nu e suficient de bine, Ronnie (n.r. Ossulivan) ar fi curățat masa", și-a amintit Roger Leighton, primul lui antrenor important din lumea snookerului.
Finala Mondialului se reia azi, în direct pe Eurosport 1 şi HBO Max, de la ora 15:00. Numele noului campion mondial se va afla în sesiunea decisivă, care va începe de la 21:00.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo